NICOLAE BOBIA “Noul nu răsare. El erupe... şi apoi dispare.” Simplu şi deconcertant. În anul 2004, editura Idea Design & Print de la Cluj publica în colecţia Balcon, o antologie (singura în limba română) din opera teoreticianului media Geert Lovink, intitulată: Cultura Digitală, reflecţii critice. Traseul public al acestei lucrări a ilustrat, se pare, semnificaţia frazei de început, corectată fericit de prezumţia că ideile cuprinse într-o carte au şansa să erupă de nenumărate ori. Autorul studiului Dark Fiber(2002) nu este un necunoscut pentru cultura română. În perioada 1990–1993 a avut un contact efectiv cu efervescenta scenă a vieţii culturale şi social-politice româneşti. A predat un curs despre teoria media la Academia de Artă din Bucureşti, a participat la organizarea de spectacole new media, a colaborat şi păstrat legătura de atunci încoace (după cum singur o spune) „cu numeroşi colegi şi prieteni români”. Criticul şi activistul internet Geert Lovink s-a născut în 1957 la Amsterdam, unde a studiat ştiinţe politice. A devenit apoi doctor al Universităţii din Melbourne. În Olanda a fost editorul revistei Mediamatic şi a activat în cadrul grupului Adilkno (Fundaţia pentru Progresul Cunoaşterii Ilegale). Contactul cu activitatea intelectuală a acestui grup, al cărui membru marcant a fost Geert Lovink, ar putea să însemne unul din momentele de reală provocare pentru grupurile intelectuale româneşti, interesate de cultura critică a noilor medii digitale… De la „omul fără însuşiri“ la „reţeaua fără însuşiri“ Fără a avea morga unor intelectuali aşezaţi comod în fotoliile hermeneuticii, studiilor culturale ori criticii media de catedră, Geert Lovink şi prietenii săi, laolaltă cu întreaga comunitate de artişti media simpatizanţi, parteneri ai listelor de discuţii ori adepţi ai mediilor streaming, au lucrat cu materialul numit: posibilităţile mediilor, propunându-şi să servească idealului transformării mediilor potenţiale în medii reale. A fost momentul în care s-a speculat cu „norocul, pericolul, visul şi coşmarul”; s-au identificat figurile şi fenomenele media dificitare, precum infodandiul, infobezitatea sau opacitatea mediilor, s-au descurajat consumismele şi decadentismele digitale. Strategiile detectate de Adilkno, revelate ca reacţie la mediatizarea mişcării, au prilejuit o intensă activitate conceptuală. Au fost descrise trei tipuri majore de reacţii: mişcarea antimedia (critică radicală a producţiei artistice a capitalismului), extramedialul (ceva ce funcţionează utopic, alimentat de iluzia lui: nu răspund, nu particip, fac ceea ce e corect, refuz implicarea prezervându-mi şansele) şi mediile suverane (mediile fără motivaţie, neatente la economia atenţiei, izolate de hipercultură, practicând forma ultimă a libertăţii media, transmiţând fără “a fi conectate”, dincolo de „public”, “guvernând nimicul”). În versiunea Adilkno 2.0, autorii lucrării Archive Media, au trecut la investigarea spaţiului gol, “în care oamenii par să încuviinţeze orice”, unde “mediile sunt văzute ca părţi ale unui set mai larg de industrii culturale”, unde internetul este văzut ca simplă obiectivare a sloganului ”nici stânga, nici dreapta, doar cultură”. Martori ai “reţelei fără însuşiri”, G. Lovink şi partenerii săi s-au preocupat de atributele fatale ale “culturii stagnării relaxate”: “aproape-angajarea, dezinteresul avansat, vagul emoţionant, pasiunile reci, distractiva insignifianţă, confuzia avansată, culorile plictisului, singurătatea electronică, a-fi-în-afara-contextului, formele colective ale dezamăgirii”. Asemenea personajelor lui Lars von Trier din Idioţii, locuitorilor acestui “ghetou intelectual” nu le rămâne decât să caute izbăvirea în Zona (greu accesibilă fără o călăuză), unde orice semnificaţie e luminoasă aberaţie şi unde cu noroc poţi întâlni extatica stare de idioţenie. Membrii şcolii Adilkno n-au făcut nici un secret din simpatia pentru Şcoala de la Frankfurt şi din înclinaţia de a folosi dialectica negativă a lui Adorno. Eseul Adilkno, The Socialist’s Media, se încheia astfel: “Pentru socialist, VR (Realitatea Virtuală) nu este o arhivă sau un muzeu, dar este un spaţiu de prezervare a societăţii ideale într-o perioadă în care Noua Ordine Mondială impune aceeaşi presiune de a munci asupra întregii populaţii a lumii. Socialistul înţelege că nu poţi lupta cu acest monopol, dar poţi aşteapta să se epuizeze. El nu slujeşte unei ulterioare conştiinţe de clasă; doar îşi continuă cosmetizarea modelului său virtual […] Până în momentul când VR va răbufni în lumea reală. Atunci socialistul va fi gata.” „CONŢINUTUL UNUI MEDIU ESTE UTILIZATORUL ACELUI MEDIU. COMUNICAREA NU EXISTĂ. DACĂ EXISTĂ VREO COMUNICARE PE PLANETA ASTA, ATUNCI ACEASTA E EVENIMENTUL FUNDAMENTAL INCOMUNICABIL, EXTRAINFORMATIV, NONMEDIAL, RECOGNOSCIBIL DOAR CA TRECERE DE LA UN MEDIU LA ALTUL. NEÎNŢELEGEREA ESTE VEHICULUL TRANSMISIUNILOR CULTURALE.” Asemenea vorbe au o putere şi un farmec de-a dreptul cioranian, ce forţează punerea la lucru a (ne)înţelegerii noastre pentru a savura solipsist ceea ce în fond rămâne incomunicabil. Ghiceşti atunci că Geert Lovink nu avansează paradoxuri de „amorul artei” ci practică efectiv ceea ce deplânge că absentează adesea din reţeta activismului media: negativismul jucăuş, nihilismul grăbit, niciodată mulţumit de sine, o tehnoştiinţă veselă, nu un neo-nietzscheeanism elitist ci un joc versatil ce construieşte şi părăseşte, păşind dincolo de inocenţă şi furie. A deveni hibrid nu este alegerea unei noi generaţii. Este o condiţie tehno-culturală. Hibriditatea nu e nici ideologie, nici scop. E mizeră realitate digitală. Încercând să se ţină la distanţă de expert, vizionar sau bufon conceptual, Geert Lovink sfârşeşte prin a fi modelul fatal de intelectual al erei digitale care asumă total hibriditatea acţiunii şi conceptului, viteza pasiunii şi calmul raţional, tehnoştiinţa de carte şi abandonul gîndirii tip „critică literară”, implicarea fermă şi distanţarea amuzată, optimismul jovial al celui fără nici o speranţă şi abilitatea de a descoperi mecanismele de supravieţuire. „Cine vorbeşte de victorie? A supravieţui e totul.” - Rilke Fragmente din articolul lui Nicolae Bobia „ETI (Eveniment Teoretic Identificat)“
Posted on: Wed, 20 Nov 2013 09:06:34 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015