.” Moise, care simbolizează legea, îşi îndeplinise slujba sa. Legea îşi îndeplinise scopul. Totul începuse de fapt cu har. Înainte ca să fie primită legea, ei posedau harul. În timp ce se aflau în Egipt, ei nu aveau nici o lege. Ei nu aveau preoţi şi astfel de lucruri, nici vreo lege de îndreptare. Legea nu le fusese dată încă. Harul le dăruise un proroc, pe Moise. Harul le dăruise şi o împăcare: mielul de jertfă. În săptămâna aceasta noi vom reveni la jertfă, la sângele jertfit, pentru că acolo se află vindecarea noastră. Împăcarea le-a fost oferită înainte de existenţa unei legi. Harul a fost înaintea legii, în timpul legii şi după lege. Iosua simbolizează harul, care a existat de fapt şi în timpul legii, dar nu putea să intre în vigoare atâta timp cât legea îşi ocupa încă poziţia sa de drept. Acelaşi lucru se potriveşte şi lumii creştine din zilele acestea din urmă. Aceste comunităţi au avut timpul lor, şi-au îndeplinit scopul lor, dar vine un timp când ele vor trebui să înceteze. Trebuie să aibă un sfârşit. În călătoria aceasta trebuie să ajungem în starea de Efes, aşa cum a fost şi în alte călătorii. Şi în călătoria aceasta trebuie să vină un Efes. Legea nu a putut salva pe nici un păcătos, după cum am subliniat deja. Legea nu a fost capabilă pentru aşa ceva. De aceea, ţara făgăduită simbolizează ziua harului. Moise nu a putut să-i aducă înăuntru în călătoria aceasta. Aţi observat că în călătoria aceasta ei au trecut prin trei stadii? Primul stadiu a fost pregătirea pentru credinţă, prin aducerea mielului de jertfă în Egipt. Apoi au trecut prin Marea Roşie în pustiu. A fost o despărţire, prin care a fost simbolizat un alt stadiu al călătoriei. După ce s-au pregătit şi s-au echipat, ei au ajuns la Marea Roşie. Acolo ei au dat greş din nou. Deşi ei văzuseră cât de mult a făcut Dumnezeu, poporul totuşi nu credea. Totuşi ei nu credeau. Apoi Dumnezeu a împărţit Marea Roşie şi i-a trecut prin ea. Este scris că toţi au primit botezul pentru Moise, în nor şi în mare. Ei s-au pocăit, au fost botezaţi şi au venit să umble într-o viaţă nouă, într-o ţară nouă, printre oameni noi, într-o călătorie nouă. Mâna lui Dumnezeu era deasupra lor. În călătoria aceasta, ei au ajuns ca umblarea lor prin har să nu-i mai satisfacă. Ei au ajuns la un punct unde au crezut că ei înşişi ar trebui să facă ceva. Aşa gândesc oamenii de azi despre vindecarea divină sau despre o altă lucrare divină prin har, că ei ar trebui să facă ceva. Voi nu trebuie să faceţi altceva decât să credeţi – să-L credeţi pe Dumnezeu. Dacă ei ar fi crezut numai şi ar fi mers mai departe aşa! Făgăduinţa le-a fost dată în timpul legii. Ei au primit făgăduinţa încă înaintea Legii fără nici o condiţie prealabilă: „Eu v-am dat această ţară. Intraţi în ea!” Înainte ca ei să ajungă la făgăduinţă, ei s-au decis să facă ceva personal, care să-L ajute pe Dumnezeu. Această procedură o găsim şi acum printre oameni. Noi aşa suntem: „Noi trebuie să facem ceva pentru…” Noi credem că ar trebui să contribuim cu ceva. Desigur, şi voi trebuie să faceţi ceva: acesta este ca să predaţi voia şi ideile voastre proprii, voiei şi planului lui Dumnezeu. Prin aceasta s-a rezolvat. Asta-i totul. Luaţi pur şi simplu făgăduinţa Sa şi nu vă mai gândiţi la altceva.
Posted on: Sat, 21 Sep 2013 03:47:16 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015