Orgoliul Sunt foarte putini oameni cãrora le place sã audã vorbindu-se despre orgoliu. N-am întâlnit încã pe nimeni care sã fi reusit sã-l stãpâneascã în întregime. Orgoliul este una din numeroasele manifestãri ale fricii, dar acesta are si o laturã care tine de aspiratia spre perfectiune a omului. Acesta este constient de perfectiunea divinã care existã în el, dar o exploateazã în mod gresit din dorinta de a avea întotdeauna dreptate, în detrimentul celorlalti. Orgoliul este o altã gresealã a planului mental, a intelectului. Orgoliosul se recunoaste dupã felul în care vrea, în orice împrejurare, sã aibã dreptate si sã le arate celor din jur cã ei gresesc. Vrea sã dea impresia cã el este singurul câstigãtor. Dar puterea ce pare sã vinã din orgoliu nu este decât o iluzie, cãci, în realitate, orgoliosul pierde întotdeauna. Se spune cã orgoliul este cea mai mare nenorocire a umanitãtii. El stã la originea marilor tulburãri din viata socialã, a rivalitãtii între popoare, a rãzboaielor, intrigilor, urii si ranchiunei manifestate fatã de altii. Orgoliul dã nastere la ambitii pentru putere, dar înãspreste inima si ne împiedicã sã ne iubim semenii. Orgoliosul e convins cã el e întotdeauna drept si ceilalti nu. A încerca sã schimbi pe cineva e o formã de orgoliu. Când, în sinea ta, crezi cã esti corect si ai dreptate în comparatie cu altul care, dupã tine, nu numai cã greseste, dar modul lui de gândire e complet deplasat, tu esti singurul care are de pierdut. Dacã te lasi stãpânit de orgoliu, asta te va costa foarte mult în ceea ce priveste dragostea, relatiile, sãnãtatea si fericirea! Oare chiar meritã? Orgoliosul e cel care se cunoaste cel mai putin pe sine. E atât de plin de el, încât orice tentativã de a-l lãmuri va fi sortitã esecului. Nu vrea sã stie nimic. Nu suportã sã fie contrazis. Îi place compania oamenilor care îl flateazã. Binele pe care-l înfãptuieste cineva cu dorinta secretã de a fi aplaudat si glorificat se întoarce întotdeauna împotriva autorului sãu. Din acest motiv, atâtia oameni încep un lucru cu bune intentii care, în final, se întorc împotriva lor, cãci, pe parcurs, orgoliul a pus stãpânire pe ei. Existã douã forme de orgoliu: mental si spiritual. Orgoliul mental îl caracterizeazã pe cel care crede cã stie totul. De îndatã ce i se pun la îndoialã cunostintele, orgoliul iese la suprafatã si acesta este începutul unei îndelungi lupte obstinate pentru a-l face pe interlocutor sã-i înteleagã punctul de vedere. Îl putem recunoaste pe orgolios dupã felul lui de a fi. Vorbeste repede, într-un stil grãbit. Vrea cu orice pret sã aibã dreptate si încearcã în toate felurile sã se facã înteles, pânã când interlocutorul exclamã: „Aha, am înteles”. Trebuie sã-i dai dreptate! O latã trãsãturã specificã orgoliosului este folosirea în mod curent a cuvintelor: „Da, stiam”. El stie totul. Dacã într-adevãr stie totul, de ce se simte obligat sã spunã? Ti se întâmplã de multe ori sã rostesti aceastã frazã? În aceastã situatie, cel mai important este sã fii tu însuti convins cã stii. Tu si numai tu! Dacã ai fost întrebat „Stiai?”, era cu totul altceva. Era o întrebare care astepta un rãspuns. Nevoia de a spune cã stiai ceva, fãrã a fi fost întrebat, se naste din orgoliu. Dacã în prezent esti supãrat pe cineva si simti cã ti-e imposibil sã-i ceri iertare, în primul rând fiindcã-i porti picã si fiindcã n-ai încercat sã recunosti dragostea în gesturile sau cuvintele sale, înseamnã cã lasi orgoliul sã te împiedice. Probabil gândesti în felul urmãtor: „Dar dacã i-as cere iertare, asta ar însemna, nici mai mult nici mai putin, sã-i dau dreptate si sã recunosc cã am gresit!” Încearcã sã privesti orgoliul ca pe o entitate exterioarã care nu vrea decât sã te influenteze. Imagineazã-ti cã e o voce din capul tãu care te deranjeazã continuu si nu te lasã sã trãiesti. Hotãrãste cã, de acum înainte, vrei sã-ti dirijezi singur viata, fãrã a mai asculta de vocea aceea. Când esti stăpânit de orgoliu, nu mai esti tu însuti, nu-l mai exprimi pe Dumnezeul tău interior. Te lasi influentat. Orgoliul tău va face orice pentru a supravietui. Orgoliul reprezintă de fapt exaltarea eului inferior, a personalitătii, în contradictie cu eul superior, individualitatea. Pe măsură ce o vei dezvolta pe aceasta din urmă, orgoliul va avea tot mai putină putere asupra ta. Atentie si la orgoliul spiritual. Pe măsură ce o persoană evoluează, ea devine tot mai constientă si pericolul de a se lăsa stăpânită de orgoliu va fi tot mai mare. Începe să se simtă superioară celorlalti: „Eu sunt mai bun decât tine. El nu e atât de evoluat ca mine”. Aceste gânduri se nasc din orgoliul spiritual. Este foarte important să fii atent în special când devii mai constient. Faptul că ai ajuns la un nivel mai ridicat decât altcineva nu înseamnă neapărat că acesta îti este inferior. Gradul lui de constiintă e inferior, dar puritatea sufletului său e la fel de perfectă ca a ta. Numai exprimarea e diferită. Dacă îti vei da seama că esti o persoană orgolioasă, e vremea să începi să lupti cu orgoliul tău, căci el este cel care te împiedică să iubesti. A cere iertare si a-ti arăta dragostea fată de cineva nu te face să pierzi nimic. Toti cei implicati sunt atât de perfecti pe cât stiu să fie. Fiecare a făcut asa cum s-a priceput mai bine. Pur si simplu, n-a stiut să-si exprime dragostea. Pentru a o lua de la început, unul sau altul trebuie să-si deschidă inima si să-si lase orgoliul deoparte. E cel mai bun lucru pe care îl poate face un om pentru celălalt. A gândi sau a vorbi cu capul e o formă de orgoliu. În acel moment intri în contact cu mintea celuilalt si el îti răspunde tot cu capul, nu cu inima. Totul revine mereu la acelasi lucru: dragostea. Fiecare semn de dragoste sfârseste prin a rezolva toate problemele si transformă totul în viată. Dragostea are o mare putere de vindecare fizică, mentală, emotională si spirituală. Lise Bourbeau
Posted on: Fri, 08 Nov 2013 10:03:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015