Matei Iehova Dumnezeu s-a slujit de Moise pentru a începe canonul Scripturilor Ebraice. Era deci potrivit ca Domnul Dumnezeu să se slujească de Profetul Mai Mare decât Moise pentru a începe scrierea canonului Scripturilor Greceşti. Aceasta nu vrea să spună că Isus ar fi scris literal vreo parte a Scripturilor Greceşti; el nu a făcut asta. Dar, naşterea Sa ca o creatură umană şi venirea Sa ca Mesia Christos, au deschis calea unei serii de împliniri profetice ale Scripturilor Ebraice. Evenimente de cea mai mare importanţă pentru întregul Univers, au avut loc chiar pe acest glob terestru, în timpul serviciului lui Isus Christos. Legată inseparabil de aceste evenimente era, nu doar îngrijirea pentru un răscumpărător al oamenilor, ci şi mai importanta justificare a Numelui şi a Cuvântului lui Iehova, prin Sămânţa promisă (Gen. 3:15; Gal. 3:16). Isus nu ar fi lăsat relatarea unor asemenea evenimente de importanţă universală, pe buzele nevrednice ale tradiţiei orale. Oare nu a fost El împotriva tradiţiilor orale ale bătrânilor? (Mat. 15:1-9; Mar. 7:1-13). De aceea, El nu ar fi încredinţat tradiţiilor instabile ale oamenilor, relatarea evenimentelor privitoare la El şi ucenicii Săi, care marcau împlinirea a numeroase profeţii ale Scripturilor Ebraice şi creşterea de început a clasei „Împărăţiei cerurilor”. Prin mâna a patru martori, El a făcut ca veştile bune să fie „aşternute negru pe alb” şi păstrate pentru noi, în aceste „zile din urmă” ale predicării Evangheliei. „Evanghelie” înseamnă „veşti bune” sau „ştiri bune”. Documentaţia celor patru evanghelii, nu furnizează doar elemente ce pot fi puse în legătură unele cu altele, ci dă studentului de azi posibilitatea de a avea o viziune mai completă a serviciului pământesc al lui Christos. Ceea ce omite o relatare, aminteşte cealaltă; una pune în evidenţă un anumit aspect, în timp ce alta aruncă lumină asupra altora. Fiecare relatare serveşte scopului ei; nici una nu trebuie neglijată; toate conduc pentru a păstra esenţialul referitor la prima venire a lui Christos. Cele trei evanghelii, după Matei, Marcu şi Luca urmează, în general, acelaşi procedeu, au un punct de vedere comun şi tratează cam aceleaşi evenimente. Din aceste motive, sunt numite evangheliile „sinoptice”. Aplicat acestor evanghelii, termenul are semnificaţia fundamentală de „vedere similară”. Nu trebuie dedus de aici că acestea trei sunt relatări identice ale vieţii lui Isus. Multe evenimente au fost omise; altele au fost redate în detaliu. Ceea ce s-a spus aici va rezulta cu claritate din examinarea fiecăreia din cele patru evanghelii în parte. Matei era un iudeu. Înainte de a primi chemarea să-l urmeze pe Christos, el se numea Levi şi era un vameş, adică unul dintre acei nepopulari strângători de taxe şi biruri (Mat. 9:9; Luca 5:27). În timp, el a devenit unul dintre cei 12 apostoli (Mat. 10:3; Mar. 3:18; Luca 6:15). Numele lui înseamnă „darul lui Iah”. Matei şi-a scris evanghelia în special pentru iudei, compunând-o mai întâi în limba iudeilor din acea vreme, aramaica şi traducând-o el însuşi, mai târziu, în greaca comună sau koiné. Pe lângă faptul că a fost compusă în limba aramaică, este clar că era destinată în principal iudeilor, datorită atenţiei acordate profeţiilor mesianice şi modului în care au fost împlinite de către sau prin Isus din Nazaret. Acest scriitor al Evangheliei, citează mereu din Scripturile Ebraice, iar de multe ori arată cum au fost ele împlinite prin Isus Christos, ca Mesia. Evanghelia după Matei este Evanghelia Împărăţiei şi vorbeşte despre predicarea acestei Evanghelii a Împărăţiei. Nu urmează o ordine cronologică, ci este ordonată după subiect. Se interesează în principal de evenimentele din Galileea, precum şi de evenimentele finale din Ierusalim. În loc să facă o povestire foarte detaliată, intenţia lui Matei este de a prezenta parabolele şi discursurile lui Isus. Aceasta este caracteristica sa distinctă. Timpul scrierii evangheliilor, nu poate fi fixat cu precizie. Se pare că Matei şi-a scris darea de seamă în limba aramaică nu cu mulţi ani după înălţarea lui Christos. Însemnările de la sfârşitul multor manuscrise, arată că era cu 8 ani după aceea, adică în anul 41 d.Chr. (aceste manuscrise sunt toate de după secolul al X-lea). După un timp, Matei face traducerea dării de seamă în limba greacă. Părerea generală este că Evanghelia după Matei a fost scrisă prima dintre cele patru evanghelii. Lucrul acesta pare probabil, deoarece a fost scrisă în principal pentru iudei. Se poate spune că evangheliile au fost scrise în ordinea în care apar în bibliile moderne, prima a fost cea a lui Matei (cel puţin cea în limba aramaică), apoi a lui Marcu, apoi a lui Luca şi ultima a lui Ioan. Luca şi-a scris evanghelia înainte de a scrie cartea „Fapte” şi există dovezi valabile că „Faptele Apostolilor” au fost scrise către anul 61 d.Chr. (Luca 1:1-4; Fapte 1:1). Aceasta ar însemna că în anul 61 d.Chr., toate cele trei evanghelii sinoptice erau deja scrise. Cu Evanghelia lui Matei în aramaică, pentru iudei s-a început aşternerea în scris a veştilor bune a Împărăţiei, aşa cum a fost vestită de Rege însuşi, Christos Isus. Şi acum o scurtă examinare a conţinutului general al acestei evanghelii. Ea începe cu genealogia umană a lui Isus şi cu descoperirea făcută lui Iosif, a conceperii miraculoase a copilului în trupul fecioarei iudaice, Maria (Mat. 1:1-25). Este clar că Matei tratează aceste lucruri de început în legătură cu Iosif, după cum este la fel de clar că Luca prezintă darea de seamă a naşterii lui Isus, având-o în minte pe Maria. De aceea, Matei dă genealogia după Iosif, iar Luca o dă după linia Mariei. Aceasta explică diferenţele dintre aceste două genealogii ale lui Isus. Doar Matei relatează vizita magilor, fuga în Egipt şi uciderea pruncilor din Betleem, poruncită de Irod, ajuns în panică (2:1-23). Apoi, relatarea trece la serviciul lui Ioan Botezătorul şi botezul lui Isus, la ungere şi la ispitele lui Isus. Apoi, face un alt salt în timp, de data aceasta de aproximativ 6 luni, descriind marea campanie de predicare din Galilea. Atunci a anunţat Regele uns pentru prima dată: „Împărăţia cerurilor este aproape”. Faima Sa se extinde; din toată Palestina, mulţimile vin să-i asculte mesajul şi să fie martori ai miracolelor Sale (4:1-25). Cu această introducere, Matei prezintă apoi cea mai completă relatare pe care o avem despre faimoasa predică de pe munte, pronunţată de Isus (5:1-7:20). De la acest timp, Regele uns a sărbătorit de două ori Paştele la Ierusalim, lucruri pe care nici Matei, nici Marcu, nici Luca nu le menţionează în evangheliile lor. Au fost îndeplinite multe miracole şi au fost aleşi cei 12 apostoli. Matei relatează aceste lucruri, dar nu în ordinea lor cronologică. Aceasta se poate vedea din tabelul cu principalele evenimente ale vieţii lui Isus. (Acest tabel indică, în ordine cronologică, evenimentele relatate în evanghelii, unde sunt şi dacă evenimentele sunt arătate în una, două, trei sau în toate cele patru evanghelii. Aceasta facilitează compararea celor patru dări de seamă. Arată, de asemenea, timpul aproximativ şi locul evenimentelor). Matei vorbeşte, în prezentarea sa, de campania intensă a lui Isus în Galileea, citând miracolele, parabolele lui Isus şi explicaţia lor, notând în special, a treia perioadă de predicare în Galileea, când Isus îi trimite pe apostoli doi câte doi, pentru ca lucrarea de mărturie să se extindă (9:35-11:1). Aici, Matei întrerupe prezentarea, pentru a vorbi despre trimiterea discipolilor din partea lui Ioan Botezătorul, pe atunci în închisoare, pentru a vedea dacă Isus era Cel care trebuia să vină, lucru care l-a făcut pe Isus să vorbească despre credinţa lui Ioan, urmate de mustrarea de către Isus a cetăţilor Galileii, pentru necredinţa lor în El (11:2-24). După întoarcerea apostolilor, este relatată miraculoasa înmulţire a pâinilor pentru 5000 de oameni, apoi pentru 4000, miracole care sunt separate de o călătorie în Fenicia şi în Decapoli (14:13-21; 15:21-38). Campania din Galileea ajunge la apogeu cu schimbarea la faţă şi profeţiile lui Isus despre moartea şi învierea Sa (16:13-17:13,22,23). Încă o dată, relatarea lui Matei face un salt în timp, ea sărind peste sfârşitul serviciului lui Isus în Iudeea şi peste cea mai mare parte a celui din Perea, după cum se poate observa clar din tabel. El vorbeşte despre unele evenimente întâmplate în timpul călătoriei în Perea, în drum spre Ierusalim, pentru ultimul Paşte şi despre moartea Sa (19:1-20:28). Evangheliile sinoptice ale lui Matei, Marcu şi Luca, relatează foarte amănunţit ultimele zile ale vieţii pământeşti a lui Isus şi urmează, în general, o ordine cronologică. Dar, istorisirea lui Matei contribuie notabil la descrierea ultimelor zile. De exemplu, numai el se referă la pilda nunţii fiului de împărat, a celor zece fecioare, a talanţilor şi a oilor şi caprelor (22:1-14; 25:1-46). Doar Matei raportează complet, severa condamnare a cărturarilor şi fariseilor de către Isus Christos (23:1-39). Nici o altă evanghelie nu vorbeşte despre sinuciderea lui Iuda sau despre soldaţii de gardă la mormânt (27:3-10, 62-66). Matei spune, de asemenea, despre întâlnirea lui Isus cu discipolii Săi în Galileea, după înviere şi despre instrucţiunile date acestora de a merge şi a face ucenici din toate naţiunile, botezându-i şi învăţându-i (28:16-20). Dar, adeseori, celelalte evanghelii acoperă o lipsă în relatarea lui Matei. Prin îngrijire divină, din gura a doi, trei şi patru martori, aproape toate evenimentele referitoare la călătoria pământească a lui Isus, sunt confirmate; dar, acolo unde lipseşte mărturia multiplă, Spiritul Sfânt a lucrat, făcând să existe o mărturie demnă de crezut, adusă de măcar unul dintre scriitori.
Posted on: Fri, 09 Aug 2013 06:15:15 +0000