Nu-i ceva nou, dar îmi place să scriu în câte un note pe telefon, despre oameni. Mai exact sa analizez comportamentul lor în societate. Apoi il critic, îl judec și îl cataloghez în sinea mea, evident. Îl mai postez și pe Facebook uneori, doar să mai trag un boom în societatea asta care se duce pe românește, drept dracului. Astăzi, mi-a adus aminte de vorba aia străveche "bătrânețea, haine grele", un domn destul de în vârstă, care s-a urcat în troleu împreuna cu partenerul său de viață, câinele. Deși era alergic la animale, prefera să strănute, decât să se plimbe singur pe stradă. La următoarea stație, urcă o doamnă la fel de în vârstă ca și acesta. Domnul respectuos de altfel, o salută și intră în vorbă cu dânsa, printr-o remarcă năucitoare : Sunteți foarte chic pentru vârsta dumneavoastră.. Aceasta, foarte revoltată că mustăciosul își permite să o facă pe ea femeie bătrână : Adică ? (foarte arogantă) Ce vreți să spuneți ? Domnul foarte galant, încearcă să o complimenteze, dar tot pe dos îî ies cuvintele pe gura. Se i-a si de cerceii doamnei că sunt prea mari (dar frumoși, de argint), de bluză că e prea turquoise (dar totuși o prinde culoarea). Renunță la complimente, schimbă subiectul și trece pe poante. Avea un umor, mai sobru...(nu toată lumea îl înțelege sau îl gustă) (Ca o paranteză, domnul nu era el cel mai în măsură să facă pe criticul de modă. Purta o pălărie de paie, bermude verzi, o cămașă în carouri albastre cam tocită, sandale maro cu șosete negre.. Dar piesa de colecție, accesoriul suprem al ținutei, ochelarii de soare tip pițipoancă, "Dolce ca blana", de damă, evident. Maro, să se asorteze cu sandalele.) Totuși nu se abține, (ca orice femeie) să nu aibă ea,ultimul cuvânt: Domnule, sunt și eu o femeie modernă. Îmi place să fiu îngrijită, frumoasă. Ce dacă am vârsta pe care o am , eu să nu îmi fac unghiile, să nu mă vopsesc sau să port o bluziță mai decoltată!?! Acesta aprobă: Cam prea modernă, doamnă. Ba da, sigur. Îngrijită, dar parcă prea îngrijită. Cucoana galantă, la început îl ignoră, privea pe geam, dar urechea era ațintită spre vorbele domnului. Mai mustăcește pe sub mână, până intră din nou în vorbă. Înainte să coboare, șarmant domnul: Nu vă supărați, dar unde locuiți? Ea, din nou ofensată, bulbucă ochii, se încruntă și pleacă fără să îi mai răspundă. Între timp, domnul mă sesizase că mă uit insistent, mai râdeam pe înfundate.. și asist "involuntar" socializării. La următoarea stație, se ridică să coboare, strănută, mângăie câinele pe cap, îi spune "noroc și sănătate, că de n-ar fi el...". Mă salută subtil, zâmbind spre mine, spunând : Hai Mufi (câinele) pe terasă la o bere, că doamnele nu-s sociabile azi. E greu să fi bătrân, miștocar și singur. I-am zâmbit respectuos, am dat din cap în semn de salut(discret), dar ochii mi se împăienjeniseră de lacrimi, mascați fiind de sunnies, gândindu-mă în ce agonie se scaldă singurătatea sufletului, pe timp de bătrânețe. Apoi te gândești la bunici, la părinți...și la timp, care se "scrijelește" pe chipul lor.
Posted on: Mon, 29 Jul 2013 19:25:44 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015