IOAN BARB – Un Babilon postmodern * Ioan Barb vine dintr-o provincie transilvană care a dat literaturii câteva nume memorabile de scriitori. Ca un atent observator al fenomenului literar hunedorean ce mă consider a fi, mă prenumăr printre cei care, de-a lungul a mai bine de două decenii, au fost martori la afirmarea şi confirmarea talentului său liric. Alături de Liviu Ofileanu şi Ovidiu Băjan, Ioan Barb întregeşte un triunghi de aur al noii poezii hunedorene, care a reuşit să-şi facă auzită vocea pe plan naţional. Cu o biografie tumultuoasă, poetul a trăit multă vreme boema specifică unei anumite vârste biologice, arzând până la capăt experienţe-limită destul de riscante. Unele ce-ar fi putut să-i fie fatale, aşa cum s-a întâmplat cu nenumăraţi poeţi talentaţi, a căror ascensiune pe firmament a sfârşit în decadenţa unui anonimat pretimpuriu şi, din păcate, definitiv. Din fericire Ioan Barb a ştiut să-şi conştientizeze eşecurile existenţiale, să şi le asume, transfigurându-le prin catarsisul artei sale în adevărate victorii asupra propriului fatum. Important e că filonul sănătos al fiinţei sale, nutrit cu tradiţii educaţionale ţărăneşti, şi trecut prin filtrul unei solide culturi autodidacte, a fost în măsură să-i revigoreze existenţa şi să-i dezvăluie calea spre plinirea destinului poetic. Poetul a epuizat numeroase formule lirice, începând cu cele ale rigorii versului clasic, cu vagi reminiscenţe din Labiş, Esenin, Villon, Trakl sau Rimbaud, cu care autorul acestei cărţi („Babilon”, editura Brumar, colecţia Poeţi români contemporani) are certe afinităţi temperamentale. El a ucenicit sârguincios atât la şcoala poeţilor existenţialişti, tranzitivi, cât şi în atelierele liricii reflexive a premergătorilor sau congenerilor săi, conştient că trebuie să-şi dobândească, prin raportare la universul livresc al acestora, propriul său timbru poetic. Ioan Barb nu s-a lăsat intimidat de niciuna din paradigmele diacronice ale poeziei pre sau post moderne, păstrând intactă abilitatea de a-şi discerne propriile limite, de a escalada îndrăzneţe orizonturi referenţiale. Rezultatul unei atare asumări s-a concretizat într-o sumă de cărţi. După debutul editorial cu Tăcerea ca o flacără (1998), a trebuit să mai treacă multă vreme până când a tipărit, consecutiv, începând cu 2010, alte cărţi de poezie: Picătura de infinit, Sabatul interior şi, recentul volum intitulat Babilon (Editura Brumar - 2011) Cele patru cărţi ce poartă apostila Ioan Barb sunt tot atâţia paşi decisivi pe care poetul i-a parcurs întru relevarea propriei identităţi, unui spaţiu introspectiv explorat cu unelte specifice cunoaşterii poetice de sorginte luciferică. Deşi poetului nu-i e străin nici sensul cunoaşterii paradisiace, de tip raţional. De la lirica descriptivă, uşor depersonalizată a primelor cărţi, până la Babilon, poetul hunedorean a evoluat spre o poezie a analiticului, a marilor interogaţii ontologice. O poezie complexă, ale cărei lecturi succesive sunt în măsură a revela, progresiv, noi izvoare şi trasee semantice. Poezia lui se structurează, dicotomic, pe o ramură a tranzitivităţii şi pe alta a liricii meditabunde, fără ca ele să intre în dezacord. Important este faptul că niciuna dintre aceste două ramificări nu trădează structura organică a corpusului ce le-a determinat. Germinarea şi dezvoltarea lor se produce firesc şi cumva compensativ. Ca structură, Ioan Barb este un (neo)romantic, însă cu o bună aderenţă la concretul realităţii imediate. Atitudinal el îşi fixează hotarele liricii între două borne principale. Una ar fi cea a exaltării neliniştilor pure ale sufletului, ce transcend raţionalul, rezultatul fiind o poezie purtătoare a unui mesaj metafizic, emis de subliminalul ancestral al fiinţei. Alta ar fi cea a distanţării de zonele ceţoase, esoterice, nocturne/abstracte ale eu-lui, şi a contemplării înţelepte a acestora. Personal, consider că şansa poeziei viitoare a lui Ioan Barb stă în capacitatea sa de a menţine în echilibru cele două tendinţe germinatoare de substanţă lirică şi de a le controla metamorfoza. Ioan Barb a evoluat vizibil de la o carte la alta, miza sa fiind modelarea unui anume tip de cititor care, o dată familiarizat cu semnificaţiile universului său liric, va fi capabil a-l însoţi pe următoarele trasee semantice insolite. Colocvialitatea discursului său poetic e în măsură a-l transforma pe cititor într-un virtual coautor al actului poetic, în sensul sugerat de crezul poetic al lui Paul Valéry. Autorul Babilon-ului e capabil de formulări retorice, fără conotaţia peiorativă a termenului, cum se întâmplă în memorabile poeme ca: prietene nu râvni la bogăţiile unui mort, somnul unui proletar, ne vor amesteca numele în groapa comună, mesaje din buncărul pentru rataţi, culminând cu unul dintre cele mai inspirate şi tulburătoare poeme ale cărţii, intitulat fără origine şi fără Dumnezeu, ce merită a fi citat în întregime: „nu sunt decât un biet mutilat/ în timpul vieţii sale/ uitat într-o rezervă de campanie/ obuzele m-au schilodit/ am fost vânat torpilat/ îngropat de viu sub propria-mi pulbere// degeaba m-au reconstituit în laborator/ extrăgând amprente a.d.n/ cum tai schijele din povârnişul stâncos al muntelui/ m-au mutilat din nou ca pe un făt/ acoperit de malformaţii în pântece/…/de aceea nu a vrut nici un trup/ să mă îndure nouă luni în interiorul său/ aş fi răcnit speriat ca într-o peşteră/ blocată de pluvialele ape subterane/ am cerut să fiu euthanasiat înainte de naştere// aşa cum m-au inventat într-un incubator/ eram omul fără origine fără Dumnezeu/ cu o gaură în locul numit suflet/ au vrut să o astupe cu silicon// dar în curând au văzut că viaţa mea nu-i decât o gaură/ după atâtea coagulări/ în întunericul prin care mă mişc/ chiar şi moartea strigă înspăimântată/ se zbate disperată/ dezertează din mine”… În poemele amintite mai sus luăm contact cu o rostire fluidă, o lirică a sensurilor univoce, de o impresionantă încărcătură emoţională, pe când în alte poeme (cum ar fi: camuflajul, imixtiune în intimitatea unei clipe, stingerea sau ciorna) descoperim un discurs brevilocvent, polisemantic. Ioan Barb e un poet capabil de mari surprize, iar relativ recentul premiu al Uniunii Scriitorilor vine ca o confirmare a talentului său indiscutabil. * Ioan Barb – Babilon (Editura Brumar, 2011)
Posted on: Sun, 17 Nov 2013 22:41:25 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015