Ponta nu e de acord cu Ponta (III) Această ultimă parte a - TopicsExpress



          

Ponta nu e de acord cu Ponta (III) Această ultimă parte a textului cu titlul de mai sus se referă în principal la cea mai mare și spectaculoasă înșelătorie servită electoratului și PNL de către Ponta și echipa lui: promisiunea înscrisă în Protocolul USL de a-l susține pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. După modelul ”președinte-jucător” și performanțele lui Băsescu în exercitarea puterii cu mult peste limitele constituționale, doar cineva care nu cunoaște caracterul și mentalitatea unor lideri ai PSD: Ponta, Ilie Sârbu, Liviu Dragnea, Ioan Rus, Gabriel Oprea ș.a., își putea imagina că ei, în numele PSD, vor ceda funcția de președinte al României lui Crin Antonescu, doar în virtutea faptului divers, nesemnificativ și chiar nerelevant că și-au dat cuvântul prin semnarea Protocolului USL. Perspectiva că un om din afară, Crin Antonescu, ar putea ajunge să controleze servicii și să aibă acces la dosare compromițătoare pentru mai mulți psd-iști de frunte trebuie eliminată obligatoriu, mai cu seamă că președintele PNL nu e șantajabil și pare a fi un tip onest. Pentru cei care urmăresc viața politică, este din ce în ce mai evidentă ”pregătirea de artilerie” executată de PSD în vederea ”atacului” final, când va declara că susține un alt candidat la prezidențiale. Etapa I-a. Ponta a uluit o țară întreagă, atunci când a acceptat la Bruxelles, chipurile sub presiunea Comisiei Europene, ca Referendumul pentru demiterea lui Băsescu să fie valabil doar dacă prezența la vot depășea 50% din numărul celor înscriși pe liste. Toată lumea, și mai ales conducerea PSD, știa că cvorumul nu putea fi atins la Referendum, iar Ponta a decis rezultatul consultării populare chiar înainte de vot. Pentru că niciun detaliu nu trebuia ignorat, a urmat comedia jucată de Ioan Rus, ministru de Interne la acea vreme. El a blocat oficializarea de către Institutul Național de Statistică a rezultatelor Recensământului din 2011, care, dacă erau publicate înanite de Referendum, reprezentau baza corectă de calcul a cvorumului și ar fi dus la demiterea lui Băsescu. Drept recompensă pentru rolul bine jucat, la congresul PSD din aprilie, clujeanul Ioan Rus, cunoscut și ca om al lui Băsescu, a fost pus vicepreședinte al partidului. De altfel, la Cluj, sediul prieteniei PSD-PDL, materializată prin victoria lui Boc (!!!!) la primărie, activează o întreagă coloană a V-a a lui Băsescu în PSD. A mai urmat și altă comedie jucată în tandem cu Băsescu și încheiată fără rezultate: ”instrumentarea” de către procurori a unor posibile fraude săvârșite de psd-iști la vot. O primă concluzie: dacă Ponta și echipa sa nu ar fi sabotat prin fapte Referendumul de demitere a lui Băsescu și ținând seama de votul covârșitor pro-USL exprimat la alegerile de anul trecut, Crin Antonescu era acum la Cotroceni, fapt inacceptabil, așa cum am scris mai sus. Etapa a II-a. Alegerile s-au terminat, Ponta a fost învestit premier de Parlament, iar planul continuă: 1. Băsescu nu va mai fi suspendat orice ar face, deci, va fi menținut la Cotroceni până la finalul mandatului. Totuși, antipatia populară față de Băsescu va fi folosită în favoarea PSD prin declarații publice belicoase și zgomotoase ale premierului împotriva președintelui României, 3. Dacă vor colabora fără obiecții mari și dacă nu se manifestă zgomotos sau prea rebel în mass media, Crin Antonescu și PNL vor primi periodic asigurarea publică de susținere la alegerile prezidențiale. În paralel, se va acționa pentru atragerea unor parlamentari din alte partide cu care să se poată alcătui o majoritate parlamentară în absența reprezentanților PNL, 3. Promisiunea de susținere a candidaturii lui Crin Antonescu va fi retrasă oficial sub un pretext oarecare cel mai târziu înaintea alegerilor europarlamentare din 2014, urmând ca PSD să aibă candidat propriu la prezidențiale. În situația în care PNL va ieși la acel moment de la guvernare, se va alcătui o nouă majoritate parlamentară cu sprijinul celor racolați, al parlamentarilor independenți și, eventual, al UDMR. Ar mai fi multe de spus sub titlul textului, dar mă rezum la câteva concluzii personale. Ponta e o mixtură. E posesorul unor caracteristici malefice pe care le-am întâlnit la Băsescu și este marioneta perfectă, tip Boc, dirijată de câțiva lideri ai PSD îmbătrâniți în rele. El e fericit că apare des la televizor, să-l vadă cunoscuții ce frumos și deștept a devenit, e fericit dacă îl bagă în seamă cineva din exterior, indiferent de rang, într-un cuvânt nu a reușit să depășească comportamentul tipic unui adolescent care se dă ”mare” în fața fetelor. Din păcate, acest comportament inadecvat se răsfrînge negativ asupra guvernării, e o guvernare ”la plesneală”, iar în spatele acestui adolescent întârziat își fac mendrele oameni cu adevărat periculoși, fără scrupule și cărora nu le pasă de fel de România și de cei care i-au votat. Printre ei se află câțiva care i-au grăbit sfârșitul și lui Adrian Năstase, iar acum repetă scenariul cu imaturul Ponta. Andrei Alexandru
Posted on: Mon, 02 Sep 2013 06:09:14 +0000

Trending Topics



tbody" style="min-height:30px;">
Hot, hotter, Germany! Temperatures up to 37 °C marked the first
African Pilot Aviation News 28 2014 • Monday 14 July
Will test new mold tomorrow by using release agent for separation
I spent some time with some of the most intelligent and humbling

Recently Viewed Topics




© 2015