Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a organizat luni 9 - TopicsExpress



          

Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a organizat luni 9 septembrie în comunele JURILOVCA și MIHAI BRAVU seminarii locale din cadrul Campaniei de sensibilizare şi conştientizare publică a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, constând în comunicarea directă cu cetăţenii . Obiectivul Seminariilor Locale este de informare și educare a cetățenilor în direcția conștientizării impactului major pe care îl are poluarea cu nutrienți asupra sănătății și calității vieții. Evenimentele se derulează în perioada 30august- 19 septembrie a.c. în 42 de comune din județele NEAMȚ, SUCEAVA, BOTOȘANI, IAȘI, BACAU, BRĂILA, GALAȚI, TULCEA, IALOMIȚA, BIHOR, SATU MARE, MARAMUREȘ, CLUJ, BISTRIȚA NĂSĂUD. Prin această acțiune se dorește îmbunătățirea practicilor și comportamentelor individuale, de familie și instituționale în zonele rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitrați), în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere, precum și combaterea poluării cu nutrienți a apelor și solului și crearea premizelor pentru o agricultură durabilă. In cadrul întâlnirii cu cetățenii, experţii de mediu au făcut cunoscute cele mai importante informații cu privire la: 1. Calitatea apei 2. Igiena apei și sanitație 3. Managementul deșeurilor menajere 4. Managementul gunoiului de grajd 5. Aplicarea îngrășămintelor 6. Implicațiile prevederilor Directivei Nitrați la acordarea subvențiilor pentru fermieri De asemenea, în cadrul acestui seminar s-au vizitat cateva gospodării şi s-au efectuat următoarelor activități: · inspecția sanitară a fântânii – utilizându-se fișa simplificată s-a calculat scorul de risc pentru sănătate; · testarea apei din fântână; · interpretarea rezultatelor privind calitatea apei în raport cu scorul de risc; · discutarea situației constatate, cu accent pe soluțiile practice pentru remedierea problemelor existente. Cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitraţi şi nitriţi o reprezintă apa din fântâni. În majoritatea comunelor şi satelor din România, apa din fântână este poluată cu această substanţă provenită din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor. Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană. În România peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Nitraţii scad rezistenţa generală a organismului, iar consumul de apă poluată cu această substanţă poate duce chiar la decesul sugarilor şi copiilor. În plus, nitraţii din apă pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină. Campania de promovare a proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale. Informaţii suplimentare despre proiect Informaţii despre finanţare Proiectul este finanţat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Facilitatea Globală de Mediu (GEF), care au acordat României un împrumut, respectiv un Ajutor financiar nerambursabil. În ce constă proiectul: Se realizează activităţi de colectare, depozitare şi gestionare a gunoiului de grajd prin: - construcţia unor platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd - dotarea gospodăriilor cu platforme individuale de depozitare a gunoiului de grajd - dotarea comunităţilor locale cu echipamente pentru colectarea, compostarea şi împrăştierea ca fertilizant organic a gunoiului de grajd. Obiectivul campaniei Scopul campaniei este de a induce schimbări comportamentale la nivel de individ şi grup pentru un control al poluării cu nutrienţi, dar mai ales pentru identificarea de soluţii viabile pentru protejarea în viitor a poluării apelor cu nitraţi şi nitriţi. Pe termen lung, obiectivul acestei campanii este îmbunătăţirea calităţii vieţii prin practicarea agriculturii ecologice, împădurirea terenurilor improprii agriculturii şi crearea de perdele forestiere de protecţie. Beneficiile proiectului Aceste măsuri elimină riscul îmbolnăvirii cauzate de consumul de apă contaminată şi promovează utilizarea eficientă a gunoiului de grajd care, în acest mod, nu va mai fi un factor poluant. Pentru mai multe informatii despre proiect, vă rugăm să accesați inpcp.ro, inpcp-campanie.ro, blog.inpcp-campanie.ro. facebook/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti
Posted on: Tue, 10 Sep 2013 10:23:16 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015