Marea nelegiuire se va ridica împotriva Mea din Imperiul Roman - TopicsExpress



          

Marea nelegiuire se va ridica împotriva Mea din Imperiul Roman Sâmbătă, 15 iunie 2013, 16:48 Preaiubita Mea fiică, așa cum Eu am mers singur în timpul lentului și durerosului drum spre vârful Muntelui Golgota, la fel va face și Rămășița Armatei Mele. Când am urcat acest deal epuizant, am fost înconjurat de sute de soldați Romani care îi blocau pe cei care, de-a lungul drumului, doreau să Mă consoleze. Cu toate că nu erau necesari atâția soldați ca să păzească un singur om, prezența lor era necesară pentru a demonstra anumite lucruri. Doreau să arate discipolilor Mei și oricui încerca să răspândească Adevărul Învățăturilor Mele, cine este la conducere. Acest act de agresiune era menit să-i amenințe și să-i intimideze pe cei care îndrăzneau să-Mi arate supunere. Evreii M-au renegat și M-au tradat. Romanii M-au crucificat, și tocmai în Roma, Preaiubitul Meu apostol Petru era instruit să formeze Biserica Mea pe Pamant, pentru că am dorit ca Biserica Mea să fie formată printre cei care M-au persecutat. Istoria se va repeta, căci A Doua Mea Venire va avea loc curând și Ultima Mea Misiune, de a reveni pentru a aduce omenirii salvarea finală pe care am promis-o, este revelată. Evreii Mă vor renega și de aceasta dată, până când Avertismentul va avea loc. Dușmanii lui Dumnezeu se vor ridica împotriva Mea, pretutindeni. Cei care Mă iubesc și cei care spun că Mă reprezintă, Mă vor trăda. Marea nelegiuire se va ridica împotriva Mea din Imperiul Roman. Babylon, casa Imperiului Roman, unde se află națiunile care l-au abandonat pe Dumnezeu în favoarea zeilor falși, va fi locul de unde se vor răspândi mai departe toate minciunile. Bestia cu zece coarne este Europa iar în Roma se va ridica o armata împotriva Mea. Ei vor fi răspunzători, din nou, pentru crucificarea premergatoare Zilei celei Mari. Vor aduce ultima insultă, atunci când vor crucifica și vor distruge Corpul Meu Mistic de pe Pământ. Corpul Meu este Biserica Mea. Cei care se separă de Corpul Meu, alegând să urmeze o nouă doctrină, Mă vor trăda, și totusi ei vor avea obrăznicia să se ridice și să spună că vin de la Mine. În acea zi, când Noua religie Mondială se face cunoscută și va fi susținută de părți ale Bisericii Catolice, așa cum s-a prezis, cerul se va înnegri și un mare trăznet va coborî pe Pământ. Va fi exact ca atunci când Eu mi-am dat ultima suflare pe Cruce și când furia Tatălui Meu s-a dezlănțuit asupra Dealului Golgotei. Când aceasta se va întampla, și Unica Mea Biserică Adevărată va fi îndepărtată și înlocuită cu păgânismul fals și dezgustător, să știți acestea. Începând de atunci pedepsele vor curge asupra omenirii, pretutindeni. Pentru cei care sunt de partea falsului profet care în curând își ia ca aliat anticristul, vor fi date semne din Cer ca să-i prevină că zilele lor vor fi numărate. Li se va arăta, cum va fi să cunoască Mânia Tatălui Meu. Mulți episcopi și preoți vor înțelege Adevărul în acel moment și se vor împotrivi acestor ticăloșii. Ei nu mă vor abandona și vor continua să conducă Adevărata Mea Biserică pe Pământ. Însă din pacate, mulți nu vor avea curajul să o facă și vor fi conduși ca mieii la tăiere, dar ei vor fi consolați să știe că Eu nu-i voi abandona niciodată. Le voi trimite mult ajutor, și Rămășița Armatei Mele se va ridica și va răspândi Evangheliile, cu toate că vor fi fost dați la o parte, pretutindeni. Ei vor predica în fiecare colț al lumii și vor fi neînfricați. Dragostea lor pentru Mine va învinge lucrarea anticristului. Supunerea lor față de Mine și răspunsul lor la Cruciadele Mele de Rugăciune vor salva miliarde de suflete. Și atunci, Planul Meu va fi finalizat. Al vostru Isus
Posted on: Tue, 25 Jun 2013 11:45:34 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015