Iata un subiect care m-a tinut treaza multe nopti. M-am gandit in fel si chip. Cum putem defini prietenia? Care sunt atributele unui prieten adevarat? Cand incepe si cand se sfarseste prietenia? Niste intrebari care nu se merita puse, intrebari ilogice, fara raspuns. Prietenia e la fel de abstracta si subiectiva ca si frumusetea, ca adevarul, ca binele si raul, ca fericirea. Prietenia nu poate fi definita ci doar simtita. E o stare inexplicabila, o stare de implinire si sursa de bine. Putini sunt cei care au norocul sa o traiasca. Cred ca sunt indreptatita sa spun ca am avut norocul sa traiesc o prietenie frumoasa. S-a terminat fara sa vreau, fara sa imi dau seama si a lasat in urma confuzie, un gol care nu o sa fie umplut niciodata dar si amintiri si o urma din sentimentul acela minunat. As desrie prietenia ca pe nectarul pe care il sorb zeii, nimic nu se poate asemana cu ea. Nici dracul nu mai e la fel de negru cand ai un prieten. Cand scriu astea zambesc, ma inconjoara incetisor plinatatea unor amintiri inca vii. Dupa cum spuneam, prietenia mea s-a terminat brusc dar prefer sa nu ma gandesc prea mult la astea. Apar reprosuri si regrete care nu isi au rostul aici. Un prieten nu poate fi inlocuit niciodata. Locul lui va ramane gol intotdeauna. Timpul a trecut, un loc a ramas liber, un altul este inca plin iar unul neasteptat s-a creat. Am invatat intre timp sa nu judec pe nimeni. Eu insami sunt judecata de altii prin prisma vietii lor sau influentati de altii. In ziua de azi nimeni nu mai are rabdare sa incerce sa te cunoasca, sa aiba curiozitatea de a afla si parerea ta sau o alta versiune a faptelor, ci se grabesc sa arunce cu pietre de parca ar fi detinatorii adevarului absolut. E dreptul lor sa o faca. Nimeni nu este obligat sa ma placa si nici nu imi doresc asta. Incerc sa imi dau seama ce sunt eu pentru mine, prieten sau dusman? Tind sa cred ca noi pentru noi putem fi si cei mai buni prieteni dar si cei mai inversunati dusmani. In functie de deciziile si de faptele noastre suntem fericiti sau nu, ii ranim pe cei apropiati sau le oferim fericire. Caci adevarul este datoria cea mai sfanta, fata de noi in primul rand dar si fata de apropiatii nostri. Adevarul si numai adevarul ne poate elibera. Iar adevarul este ca fericirea mea, adevarul meu, este pentru altii suferinta, adevarul lor. Ce sa faci in aceste situatii? Cum stii ce sa faci in situatii ca astea? Adevarul ma sperie dar este si singura solutie la orice problema.
Posted on: Fri, 15 Nov 2013 20:01:01 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015