Nu este oare totuşi bine să avem pace cu ereticii şi să nu facem dispute pe tărîm religios? În viaţa de zi cu zi, pe linie cetăţenească, noi sîntem datori să trăim în pace cu toţi oamenii (vezi Evr. 12, 14). Dar acest fapt nu înseamnă că trebuie să cădem în nepăsare faţă de credinţa noastră şi să ne lăsăm influenţaţi de învăţătura cea mincinoasă. Împinşi de duhul cel rău, ereticii sînt de obicei foarte nestăpîniţi. Noi trebuie să apărăm de ei sfînta noastră Ortodoxie şi să nu le îngăduim cu nepăsare să rupă membrii Sfintei Biserici Ortodoxe şi să-i facă sectanţi şi eretici, slujitori ai altor interese… Domnul nu îngrădeşte libertatea voii omeneşti. El îi îngăduie şi pe eretici, aşa cum îl îngăduie şi pe diavol să acţioneze, însă cel ce cunoaşte pierzania învăţăturii celei mincinoase nu poate să fie nepăsător faţă de răspîndirea ei fără nici o legiuire printre ortodocşii creştini. El este dator să deschidă ochii semenilor săi asupra credinţei, ca să nu cadă în cursele celui rău. În legătură cu această purtare, ca cel mai bun exemplu poate să ne slujească plăcuţii lui Dumnezeu. Ei s-au ferit stăruitor să critice pe semenii lor pentru scăderi morale şi, în acelaşi timp, prin luptă şi critică, s-au păzit atît pe ei înşişi, cît şi pe cei din jur de eresuri, ca de o boală aducătoare de moarte. Ei nu au osîndit pe nimeni în afară de ei înşişi, cînd era vorba despre păcat pe tărîmul moralităţii. Dar, pe de altă parte, nu au îngăduit nimănui să le sugereze nici cea mai mică abatere de la credinţa ortodoxă. Într-atîta au fost de vigilenţi în strădania lor de a fi pînă la moarte credincioşi lui Hristos şi Sfintei Ortodoxii. Se povesteşte despre Cuviosul Agathon următoarea întîmplare: Odată, a fost vizitat de nişte fraţi. Ei cunoşteau marea lui sfinţenie, auziseră de înalta sa smerenie şi au hotărît să-1 pună la încercare. De aceea, i-au spus: — Părinte, mulţi se smintesc de tine şi spun că tu ai fi om mîndru, că ai dispreţui pe alţii şi că nu i-ai socoti ca fiind ceva. Asemenea, tu neîncetat ai cleveti pe fraţi. Mulţi spun că pricina tainică a acestei purtări ar fi patima desfrînării tale. Cu scopul de a ascunde viaţa ta păcătoasă, tu mereu te ocupi cu clevetiri asupra altora. La acestea stareţul a răspuns smerit: — Recunosc că am întru mine toate aceste patimi de care mă învinuiţi! Şi, tăcînd puţin, a îngenuncheat înaintea oaspeţilor săi şi le-a spus: — Rogu-vă, fraţilor, rugaţi-vă Domnului Iisus Hristos cu osîrdie pentru mine, netrebnicul, ca să-mi ierte multele şi grelele mele nelegiuiri! Însă fraţii continuau: — Nu vom ascunde de tine nici faptul că mulţi te socotesc eretic! Auzind aceste cuvinte, Sfîntul Agathon a sărit ca ars şi s-a împotrivit hotărît: — Chiar dacă mă apasă conştiinţa pentru multe păcate, eretic nu sînt! Fraţii s-au minunat de acest răspuns, au căzut la picioarele marelui stareţ şi l-au rugat: — Părinte, spune-ne de ce nu te-ai tulburat nicicum cînd te-am învinuit de diferite patimi şi păcate, iar la învinuirea de erezie te-ai înfiorat? Stareţul le-a răspuns: — Primele învinuiri despre păcate le-am primit din două pricini: prima, ca să dobîndesc în acest fel smerenia; şi a doua, ca să nu aveţi voi despre mine o părere greşită că sînt drept. Noi cunoaştem că mîntuirea stă în smerenie. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a răbdat toate atunci cînd iudeii Îl împroşcau cu ocări şi clevetiri. Astfel El ne-a dat pildă cum să îl urmăm… însă învinovăţirea de erezie eu nu pot să o primesc şi o arunc cu dispreţ, pentru că eresul este înstrăinare de Dumnezeu. Ereticul se îndepărtează singur de Dumnezeul Cel Viu şi Adevărat şi se uneşte cu diavolul şi cu îngerii lui. Cel ce s-a rupt de Hristos nu mai are atunci Dumnezeu, pe Care să-L roage pentru păcatele lui, şi de aceea piere. Desigur, dacă ereticul se întoarce cu sinceritate către credinţa păzită de adevărata Sfîntă Biserică Sobornicească, el va fi primit de către Bunul şi Milostivul Răscumpărător! Pînă la noi au ajuns din vechime multe mărturii cu autoritate despre cum au privit ereziile şi pe eretici Sfinţii Părinţi. •Sfîntul Antonie cel Mare sfătuieşte: „Nu păcătui în credinţă, ca să nu se mînie asupra ta Ziditorul nostru! Acela care nu ţine dreapta credinţă, pregăteşte hrană pentru viermii cei neadormiţi şi jertfă pentru prinţul întunecimilor iadului”. •Sfîntul Efrem Sirul, care ne-a învăţat minunatele cuvinte ale rugăciunii: „Doamne, dă-mi să văd păcatele mele şi să nu osîndesc pe fratele meu!”, el însuşi îi osîndea neîncetat pe eretici. De la el cunoaştem că întreaga sa viaţă s-a luptat cu vrăjmaşii adevărului lui Hristos. La sfîrşitul vieţii, dorind să le insufle ucenicilor săi rîvnă pentru păstrarea dreptei credinţe, pe care întotdeauna o mărea în cuvintele sale, le-a grăit: „Nici ziua, nici noaptea, întreaga mea viaţă nu am grăit de rău (osîndit) pe nimeni. Şi din cîte îmi amintesc nu m-am certat cu nimeni, însă neîncetat m-am luptat în adunările bisericeşti împotriva celor abătuţi de la credinţă. Voi ştiţi că şi stăpînul oilor îşi bate cîinele dacă acesta, văzînd cum lupul se apropie de stînă, nu sare şi nu latră împotriva lui”. •Sfîntul Epifanie al Ciprului a spus ucenicilor lui: „Fugiţi de tot eresul ca de fiarele cele pline cu venin de moarte!” •Avva Ghelasie 1-a izgonit fără ruşinare pe ereticul monofizit Teodosie din chilia lui. Iar cînd acesta cu viclenie a reuşit să devină patriarh al Ierusalimului, avva Ghelasie nu s-a înfricoşat, ci a continuat să nu-1 recunoască şi să nu i se supună. El a socotit că este mai bine să sufere pentru Adevăr decît să cadă de la acesta pentru foloase pămînteşti. •Fericitul Ieronim scrie despre sine: „Eu niciodată nu am cruţat pe eretici şi mereu m-am străduit ca vrăjmaşii Bisericii să fie şi vrăjmaşii mei!” •Blîndul Sfînt Serafim de Sarov, care se adresa oaspeţilor săi cu mîngîietoarea salutare: „Bucuria mea!” a fost, în acelaşi timp, foarte aspru demonstrator în vileag al celor care se abăteau de la credinţa ortodoxă. •Foarte pilduitor pentru noi este exemplul Sfîntului Petru, arhiepiscopul Alexandriei, prin purtarea lui faţă de ereticul Arie, născocitorul celui mai vătămător eres pentru Biserica din vechime — arianismul. Arie a fost un preot învăţat din Alexandria. Sub influenţa unor puncte de vedere gnostice, el a început să propovăduiască, împotriva Evangheliei, că Hristos nu este Dumnezeu adevărat, nici Fiul al Dumnezeu, împreună veşnic şi fără de început al Tatălui, ci un fel de cea mai înaltă primă făptură a lui Dumnezeu, un fel de unealtă prin care Dumnezeu a creat lumea. Prin această învăţătură mincinoasă a sa a vătămat credinţa descoperită de Dumnezeu în Sfînta Treime, a subminat autoritatea Sfintei Scripturi şi a săpat pe dedesubt învăţătura despre răscumpărare, conform căreia doar Iisus Hristos, ca Dumnezeu şi Fiu al lui Dumnezeu întrupat, a putut să răscumpere întregul neam omenesc din păcat, blestem şi moarte, întrucît făptura nu poate să răscumpere făpturile ori, după cum spune Psalmistul, răscumpărarea sufletului e prea scumpă şi niciodată nu se va putea face (Ps. 48, 8). Sfîntul arhiepiscop Petru a observat nedreapta cugetare a lui Arie, de multe ori 1-a mustrat, ia dat învăţătură, i-a dat pe faţă falsa învăţătură şi 1-a sfătuit în fel şi chip, însă în zadar. Arie se îndîrjea în erezia sa. Atunci dreptul arhiereu 1-a scos din cinul preoţesc şi 1-a excomunicat din Biserică. În acea vreme izbucnise prigoana din partea puterii păgîne împotriva creştinilor. Jertfă a prigoanei a devenit şi arhiepiscopul Petru. El a fost aruncat în temniţă. Arie a socotit acesta ca momentul potrivit de a fi reabilitat. Tainica lui intenţie era ca, după moartea arhiepiscopului Petru, să fie înălţat el pe scaunul din Alexandria. De aceea a trimis la acesta doi preoţi, apropiaţi ai preasfinţitului, să intervină pentru el, mărturisind că s-a pocăit, chipurile, şi s-a lepădat de părerile lui greşite. În aceeaşi noapte, Sfîntul Petru a avut însă o vedenie în temniţă. Însuşi Hristos i S-a arătat şi i-a descoperit că Arie se căieşte nesincer şi că nu trebuie să fie primit în sînul Bisericii. Ziua următoare, cei doi preoţi au intrat în temniţă la arhiepiscopul Petru şi cu smerenie l-au rugat să-l ierte pe Arie. Fericitul Petru, cu lacrimi în ochi, le-a răspuns: „Dragii mei fii, voi nu ştiţi ceea ce mă rugaţi intervenind pentru acela care sfîşie şi încă îndelung va mai sfîşia întreaga Biserică a lui Hristos. Eu îmi iubesc oile mele şi mă rog cu osîrdie lui Dumnezeu să le ierte păcatele lor şi să le mîntuiască. Însă pe Arie îl alung, pentru că şi Dumnezeu l-a azvîrlit pe el! Nu a mea judecată, ci judecata lui Dumnezeu l-a îndepărtat de Biserică. El huleşte preacinstita Taină a Preasfintei Treimi!” După aceasta a adăugat: „Să nu credeţi că eu sînt nemilostiv cu Arie şi că sînt aspru către cei care păcătuiesc! Cel ce săvîrşeşte păcat din neputinţă omenească, şi cel mai mare de ar fi acela, este mult mai mic decît păcatul ereticului Arie!” După aceasta, arhiereul le-a descoperit cum însuşi Hristos i S-a arătat în acea noapte îmbrăcat într-o cămaşă sfîşiată. Cuprins de o teamă plină de evlavie, Petru L-a întrebat: „Mîntuitorule, cine Ţi-a sfîşiat cămaşa?” Domnul i-a răspuns: „Nebunul de Arie! El a despărţit de Mine mulţi oameni ai Mei, pe care Eu Mi i-am dobîndit prin sîngele Meu. Însă tu ia aminte! Nu îl primi să aibă părtăşie cu Biserica, chiar de te-ar ruga la aceasta, căci el cugetă vrăjmăşii împotriva Mea şi împotriva celor ce cred în Mine! Nu îngădui la stînă lupul îmbrăcat în blană de oaie!” Cît de pilduitore este atitudinea lui Hristos faţă de eretici! El i-a definit ca fiind vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dacă Dragostea întrupată nu-i rabdă pe eretici şi îl învaţă pe arhiereul drept credincios să-1 alunge pe Arie din Biserică, cine sîntem noi ca să-i acoperim pe duşmanii adevărului dumnezeiesc şi să ne purtăm cu îngăduinţă faţă de aceştia? Ei sfîşie Biserica lui Hristos. De aceea trebuie să fie îndepărtaţi de la Ea, dacă nu se pocăiesc! Sfîntul Petru a murit muceniceşte în anul 311, iar Arie a fost osîndit de primul Sinod Ecumenic în anul 325, ca eretic de neîndreptat. Întîmplarea cu Sfîntul Petru, arhiepiscopul Alexandriei, are şi alte părţi pline de învăţătură. Biserica Ortodoxă în vremea lui se afla într-o foarte grea situaţie. Ea era dintr-o parte clătinată de viforniţele prigoanelor păgîne, şi din altă parte împotriva ei se ridica primejdiosul eres al lui Arie, ce cîştiga din ce în ce mai mulţi adepţi. Arie nu era păgîn, ci preot creştin. El era învăţător al credinţei în enoria sa. Numai că înţelegea greşit taina lui Hristos. „Ce este cu asta?” – ar spune astăzi mulţi dintre cei care nu înţeleg că Biserica nu este o organizaţie pămîntească, care emite diferite păreri într-o anumită chestiune. Ea este o instituţie dumnezeiască, întemeiată pe absolutul şi îndatoritorul adevăr al Revelaţiei dumnezeieşti că Iisus din Nazaret este Hristos, Mesia, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu (vezi Mt. 16, 16). Organizaţiile pămînteşti au platforme pămînteşti şi pot să-şi dispute reciproc întîietatea, însă Biserica lui Hristos este unicul organism divino-uman, născut fără adversari de valoare egală. Ea este tezaurul tainelor credinţei descoperite de Dumnezeu, vestitoarea Evangheliei mîntuirii, cea care împărtăşeşte harul şi cea care ne conduce către cer. Ea nu este răspîndire a învăţăturilor omeneşti, ca să intre în alianţe pline de compromisuri cu diferite societăţi religioase pămînteşti. Ea are pe Dumnezeu-Tatăl ca Legiuitor (vezi Ieşirea 20, 1-17), pe Dumnezeu-Fiul ca Învăţător (vezi Mt. 23, 8 ) şi pe Dumnezeu-Duhul Sfînt ca Sfinţitor (vezi I Petru 1, 2; II Tesal. 2, 13). Ceea ce a fost descoperit de Dumnezeu, numai aceasta primeşte Ea. Părerile eretice le îndepărtează hotărîtor, pentru că ele împiedică calea mîntuirii. Iată de ce Sfîntul arhiepiscop Petru nu putea să intre într-o alianţă compromiţătoare cu Arie. Acesta a fost viclean şi alunecos în gîndire. El se arăta plin de vicleşug faţă de arhiereu, cum că ar dori să aibă pace cu el, chipurile, în numele interesului general al Bisericii. În faţa duşmanului comun — păgînismul —, Arie propunea unirea arianiştilor, ce credeau greşit, cu ortodocşii creştini. E ca şi cum i-ar fi spus Preasfinţitului: „În faţa ochilor noştri stă prigoana. Iată, tu eşti arestat. Mulţi dintre păstoriţii tăi credincioşi pier muceniceşte. Ar trebui oare acum, cînd ne aflăm în faţa unei primejdii cruciale pentru Biserică, să ne certăm între noi pentru nepotrivirile noastre de idei? Doar credem în Hristos, deşi unul într-un fel, iar altul într-alt fel! Doar nu-L negăm cum îl neagă păgînii! Eu sînt gata să fac concesii. Fă şi tu un compromis, şi ne vom uni! Este mai bine oare ca păgînismul să ne nimicească? Dacă obţinem în urma unirii majoritatea, mai cu izbîndă ne vom împotrivi şi îl vom birui!” Însă adevăratul arhiereu al lui Hristos nu gîndea astfel. El îşi dădea seama limpede că o unire cu erezia înseamnă nu creşterea Bisericii, ci descompunerea ei lăuntrică, care conduce către pieire. De aceea, eresul este bacilul diavolului, care descompune, ucide, nimiceşte… Păgînătatea îi prigonea pe creştini în afară. Însă lăuntric era de folos. La chip, aceasta micşora numărul credincioşilor, făcînd mulţime de mucenici. Însă prin sîngele lor, prin nevinovatele lor suferinţe şi prin înalta lor pildă, pe de altă parte, folosea la răspîndirea Bisericii, după cum bine a remarcat aceasta Tertulian, care a spus: „Sîngele mucenicilor creştini este sămînţa răspîndirii credinţei creştineşti”. În locul unui mucenic care murea se iveau alte sute şi uneori mii de noi adepţi ai lui Hristos. La încetarea prigoanei, mucenicii străluceau precum stelele în viaţa veşnică, încît ei în realitate nu piereau, ci îşi atingeau cu biruinţă ţelul vieţii omeneşti — mîntuirea sufletului (vezi I Petru 1, 9). Aceste prigoane păgîne, la urma urmelor, se arătau, împotriva intenţiilor împăraţilor fără de Dumnezeu, folositoare atît Bisericii, cît şi membrilor acesteia. Nu tot aşa stăteau lucrurile cu eresurile. Ele nu ajutau la înflorirea Bisericii, căci o rodeau pe dinăuntru. Acestea furau oile din staulul lui Hristos, le scoteau din turma Bisericii, ca să le vîndă diavolului ce urlă ca un lup. Din aceasta se obţinea şi o scădere numerică privind mădularele Bisericii, şi veşnica pieire a celor care se năpusteau asupra ei. Sfîntul arhiepiscop Petru, cu mintea lui luminată de Dumnezeu, cunoştea toate acestea şi de aceea nu a putut să nu-l osîndească pe Arie şi eresul lui întunecat. El nu socotea mulţimea oamenilor care s-ar fi putut realiza din eventuala unire cu Arie şi cu adepţii lui, ci socotea doar ajutorul lui Hristos Dumnezeu şi al Bisericii Sale, arătat în chip minunat de atîtea ori în tulburata istorie a Bisericii. Încă de la întemeierea ei de către Hristos, cînd această Biserică era compusă din puţini credincioşi şi îi avea cîrmaci credincioşi pe viitorii Apostoli, şi aceştia oameni neînvăţaţi, nepregătiţi, slabi, Dumnezeu-Fiul a spus: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia! (Lc. 12, 32). Şi, iată, aceste 12 suflete au biruit lumea cu ajutorul lui Dumnezeu şi au răspîndit pretutindeni Evanghelia. Puterea Bisericii constă în Adevăr, şi nu în mulţime; în întărirea dumnezeiescului har, şi nu în vicleana diplomaţie; în credincioşia către Hristos, şi nu în acordurile pline de compromisuri. În multe rînduri, în istoria Bisericii s-a întîmplat ca eresurile să stăpînească mari mase de oameni, iar ortodocşii să poată fi număraţi pe degete, în ciuda acestui fapt adevăraţii creştini nu s-au descurajat, ci au rămas credincioşi lui Hristos pînă la sfîrşit. POPAS ALTERNATIV Îmi place · · Distribuie · acum 13 ore · Anei Nana Ana îi place asta. Scrie un comentariu... Opţiuni Marta Simeon a distribuit actualizarea de stare postată de Ortodox Unteni Ortodox Unteni. Ortodox Unteni Ortodox Unteni ,,Nu se cuvine, fiule, ca să lauzi credinţa cea străină! Acela dintre noi care laudă vreo credinţă străină e totuna ca şi cum el ar huli-o pe a noastră. Acela care însă laudă şi credinţa noastră, şi pe cea străină este îndoit în credinţă şi aproape de erezie!' Doamne, binecuvîntează! Trebuie să-ţi spun un lucru, iubitorule de Dumnezeu cneaz! Eu, Teodosie, netrebnic rob al Preasfintei Treimi — Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh —, m-am născut în curata credinţă ortodoxă şi am fost crescut întru bine şi învăţătură dreaptă de părinţii mei ortodocşi — tatăl meu şi maica mea. Fereşte-te, fiule, de cei de credinţă strîmbă şi de convorbirile cu aceştia, căci ei au umplut şi ţara noastră! Este cu putinţă să-ţi mîntui sufletul tău doar dacă trăieşti după Credinţa Ortodoxă! Căci nu există o altă credinţă mai bună decît curata şi sfînta Ortodoxie a noastră. Dacă vieţuieşti în această credinţă, nu numai că te vei izbăvi de păcate şi de veşnicele chinuri, ci te vei face părtaş al vieţii celei veşnice, şi fără de sfîrşit te vei bucura împreună cu sfinţii! Iar aceia care vieţuiesc în altă credinţă nu vor vedea viaţa veşnică. Deci, fiule, păzeşte-te de aceştia şi întotdeauna rămîi în credinţa noastră! Nu te înfrăţi cu ei, ci îndepărtează-te de aceştia şi osteneşte-te în credinţa noastră cu faptele cele bune! Iar milostenie fă nu doar cu cei din credinţa noastră, ci şi cu cei de alte credinţe. Dacă vezi pe cineva gol, ori înfometat, ori căzut întru necaz — chiar de-ar fi el evreu (iudeu), ori turc (mahomedan), ori latin (romano-catolic) — tu fii îndurător către orice om, izbăvindu-l din necaz atît cît îţi stă în puteri, şi nu vei fi lipsit de plata ta înaintea lui Dumnezeu, căci însuşi Dumnezeu în viaţa aceasta îşi revarsă îndurările Sale nu doar peste creştini, ci şi peste necredincioşi (vezi Mt. 5, 45)! De păgîni şi de cei de alte credinţe Dumnezeu Se îngrijeşte în viaţa aceasta. Însă în viaţa cea viitoare ei vor fi străini de veşnicele bunătăţi. Iar noi, dacă trăim după credinţa noastră ortodoxă, şi aici vom primi toate bunătăţile de la Dumnezeu, şi în viaţa viitoare vom primi mîntuire de la Domnul nostru Iisus Hristos. Fiule! Chiar de-ar trebui şi să mori pentru sfînta noastră credinţă, tu cu îndrăzneală mergi către moarte! Tot astfel şi sfinţii au murit pentru credinţă, iar astăzi vieţuiesc împreună cu Hristos. Dacă vezi, fiule, că cei de alte credinţe (şi heterodocşii) se sfădesc cu vreun dreptcredincios şi vor să-l înşele spre a-l rupe de la Biserica Ortodoxă, tu ajută-i dreptcredinciosului! Prin aceasta vei izbăvi mielul din gura leului. Dar dacă tu taci şi îl laşi fără ajutor, aceasta e totuna cu a rupe de Hristos un suflet răscumpărat de El şi a-l preda satanei. Dacă cineva ţi-ar spune: «Şi credinţa noastră, şi a voastră sînt de la Dumnezeu!», tu, fiule, răspunde-i astfel: «Strîmbătorule al credinţei, oare tu şi pe Dumnezeu Îl socoteşti îndoit în credinţă?!» Oare nu auzi ce spune Scriptura: Este un Domn, o credinţă, un botez! (Efes. 4, 5)?” Sursa: cartea “Vederea păcatelor noastre – tîlcuire la rugăciunea sfîntului Efrem Sirul”, .............................. Ereziile se vor răspândi peste tot şi-i vor înşela pe mulţi Din profeţiile Sfântului Anatolie de la Optina Fiule, «să ştii că, în zilele din urmă, după cum spune Apostolul, vor veni vremuri grele» (2 Tim. 1-6). Şi iată drept urmare a scăderii blagocestiei, în Biserică se vor isca erezii şi dezbinări, şi nu vor fi atunci pe scaunele înalte (arhiereşti) şi călugăreşti oameni cunoscători şi iscusiţi în lupta duhovnicească. Din această cauză ereziile se vor răspândi peste tot şi-i vor înşela pe mulţi. Diavolul va lucra cu viclenie pentru a-i atrage în erezie chiar şi pe cei aleşi. El nu va începe prin a respinge direct dogmele Sfintei Treimi, despre Dumnezeirea lui Iisus Hristos, despre Maica Domnului, ci va începe prin deformarea învăţăturii Sfintei Biserici şi a Sfinţilor Părinţi date prin Duhul Sfânt. Aceste viclenii ale vrăjmaşului le vor observa puţini oameni, doar cei mai iscusiţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor lua în mâinile lor conducerea Bisericii şi peste tot îşi vor pune slujitorii săi; evlavia atunci va fi dispreţuită. Dar Domnul nu-i va lăsa fără de apărare şi în neştiinţă pe robii Săi. El a spus: «După roadele lor îi veţi cunoaşte pe ei » (Mat. 7, 16). Deci şi tu după roadele lor, după acţiunile ereticilor străduie-te sa-i deosebeşti de adevăraţii păstori. Aceştia sunt tâlhari duhovniceşti, care fură turma duhovnicească. Ei vor intra în staulul oilor, adică în Biserică, intrând «prin fereastră», folosind forţa şi încălcând aşezămintele Dumnezeieşti. Hristos i-a numit tâlhari. (Ioan 10, 1). Într-adevar, prima lor sarcină va fi să-i prigonească pe adevăraţii păstori, întemniţându-i sau exilându-i, fiindcă fără de aceasta ei nu vor putea fura oile. De aceea, fiul meu, când vei vedea distrugerea aşezământului Dumnezeiesc al Bisericii, a tradiţiei patristice şi a rânduielii bisericeşti date de Dumnezeu să ştii, că ereticii deja au apărut, deşi ei, din când în când îşi vor ascunde nelegiuirea şi vor schimonosi credinţa pe neobservate, pentru a reuşi să-i momească în plasa lor pe cei neiscusiţi. Prigoana va fi îndreptată nu doar împotriva păstorilor, dar şi împotriva tuturor robilor lui Dumnezeu, fiindcă diavolul care conduce erezia, nu poate suporta evavia. Recunoaşte-i pe aceşti lupi în piei de oi după năravul lor mândru, aplecat spre desfătări şi iubitor de putere: aceştia vor fi bârfitori şi trădători, semănători de vrajbă şi ură. Adevăraţii robi ai lui Dumnezeu sunt smeriţi, iubitori de aproapele şi ascultători faţă de Biserică. Şi călugării vor fi supuşi unei mari strâmtorări de la eretici şi viaţa călugărească va fi dispreţuită. Mănăstirile (adevărate – n. trad.) vor deveni sărace, numărul călugărilor se va micşora, iar cei rămaşi vor îndura prigoană. Urâtorii vieţii monahale, care vor avea doar masca evlaviei, se vor strădui să-i atragă pe călugări de partea lor promiţându-le protecţia lor şi bunurile lumeşti, iar pe cei ce se vor împotrivi îi vor ameninţa cu izgonirea. Aceste ameninţări vor cauza celor slabi de fire disperare şi frică, dar tu, fiul meu, dacă vei ajunge să trăieşti în acele vremuri, să te bucuri, fiindcă credincioşii care n-au arătat vreo altă virtute vor primi cununi doar pentru că au stat în credinţă, după cuvântul lui Dumnezeu: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri (Matei 10, 32). Teme-te de Dumnezeu, fiul meu, teme-te să nu-ţi pierzi cununa care-ţi este pregătită, teme-te să nu fii lepădat de Hristos în întunericul dinafară şi în chinul veşnic. Stai neclintit în Credinţa Ortodoxă şi dacă-i nevoie, îndură cu bucurie prigoana şi alte necazuri pentru că Dumnezeu va fi cu tine şi Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori vor privi cu bucurie la nevoinţa ta. Dar vai de călugării acelor zile care şi-au adunat averi şi bogăţii, pentru iubirea de linişte aceştia se vor supune ereticilor. Ei îşi vor adormi conştiinţa spunând: “noi apărăm şi păstrăm mănăstirile şi Dumnezeu ne va ierta”. Aceşti nefericiţi şi orbiţi nu vor pricepe că prin erezie diavolul va intra în mănăstire şi ea nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci doar nişte pereţi de unde harul se va îndepărta. Dar Dumnezeu este mai puternic decât vrăjmaşul şi niciodată nu-i va părăsi pe slujitorii Săi. Şi adevăratele mănăstiri vor rămâne până la sfârşitul veacului, doar că pentru ele se vor alege locuri pustii şi retrase. Nu te teme de necazuri, ci teme-te de erezia pierzătoare, pentru că ea îl goleşte pe om de har şi îl desparte de Hristos. De aceea Dumnezeu ne-a poruncit să-l considerăm pe eretic ca păgân şi vameş. Aşadar întareşte-te, fiul meu, în harul lui Iisus Hristos, grăbeşte-te cu bucurie spre nevoinţele mărturisirii şi rabdă suferin-ţele ca un bun ostaş al lui Hristos (II Timotei 2, 13), Care a zis: «fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii» (Apoc. 2, 10). Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt i se cuvine cinstea, slava şi stăpânirea în veci. Amin. Dacă cineva ţi-ar spune: «Şi credinţa noastră, şi a voastră sînt de la Dumnezeu!», tu, fiule, răspunde-i astfel: «Strîmbătorule al credinţei, oare tu şi pe Dumnezeu Îl socoteşti îndoit în credinţă?!» Oare nu auzi ce spune Scriptura: Este un Domn, o credinţă, un botez! (Efes. 4, 5)?” Pshihoterapia Ortodoxa Omul nu este doar o fiinţă finită, cum vrea să afirme gândirea contemporană, ci şi o fiinţă infinită; el este infinitul sub o formă finită, sinteza finitului şi a infinitului. Insatisfacţia omului în faţa finitului, aspiraţia sa către infinit sunt manifestări ale divinului în om, sunt mărturia omului în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi nu doar a lumii. (N. A. Berdiaev) Pelerin Crestin crestinortodox.ro/evanghelia/08-iulie-2013.html Evanghelia 08 Iulie 2013 crestinortodox.ro Fiecare zi e linistita daca ii gasesti firul… ortodoxiatinerilor.ro Probabil nu de putine ori vi s-a intamplat si voua sa aveti momente in care nu reusiti sa luati o decizie; fie ca este vorba despre ceva banal sau ceva intradevar serios. Ajung la concluzia ca nu stim sa reactionam... Sfinti si Eroi "Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă." Ortodox Unteni Ortodox Unteni Fratii mei... sa stiti voi ca dragostea lui Dumnezeu este mare pentru noi oamenii. Dar fiti atenti la cei care vin sa va amageasca si amintiti-va ce ne spune Domnul Iisus Hristos ca multi vor veni sa se dea drept Mantuitorul si vor amagi lumea ca se poate mantuire si fara biserica. Mare atentie ca aceia lucreaza pentru Satana. Domnul Iisus a spus ca diavolul va incerca sa ii amageasca pe multi ca ii vindeca fara sa mai depuna vreun efort pentru spovedanie si toate Tainele ce se fac in sfanta noastra biserica. Voi pe aceia nu ii ascultati si fiti atenti si vegheati in vederea rugaciunii, iar daca cineva incearca sa va amageasca daca nu va dati seama mergeti la preot si intrebati nu este nici o rusine. Preotul va va spune daca e bine sau nu ceea ce doriti sa faceti. Domnul sa va intareasca in rugaciune si in fapte bune hristosul catolic are cizme pontificale de catifea care adună pupături de cardinali hristosul neoprotestant are pantofi sport care adună aplauze... numai Hristosul necivilizat al ortododocşilor mai umblă desculţ adunând în tăcere rănile Pământului.... /////////// Ortodoxia este flacăra unei lumânări iar restul sunt fluturii ce vin la flacără, se ard şi cad jos. Cine fuge de lumină se prăbuşeşte în întuneric, iar cei ce fug de adevăr, dau peste satana, tatăl minciunilor. ierod. Visarion Iugulescu ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă; iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel Ce M-a trimis pe Mine (Lc. 10, 16).' Cuvintele acestea îi privesc nemijlocit şi pe sectanţi, care nu ascultă de slujitorii Bisericii şi astfel se leapădă de însuşi Domnul Iisus Hristos şi de Tatăl Ceresc, Care L-a trimis. Lepădându-se de Adevărul Dumnezeiesc, sectanţii au călcat poruncile lui Dumnezeu şi au lepădat Tainele Bisericii, însuşindu-şi dreptul de a propovădui. “Vase alese” si hristosi mincinosi – inselaciunea timpurilor de pe urma: Strajerii satanei ,,În secte intră oameni neştiutori, neîntăriţi în adevăr, şi îşi clădesc învăţătura fiind pătrunşi de patima cea mai grea, de cel mai greu păcat: de păcatul satanic al trufiei' Predicile Sfantului Luca al Crimeei la Duminica Ortodoxiei despre ERETICI, SCHISMATICI si ICONOCLASMUL DE IERI SI DE AZI Domnul sa va intareasca in rugaciune si in fapte bune!
Posted on: Tue, 09 Jul 2013 00:48:01 +0000