Omar Khayyam – Traieste-ti clipa! Viata se grăbeşte, rapidă caravană. Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa. Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană, Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa… Bea vin! în el găsi-vei Viata-fără-moarte. Pierduta tinereţe din nou ţi-o va reda, Divinul timp al rozei şi-al inimii curate! Traieste-ti clipa dată! Caci clipa-i viata ta! Grăbite ca şi apa şi repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puţine. Şi totuşi douâ zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri şi ziua care-o să vină maine. Nu depăşi prezentul cu gândul! Ştii tu oare Măcar dac-ai să termini cuvântul început? Mâini poate deja fi-vom asemeni celor care De şaptezeci de veacuri în neant au dispărut. În parfumatul prier, când – beată de iubire - Tu îmi întinzi paharul, eu uit ziua de maine. De m-aş gândi atuncea la rai şi mântuire, N-aş preţui, iubito, mai mult decât un câine. Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii. Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc. Nu mă certaţi. E aspru, căci, are gustul vietii. Nu caut nici minciună nici adevăr viclean. Dar veşnic s-în cătarea de vin trandafiriu. Mi-e părul alb, prieteni. Am şaptezeci de ani. Vreau să mă bucur astăzi. Mâini – poate-i prea târziu. Culege din viata tot ce-i surâs şi floare. Serbează orice clipa! la cupa cea mai mare! Alah nu ţine seama de vicii sau virtuţi. Nu numără mătănii, nici ochii ce-i săruti. Priveşte-n jur: durerea cu mii şi mii de feţe. Cei dragi sunt morţi. Eşti singur cu palida tristeţe. Ridică însă fruntea! Culege tot ce-atingi! Trecutul e-un cadavru. Nu este timp să-l plângi. Cât de sărac e-acela ce nu poate să spună: “Sunt beat mereu de vinul cel tare al iubirii!” Cum poate el să simtă în zori uimirea firii Şi noaptea vraja sfântă a clarului de lună? Nimic nu mai m-atrage. Dă-mi vin! lar astă seară Cea mai frumoasă roză din lume-i gura ta. Dă-mi vin! Să strălucească aprins la fel ca ea! Căinţa mea să fie ca bucla ta, uşoară… Noi nu vom şti vreodată ce ne aşteaptă maine. Tu bucură-te astăzi! Atâta îţi rămâne. la cupa şi te-aşează sub luna de cleştar, Căci maine poate luna te va căta-n zadar. Ce ruşinos e timpul celui gândind amar Că-n lume afli zilnic în loc de îngeri, râme. Ci tu în cânt de harfă bea vin dintr-un cleştar, Căci poate maine cleştarul o piatră-o să-l sfărâme. Fă-ţi rost de vin şi-o fată cu chip de heruvim, - dacă heruvi există. De Rai grijă să n-ai, căci în afara dragei şi-a cupei – ce alt Rai mai dulce-i, – dacă este ceva ce Rai numim. Pe drumul spre iubire cădea-vom în curând. Nepăsător destinul ne va călca-n picioare. Ridică-te copilă – o, cupă vrăjitoare! Dă-mi buzele aprinse cât încă nu-s pământ! Nădejdi nesăbuite mi-au risipit, iubito, În vânt mulţi ani din viata. Dar timpul ce-mi rămâne Din plin de-acum trăi-l-voi. Vreau prin intensul maine S-ajung din urmă viata pe care n-am trăit-o. Vreau doar o cupă plină, o pâine de jumate Şi-o carte de poeme. Şi dacă sunt cu tine, Chiar stând într-o ruină, – mai fericit ca mine Nici un sultan nu este cu-o sută de palate. În zori într-o tavernă s-a auzit un glas: “O, voi nebuni de viata! Voi, tineri veseli! Vinul Turnaţi-l iar în cupe, ‘nainte ca destinul Cu lacrime să umple paharu-acestui ceas!” Nu mai cârti, nu geme – durerea mea! Tăcere! Îţi voi găsi balsamul ce vindecă şi minte! Vreau să-mi revăd iubita, cât inima o cere. Vreau să trăiesc! Căci morţii nu-şi mai aduc aminte. Nu-ţi răsădi în suflet copacul întristării, Ci răsfoieşte zilnic a desfătării carte. Bea vin şi poartă-ţi paşii pe căile-ncântării, Căci măsurat ţi-e drumul de la surâs la moarte. Sfârşit e Ramazanul! O, inimi vestejite! Se-ntoarce bucuria! Vor vinde iar surâsuri Cei care poartă vinul – neguţători de visuri. Redaţi-mă vietii, chemări ale iubitei! În loc s-o faci să cânte cu fiece zvâcnire, Tu inima ţi-ai pus-o în lanţuri de mâhnire… lar mintea ta şi chipul ţi le-ai îndoliat. - Mă tot uimesc într-una: “Ce ignorant ciudat!” Priveşte! Trandafirul se leagănă în vânt. Ce pătimaş îi cântă de sus privighetoarea! Bea! Ca să uiţi că vântul va scutura azi floarea Şi va lua cu dânsul fermecătorul cânt… Ce-i înţelept? Să-ţi bucuri cămările fiinţei Având în mână o cupă. Ce-a fost şi ce-i de faţă Să nu te mai frământe. Fă-ţi dintr-o clipa-o viata Şi sufletul sloboade-l din temniţele minţii. Nimic n-au să te-nveţe savanţii. Dar alintul Suav al unor gene o să te instruiască Ce este fericirea. Preschimbă-n vin argintul, Căci ţărna e grăbită ca sâ te găzduiascâ. S-au desfăcut în juru-mi, aprinşi iar trandafirii. Desfă-ţi şi tu simţirea în bucuria firii. C-un înger blond alături, ia cupa şi-o deşartă, Căci îngerul cel negru al morţii-aşteaptă-n poartă.
Posted on: Mon, 07 Oct 2013 16:23:52 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015