Mi-ar plăcea ca protestatarii care-și petrec de mai bine de-o - TopicsExpress



          

Mi-ar plăcea ca protestatarii care-și petrec de mai bine de-o săptămână serile pe străzi să înțeleagă, măcar acum, că problema de fond în cazul Roșia Montană nu e nici cianura, nici "nu ne vindem țara". Asocierea dubioasă între stat și o societate privată (care are buzunare și răbdare de aproape 15 ani să "ungă" absolut toate rotițele politice) și acordarea în condiții suspecte a licenței de exploatare a unui important zăcământ auro-argintifer sunt mult mai presante și mult mai dăunătoare. Declarațiile de azi ale lui Puie Monta și chiar și respingerea proiectului trimis la Parlament nu au nicio valoare atâta vreme cât licența nu e revocată, iar asocierea nu e desfăcută. Iar licența e degeaba revocată, iar asocierea e degeaba desfăcută dacă România nu are în pregătire o strategie legată de exploatarea zăcămintelor auto-argintifere bogate pe care le mai deține (da, mai avem și altele, nu doar Roșia Montană). E ușor să prinzi poporul la protest cu "cianura omoară", dar ăsta e un lucru pe care nu-l contestă nimeni, și pe care-l știa și Agatha Christie. Momentumul creat în ultimele zile este prea valoros să nu fie folosit în mod constructiv. Nu cred că protestatarii ar trebui să fie cei care dau soluția pentru exploatarea eficientă, legală, eco-friendly și profitabilă pentru bugetul țării a resurselor naturale ale țării. Dar mi-aș dori foarte mult să ceară această soluție. Să schimbe pancartele cu "Nu vrem cianură" cu altele cu "Vrem soluții". Atunci aș mărșălui și eu. Până la victoria finală.
Posted on: Mon, 09 Sep 2013 16:08:47 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015