Păcatul cel mai mare al vieţii e faptul de a fi mereu nedesăvîrşită şi că mereu mai rămîne din ea o parte. Cel care dă în fiecare zi mîna cu viaţa, în semn de rămas bun, nu are nevoie de timp; din nevoia aceasta se nasc teama şi tremurul în faţa viitorului, care rod sufletul. Nu este nimic mai trist decît să te întrebi ce sfîrşit vor avea fapte din viitor; dacă cineva îşi face griji pentru cît anume i-a mai rămas de trăit, ori în ce chip, este tulburat de o teamă ce nu are leac. Cum să scăpăm de această nelinişte? Într-un singur fel: viaţa noastră nu trebuie să se întindă spre viitor, se cuvine să se adune în sine; cel care nu este în stare să trăiască în prezent, stă suspendat în viitor. Cînd mi- am plătit datoria pe care o aveam faţă de mine, cînd mi-am limpezit în minte că nu este nicio deosebire între o zi şi un veac, atunci pot privi cu detaşare scurgerea zilelor şi a evenimentelor din viitor şi mă pot gîndi cu un surîs la anii care se înşiruie. Dacă cineva stă sigur pe el dinaintea nesiguranţei, nu poate fi tulburat de varietatea şi nestatornicia întîmplărilor vieţii. De aceea, dragul meu Lucilius, grăbeşte-te să trăieşti, iar fiecare zi în parte să-ţi fie o viaţă întreagă. Cine se rînduieşte în felul acesta şi îşi trăieşte pe deplin viaţa în fiecare zi, este liniştit: dacă cineva trăieşte în speranţă, simte că-i scapă pînă şi timpul cel mai apropiat şi se cuibăreşte în el lăcomia de viaţă şi teama de moarte, care îl umple de nefericire şi care face ca orice altceva să îi aducă nefericirea. Ramîi cu bine. Seneca.
Posted on: Tue, 23 Jul 2013 17:54:52 +0000