O ALTĂ ÎNTÂMPLARE ADEVĂRATĂ. CUMPLIT DE ADEVĂRATĂ! În ianuarie 1985 a fost un frig cumplit, eu cel puţin nu-mi aduc aminte de o iarnă mai grea în toată viaţa mea. La Fălciu s-au aatunci, dacă mă ajută memoria şi am fost bine informat, cam minus 33 grade Celsius. Cum instalaţia de încălzire centrală a şcolii, singura din mediul rural în judeţul Vaslui, nu mai făcea de mult faţă, dar nici nu se instalaseră sobe de teracotă, în şcoală era un frig de neimaginat. În acel ianuarie, ca să se mai dezmorţească, s-au adus nişte godine (sobiţe metalice), care au fost instalate pe rând în clase şi încălzite cu te miri ce, că şcoala n-avea lemne. Inclusiv elevii aducea "ciocane" (ciocălăi de porumb) de acasă. Toţi speram că e un frig de moment, că o să treacă, dar a durat săptămâni în şir. Ei bine, într-una din clase, în şcoala veche, n-a mai ajuns niciun godin. Afară erau sub minus 30 de grade, iar în clasă nu ardea niciun pic de foc. Pereţii erau acoperiţi cu gheaţă, pe care o puteai râcâi cu unghiile de groasă ce era, deci se poate imagina cam ce temperatură era acolo, oricum sub zero grade. Şi se ţineau lecţii acolo. Cu ore de 50 de minute şi pauze de 10, deci normale. Noi, profesorii, evident cu paltoane pe noi, cu mănuşi, cu indispensabili şi cu trei perechi de şosete în ghete, ne mai încălzeam la godinul din cancelarie, în recreaţie, dar elevii? Şi fiţi atenţi, erau elevi din trei sate (că de-aia am vrut să fac o precizare la comentariul tău, Anca): Bogdăneşti, Odaia Bogdană şi Bozia, fiecare aflată la câte 6 km de Fălciu. Erau deci navetişti care veneau prin nămeţi, la acele temperaturi siberiene, zilnic, de luni până sâmbătă (că se făceau şi sâmbăta ore pe atuinci) - erau vreo 30 de elevi în total, şi nu lipseau într-o zi mai mult de 2-3-4 elevi, pe rând. că se mai îmbolnăveau, poate mai şi chiuleau, dar cred că puţini. Şi nu se văitau că e greu, dar de fapt era ceva de-a dreptul inuman, la care nimeni - elevi, părinţi, cadre didactice - nimeni nu avea curajul să protesteze. Trebuia să tăcem şi să înghiţim, aşteptând să se îndrepte vremea. Dar cum se desfăşura o oră? De scris nu se putea scrie, copiii aveau şi ei mănuşi, normal, şi atunci verificam, dar mai mult predam, că ne era milă de elevi să-i mai şi ascultăm în condiţiile acelea. După vreo 20 de minute începeau să tropăie în bănci ca să se încălzească, iar spre sfârşitul orei se ridicau şi tropăiau pe lângă pereţi, timp în care încercam să le atrag cât de cât atenţia cu ceva mai interesant Vă imaginaţi această scenă de coşmar? Dar ceea ce povestesc e doar apogeul, deoarece ani la rând am tremurat de frig în şcoală, ani la rând am făcut lecţii cu paltoanele şi mănuşile pe noi. Aşa am ajuns să mă îmbolnăvesc de reumatism, dar mai mult decât de asta sunt bolnav de ruşinea de a îndura fără să crâcnesc o asemenea insultă la adresa omeniei. Noroc că acasă aveam cât de cât cu ce să ne încălzim. altfel n-am fi reuşit să rezistăm nici eu, nici ceilaţi. Poate cineva dintre cei care citesc aceste rânduri ştie despre ce vorbesc şi îşi aduce aminte de acest episod, sau ştie de vreun coleg care a fost acolo. Era deci în şcoala veche, chiar în sala de pe colţul dinspre cele două străzi, cea din faţa blocului şi "varianta". Pe atunci funcţiona drept cabinet de chimie, iar clasa cred că era a 6-a C (C-urile erau clasele formate numai din navetişti din cele trei sate pomenite mai sus), dirigintă fiind doamna Otilia Patap. Mai mult însă decât asta m-aş bucura ca ceea ce am spus aici să afle elevii actuali, cărora li se pare atât de normal să trăiască în libertate şi să protesteze ori de câte ori nu le convine ceva, şi care nu cred că românii au trecut în perioada comunistă prin asemenea chinuri şi umilinţe; tineri care nu cred că aşa ceva a fost posibil, sau dacă cred, nu pot înţelege cum de-am putut îndura totul fără să protestăm. Lor vreau să le spun un singur lucru: CEA MAI MARE IZBÂNDĂ A COMUNISMULUI NU A FOST NICI CĂ NE-A ÎNFOMETAT, NICI CĂ NE-A ÎNFRIGURAT, POATE NICI CĂ NE-A ÎNGENUNCHIAT ŞI UMILIT, CI ACEEA CĂ NE-A BĂGAT O ASEMENEA FRICĂ ÎN OASE ÎNCÂT NU MAI AVEAM NEVOIE DE NICIO AMENINŢARE ŞI DE NICIO CENZURĂ, DEOARECE NE-A TRANSFORMAT ÎN PROPRII NOŞTRI TEMNICERI ŞI NE-A LUAT ORICE SPERANŢĂ CĂ VREODATĂ NE VOM TREZI DIN ACEST COŞMAR! DE ACEEA AM SPUS ŞI SPUN MEREU ELEVILOR ŞI CUI VREA SĂ MĂ ASCULTE: LIBERTATEA ŢI SE PARE CEVA NORMAL, FIRESC, DAR AJUNGI SĂ O PREŢUIEŞTI CU ADEVĂRAT DOAR ATUNCI CÂND EA ÎŢI ESTE REFUZATĂ. ŞI CUM NU E DATĂ PENTRU TOTDEAUNA, TREBUIE SĂ LUPŢI PENTRU EA ÎN FIECARE ZI.
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 20:57:58 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015