O plecăciune : doamnei ducese de Argerich Scurt, în stilul - TopicsExpress



          

O plecăciune : doamnei ducese de Argerich Scurt, în stilul zilei, putem conchide simplu : cîntînd Bach, şi levitînd incredibil deasupra clapelor, notelor, părerilor, doamna ducesă de Argerich a devenit uneori, cu un firesc miraculos, ceea ce pare greu de conceput - visul lui Glenn Gould. E adevărat, domnul Gould a fost, pe cît de canadian, pe atît de extraterestru . În traducere cotidiană, dragul de domn Glenn a fost, poate, mai important ca deschizător de drum, decît ca interpret. Un fel de Nichita Stănescu al pianului bachian, din care au venit şi domnul Loussier, şi doamna Argerich. Doamna Argerich a ajuns ducesă de Argerich-Bach după o victorie aparent simplă : a luat din jazzul bachian al domnului Gould exact cît trebuia, ca să fie precum o acvilă bicefală, în modul cel mai organic - incredibil de liberă faţă de litera seacă a partiturii, incredibil de fidelă faţă de spiritul viu al domnului Bach. Nu sînt deloc un incantator cotidian de encomioane umectate, dar doamna Argerich asta a reuşit, în cele cîteva ocazii de care am avut parte : a devenit doamna Bach. S-a confundat cu domnul cantor. Iar dacă vreţi să ieşim rapid din epifanie, iată : îmi vin în minte, bunăoară, interpretări ale domnilor Perahia, Barenboim, Schiff. M-a izbit dintr-odată evidenţa : versiunile lor păreau de un cotidian stingher, faţă de levitaţia stratosferică a doamnei ducese. Iar dacă m-aţi întreba cine a mai fost în echipajul circumterestru al doamnei ducese, v-aş spune două nume : doamna Nikolaeva şi domnul Horszowski. Cum nu m-aţi întrebat, o să închei zdrăngăneala de mic Django şaten al vorbelor de net. Cu un rasgueado, poate straniu : deşi nu pot citi nici măcar o doime, mi-e milă, prieteneşte, de maratoniştii integralelor Bach, dacă n-au înţeles sensul celor cîteva minute în care doamna ducesă de Argerich a levitat, cu graţie, peste stadionul plebeic, peste podiumurile plebeice, peste clasamentele şi nimicurile peren plebeice. Cu graţia domnului Bach.
Posted on: Mon, 07 Oct 2013 08:35:47 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015