O foarte frumoasă predică a fiului sorei White Păzind poruncile W. C. White 2Corinteni 5:17. Am văzut cum suntem aduşi în Hristos şi cum este scris că dacă cineva este în Hristos, este o fiinţă nouă. Galateni 6:15, 5:6. Nimic nu este de folos în afară de acest lucru iar credinţa care lucrează prin dragostea lui Dumnezeu ne face fiinţe noi prin credinţă; Romani 5:1,2,5, 1Ioan 5:3 – apoi păzirea poruncilor vine după ce suntem fiinţe noi, aşa că trebuie să fim făcuţi buni, să fim făcuţi neprihăniţi înainte de a putea face binele sau de a înfăptui neprihănirea; 1Corinteni 7:19. Acesta este scopul pus înaintea noastră în Hristos Isus. Efeseni 2:3-10. Noi suntem creaţi pentru fapte bune; suntem făcuţi fiinţe noi în El, neprihănirea Lui fiind socotită în locul lipsei noastre de neprihănire. Faptele bune pentru care sunt create noile fiinţe în Hristos sunt faptele bune pe care noi nu le puteam face înainte. Deci noua fiinţă va avea în mod constant ca scop păzirea poruncilor. Iacob 2:1,9. Noi nu avem credinţa lui Hristos datorită călcării legii. Hristos nu a venit să ne elibereze din aceasta, deoarece dacă călcăm legea într-un singur punct, credinţa noastră nu ne va fi de nici un avantaj. Dar scopul nostru este acceptat iar păcatele din neştiinţă sunt iertate, dar refuzul voit de a accepta punctele adevărului care au fost prezentate vor face să pierdem toată neprihănirea pe care am avut-o vreodată. Aceasta explică răul care creşte în bisericile populare de astăzi. Cu ani în urmă bisericile erau religioase – chiar când solia îngerului al treilea a debutat ei erau acceptaţi de Dumnezeu, dar când au refuzat să asculte de cerinţele soliei au pierdut toată neprihănirea pe care au avut-o şi au inventat tot soiul de mijloace pentru a-şi păstra membrii, şi anume prin amuzamente. Aceasta este gândirea degenerării bisericilor. Iacob 1:14. Credinţa nu foloseşte la nimic dacă nu este menţinută în viaţă prin aceste fapte. Dumnezeu a prevăzut: Iacob 2:18; să ne demonstrăm credinţa prin faptele noastre. Credinţa este ancora care menţine vasul în poziţia potrivită pentru a lucra, iar furtunile ne împing spre casă. Versetele 21-23. Avraam a fost socotit neprihănit fără fapte atunci când a crezut, şi o altă neprihănire a venit 25 de ani mai târziu, 69 deci nu a fost socotit neprihănit prin fapte, căci Scriptura spune că a fost socotit neprihănit atunci când a crezut şi Iacob spune că, după mai bine de 25 de ani scriptura a fost împlinită. Dacă ar fi refuzat să-l ofere pe Isaac, neprihănirea sa de până atunci ar fi dispărut, aşa că supunerea credinţei sale a completat neprihănirea sa pe care o avea prin credinţă, astfel că păzim poruncile nu pentru a deveni neprihăniţi, ci pentru că suntem neprihăniţi. Romani 8:26 arată că noi nu putem nici măcar să ne rugăm cum trebuie, dar spiritul o face pentru noi, deci rugăciunile noastre sunt acceptate numai prin mijlocirea lui Hristos şi meritele sângelui Său. Apocalipsa 8:3,4. Aici este mijlocirea din sanctuar; mijloceşte pentru noi, iar Dumnezeu priveşte la Hristos, la rănile şi la sacrificiul Său şi le acceptă. Hristos era desăvârşit înainte de a veni pe pământ, iar absenţa Sa face ca rugăciunile noastre să fie acceptate, Dumnezeu atribuindu-ne rugăciunile Sale. Cum ne este atribuită neprihănirea Sa? Sunt faptele noastre neprihănite într-o oarecare măsură, iar neprihănirea Sa ne este atribuită pentru a completa lucrarea? Nu. Neprihănirea lui Hristos este de la început şi realizează ceea ce este menită să realizeze. Romani 1:16. Nu este credinţa noastră mai mare decât era atunci când am venit aici? Nu vedem mai mult din neprihănirea Sa decât înainte? De ce? Deoarece credinţa noastră a crescut. Aşa se întâmplă zi de zi. Venim la El zi de zi pentru o şi mai mare credinţă. Şi în final avem în noi atât de mult din natura divină a lui Hristos încât putem întinde arcul suficient de mult pentru a lovi ţinta, şi atunci vom păzi poruncile lui Dumnezeu. Atunci nu este lucrarea lui Hristos de la început şi întru totul numai puterea Sa divină? Atunci, unde intervin faptele noastre? Nicăieri. De ce ne chinuim atât de mult să păzim poruncile dacă nu este de nici un folos? Numai prin credinţa în Hristos putem spune că suntem creştini. Numai prin faptul că suntem una cu El putem fi creştini, şi numai prin faptul că Hristos locuieşte în noi putem păzi poruncile – numai prin credinţa în Hristos putem face şi spune aceste lucruri. Când va veni ziua în care să păzim cu adevărat poruncile lui Dumnezeu, nu vom mai muri niciodată, pentru că păzirea poruncilor înseamnă neprihănire, iar neprihănirea şi viaţa sunt inseparabile – deci, „Aici sunt cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Şi care este consecinţa? Aceşti oameni sunt schimbaţi. Atunci, viaţa şi păzirea poruncilor merg împreună. Dacă murim acum, neprihănirea lui Hristos ne va fi atribuită şi vom fi înviaţi, dar cei ce vor trăi până la sfârşit sunt făcuţi fără păcat înainte de venirea Sa, având atât de mult din Hristos în ei, încât „lovesc ţinta” de fiecare dată şi stau nevinovaţi fără mijlocitor, pentru că Hristos părăseşte sanctuarul la un anumit timp înainte de a veni pe pământ. Acum unii pot spune: „Voi fi mai bun; Voi încerca să ajung la punctul la care Dumnezeu să mă accepte.” Dacă un copil face ceva pentru a creşte mai mare, pentru ca ceilalţi să aibă o părere mai bună despre el, şi nu reuşeşte, veţi spune că a fost mândria şi egoismul la mijloc, şi îl ajutaţi – bun; dar dacă un copil încearcă să facă ceva simplu pentru a vă mulţumi, chiar dacă o face stângaci, îl încurajaţi şi îl lăudaţi. Aşa şi cu noi; dacă încercăm să-L mulţumim pe Dumnezeul nostru, indiferent de cât stângaci o facem, El este atât de fericit să ne atribuie neprihănirea lui Hristos şi tot cerul se bucură. Cât de des copilul încearcă să o ajute pe mama iar ea îl lasă să continue, cu toate că va trebui să refacă acel lucru – cu toate acestea, ea se bucură pentru eforturile copilului de a-i aduce bucurie. Aşa cum un tată se îndură de copiii săi, la fel Domnul se îndură de cei ce se tem de El. Aşa că putem spune împreună cu David: „Mă desfăt în a împlini legea ta, oh, Dumnezeul meu.” De ce? Pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inima lui. Acum îngăduiţi-mi să citesc câteva texte despre plăcerea lui Dumnezeu. Evrei 11:6. Scopul credinţei este de a-i aduce bucurie lui Dumnezeu pentru că El este atât de bun. Romani 8:8. Din nou 2Corinteni 5:14. Dragostea lui Hristos ne atrage iar noi primim acea dragoste prin credinţă. Dar Îl putem noi iubi pe Dumnezeu dacă nu putem păzi poruncile lui Dumnezeu? Nu. Nu putem face nimic până când nu devenim fiinţe noi.1Ioan 3:21,22. Acum să citim Coloseni 1:9,10. Ar trebui să fim capabili de a umbla în mod potrivit înaintea Lui. 1Tesaloniceni 4:1. Acesta este deci rădăcina şi motivul în păzirea poruncilor – a-I aduce bucurie lui Dumnezeu, şi nu a ne face pe noi neprihăniţi. Dumnezeu ne face şi ne păstrează neprihăniţi şi atunci păzim poruncile pentru a-I aduce bucurie lui Dumnezeu care a făcut atât de mult pentru noi. Aşadar, prin puterea lui Hristos păzim poruncile acum, şi prin puterea Sa vom trăi veşnic pe noul pământ, numele Lui pentru noi fiind care? Ieremia spune: „Domnul, neprihănirea noastră.” Ieremia 23:5,6.
Posted on: Sun, 14 Jul 2013 18:02:18 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015