M-am oprit mai mult asupra unui articol intitulat “Injuratura nationala”. Cu atat mai mult cu cat constat o decadere ingrijoratoare a limbajului public, atat la nivelul oamenilor politici cat si la nivelul conversatiilor obisnuite, de strada. In plus, ceea ce era o exceptie la un moment dat, limbajul folosit in “Vacanta mare” s-a raspandit practic la nivelul tuturor sau aproape al tuturor televiziunilor. Dar iata ce scria Kiritescu, “Romanul injura! Este un fapt din domeniul psihologiei si eticii poporului nostru acest privilegiu rusinos, pe care-l impartasim doar cu putine alte popoare…” In opinia sa, “Injuratura e o reactiune verbala violenta, provocata de o contrarietate. Aceasta e totdeauna o impresie subiectiva – o dorinta neimplinita, o nedreptate savarsita, un esec, o ofensa, etc. …” Sigur, explicatiile sunt mult mai ample, autorul aratand ca in cazul altor popoare (francezi, germani, etc) “injuratura” are mai curand o forma interjectionala, intentia ofensatoare exprimandu-se, mai curand, prin formule adjectivale injurioase. Din pacate, “trebuie sa ajungem in bazinul Dunarii, in Balcani si la Rusi, ca sa gasim injuria ori blestemul capatand forma de injuratura spurcata, tarand in murdarie divinitatea, obiectele cultului divin si familia, mai ales in ceea ce ea are mai duios si mai sfant: mama”. In vremurile vechi, arata Kiritescu, nici macar cuvantul “dracu” nu era pronuntat, el fiind eventual mentional ca: naiba, necuratul, procletul, uciga-l toaca. Conform lui S. Mehedinti, se pare ca injuratura murdara ar fi de origine turco-levantina, practicata de teatrul asa numitilor Karaghiozi, introdus in tara noastra in epoca fanariotilor si raspandita de tiganii curtilor boieresti. “Toata lumea injura – arata Kiritescu – in locuri publice, in viata privata, in caminul familiei…Se injura in administratie si se injura in parlament in sedinta publica”. Nu continui cu aceasta analiza de acum 80 de ani. S-au mai schimbat oare lucrurile de atunci? Nu mi se pare. In juraturile, exprimate in spectacole manelizate care vor sa arate “apropierea” de lumea strazii, reprezinta o scoala mizerabila care incita, prin mimetism, la o continua pervertire a limbajului dar, si mai grav, la afectarea mecanismelor de comunicare sociala. Ce se poate face? Continui sa cred ca este responsabilitatea liderilor politici sa arate nu doar directia dar si modul in care se poate ajunge la obiectivele asumate, imbunatatind nu doar cosul zilnic ci si stilul de viata. Cred, in continuare, ca este nevoie de mai multa cultura, intelegand prin cultura si educatia. MULTUMESC LUI ADRIAN NASTASE PT. ACESTE MENTIUNI SI SA LUAM AMINTE!
Posted on: Mon, 25 Nov 2013 19:30:06 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015