Let’s do it! Presimt în ţara-ntreagă omuleţi Cu pelerine, - TopicsExpress



          

Let’s do it! Presimt în ţara-ntreagă omuleţi Cu pelerine, saci şi tomberoane, Umblând să strângă vechi casetofoane, Hârtii şi pungi de plastic în găleţi. O să se-adune mii şi zeci de mii De sticle şi gunoaie-mprăştiate, Din locuri foarte, foarte-ndepărtate, De obicei uitate şi pustii. Cu siguranţă, unii mai de soi Vor da şi interviuri pe la ziare, În care vor vorbi din întâmplare Despre natură, oameni şi gunoi. Ecologiştii vor nota de zor În calendar şueta cu amicii, Vor da cu biciu-n cei ce prăjesc micii Şi nu fac şmotru îndărătul lor. La primării rapoarte de teren Din oră-n oră o să se prezinte Şi va ieşi şi domnul preşedinte Privind cu-un ochi gunoiul indigen. Va fi o minunată sărbătoare, Un zaiafet al jegului, vă jur Şi toţi maidanezii dimprejur Vor lua în calcul câte o turbare. Vor fi părinţi şi babe şi copii Cuprinşi de-o nefirească fericire, Doar eu am, prieteni, o nelămurire: De ce Let’s do it ţine doar o zi?!
Posted on: Sat, 28 Sep 2013 07:52:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015