Matbar, piticul cel curios Intr-o buna zi, dupa ce cocosul cantase si luna se retrasese, pe o frunza de leustean, s-a nascut dintr-o bobitza de roua un pitic. Mama lui, zana diminetii, se indragostise de tatal lui, spiridusul verdeturilor, si il inventasera pe el, cel mai mic decat o perla. Cand a iesit din boaba sa rotunda de roua, mama -zana l-a numit Matbar si l-a imbracat in cel mai frumos strai din lume, facut doar pentru piticii diminetilor de o paienjeneasa ce-si tesea creatia cu fire aurite. Asadar, odata iesit din sfera sa care-i fusese timp de sapte luni casa, lui Matbar i s-a trezit curiozitatea asupra celor vazute si mai ales asupra celor nevazute. Zana diminetilor ii spusese ca, timp de o zi, caci doar atat traia micutul Matbar, va putea face orice, dar absolut orice, isi va dori. Cu toate acestea, de un singur lucru va trebui omuletul nostru sa se fereasca: sa nu atinga nici o gargarita. Altfel, aripile micutei gaze il vor face nemuritor printr-o magie doar de lumea ganganiilor stiuta, o puternica vraja a lumii nevazute. Si atunci, dragi copii, ce-ar mai fi fost viata, de-ar fi fost atat de… nesfarsita?! Matbar stia ca piticii din roua traiesc intr-o singura zi cat orice alta vietuitoare intr-o viata intreaga. Si doar mama sa ii povestise lui ca dupa ce aceasta zi de-o viata s-ar fi terminat, toti piticii vor fi capatat aripi si vor fi devenit spiridusi ce ar fi cutreiarat Pamantu’-n lung si-n lat, veselindu-se dincolo de orice nemurire. Cu toate astea, Matbar nu a ascultat sfatul celei ce-I daduse viata. Dupa ce a zburdat haotic timp de zece ore neintrerupte, vizitand casuta melcului din gradina, si plimbandu-se nestiut prin toata curtea, folosind ca masina urechea pisicii, dupa ce a gustat din fructele care atarnau in copacul unic al locului despre care va povestesc, plictisindu-se brusc, a vazut pe o frunza de cais un soi de mica musculita grasuna, cu aripi pictate-n cercuri negre. Era ceva nou si mai ales vesel pentru el. Si iata cum, sarind ca un zapacit, a ajuns pe frunza zburatoarei celei rotunde si dragalase si i-a atins aripile ca sa vada din ce sunt facute. Brusc, magia a inceput sa functioneze. Matbar nu si-a dat seama imediat ce i se intimpla dar a simtit ca se schimba, si se schimba, si se schimba …pana la infinit. E drept ca ramasese tot cat o boaba de roua, dar parca, in interiorul capsorului sau lumea se invartea repede si mai repede, tot mai repede. Din ziua lui de-o fosta viata trecusera deja cele 12 ore. Dintr-o data, la a douasprezecea bataie a ceasului din casa vecinilor, Zana-mama a aparut de nicaieri, plangand si smulgandu-si parul din cap. Nu se vedea, insa piticutul o putea auzi cum se tanguie: ‘’Matbarrrrr! Ce-ai facut? De ce nu m-ai ascultat? Acum, nu ne vom mai vedea niciodata. Esti singurul pitic cu viata vesnica din intreaga lume. Esti singurul nemuritor al lumii noastre…’’ La auzul acestor plansete si vorbe pline de lacrimi si durere, Matbar si-a scuturat agitat pletele sale cele carliontate si blonde, si a inceput sa-si strige mama… Dar, copii, vedeti ce se intampla cand nu-ti asculti parintii?! Micutului nu i-a mai raspuns nimeni. Si asta pentru a intrase intr-un alt spatiu si ontr-un alt timp, in care orele nemuritorilor se scurgeau foarte incet. Intr-atat de incet, incat un minut de-al nostru insemna cat sute si mii de ani de-ai lor. Incremenit in tristetea lui, Matbar a inceput sa planga. Si atat de tare plangea piticul nostru, incat, la picioarele sale se facuse un lac sarat. Atat de sarat ca Marea Neagra si tot atat de tulbure. A jelit el asa, in singuratate, pana cand, intr-o dimineata, la primul ceas, i-a aparut la fereastra casutei lui ce se afla intr-o ciuperca, o femeie cu un val alb purtat regeste si prins cu o coroana in jurul capului. Stralucirea din jurul ei lumina casuta lui Matbar atat de tare incat piticul fu aproape orbit. Femeia, cu o voce blanda, l-a intrebat de ce plange asa de sfasietor? Micutul i-a raspuns ca-i este prea dor de mama lui, dar ca din cauza curiozitatii sale, si mai ales a plictiselii, el devenise nemuritor si nu o va mai putea vedea nicicand pe zana care il nascuse. Femeia-cea- stralucitoare s-a uitat la el cu blandete si l-a atins usor ca un fulg, pe umarul stang. Purtat intr-o lume feerica, Matbar a simtit cum incepe sa pluteasca si sa se ridice usor-usor….apoi, a vazut-o in zare pe mama lui, Zana diminetilor, facandu-i semne fericite cu mana. S-a intors la femeia cea buna care-l ajutase, prêt de o secunda, cat sa o poata saruta drept multumire. A vazut-o insa prea tarziu, caci ea isi luase deja zborul catre cer intr-o caleasca dusa de sapte lumini de foc. Atunci si-a amintit Matbar ca mama lui ii povestise odata despre o femeie tanara care murise intr-un accident si care nu-si gasea deloc linistea pe acest Pamant. Femeia aceasta era cea care-l salvase. Ea devenise inger si cutreiera lumea in lung si-n lat pentru a indeplini dorintele fiintelor care o populau. Cu cat indeplinea mai multe dorinte, cu atat mai repede s-ar fi intalnit ea cu barbatul pe care-l iubise si care murise doar cu un an inaintea ei. Barbatul acesta se numise candva cu totul altfel, insa… Matbar…era numele lui, cel cu care doar ea, femeia care-l salvase si pe piticul nostru, il striga. Iata cum, neastamparatul copil s-a intors la ai lui si a trait fericit pana la sfarsit. Si am descalecat asssssa….. si v-am zis povestea mea. Caci de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit si de nu s-ar fi povestit, noi toti ne-am fi plictisit.
Posted on: Tue, 24 Sep 2013 12:35:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015