Peștera lui Duțu, se situează pe malul stâng al râului - TopicsExpress



          

Peștera lui Duțu, se situează pe malul stâng al râului Mureș, în zona dintre Dealurile Lipovei și Munții Poiana Ruscă, în perimetrul comunei Săvârșin, localitatea Căprioara, la circa 6 km de centrul acesteia, în bazinul Văii Fundata, la granița cu județul Hunedoara. Peșterile și avenele sunt dezvoltate într-un areal cunoscut sub numele de „Calcarele de la Căprioara”, un banc calcaros constituit dintr-o fâşie îngustă de depozite neojurasice, localizate între localitățile Pojoga și Căprioara. Peştera este preponderent activă, cu excepţia unor galerii şi săli laterale de dimensiuni reduse. Peştera lui Duţu reprezintă în prezent o mică străpungere a Văii Fundata, cursul aerian al văii fiind marcat de o vale seacă situată între intrarea în peşteră şi izbucul prin care apa reapare la suprafaţă. Peştera a fost modelată iniţial în regim înecat şi ulterior în regim vados, aceasta fiind formată în zona intrării din mai multe puţuri paralele care conduc spre cea mai mare sală a peşterii. Din acest punct se desprind două galerii laterale fosile, tot aici făcându-şi apartiţia şi un mic afluent. Apa îşi continuă drumul spre suprafaţă printr-o conductă de presiune în care abundă formele de coroziune (linguriţe) şi care se termină cu un sifon situat la doar câţiva metri de resurgentă. Numele acestei peşteri, vine de la Haiducul Duţu, care conform unei legende locale ar fi folosit peştera ca şi adăpost. În Peştera lui Duţu, au fost identificate în pereţii galeriilor mai multe fosile ce indică geneza bancului calcaros, resturi ceramice rulate din epoca fierului şi specii de lilieci care folosesc peştera ca adăpost.
Posted on: Mon, 29 Jul 2013 07:59:58 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015