©Povestea lui.Povestea ei. Povestea lor. Ştiam că ea avea să fie femeia vieţii mele încă din prima clipă în care am văzut-o.Era îmbrăcată într-o rochie roşie. Îi venea teribil de bine.Nu ştiu ce m-a atras la ea defapt. Nu îmi pot da seama dacă părul şaten,sau ochii căprui mi-au furat inima. Începusem să înţeleg sentimentul ăla descris în cărţi. Dragostea aia la prima vedere. Îmi făcusem curaj să o invit la dans. Nu aveam nimic de pierdut. Oricum inima mi-o pierdusem în privirea ei. Era atât de plăpândă încât îmi era frică să nu o strivesc cu mâinile mele. Mă detestam.De ce trebuia să am mâinile atât de mari? Cu ea lângă mine mă simţeam plin de defecte. Şi totuşi eram întreg. După ce ne-am cunoscut,am simţit că îmi cade cerul în cap când mi-a spus că trebuie să plece. Am condus-o acasă. Era prima femeie pentru care îmi făceam griji. Nu am sărutat-o.Nu mă simţeam în stare. Eram într-o stare de euforie. Era de necrezut felul în care mă făcea să mă simt lângă ea. Toată euforia a dispărut când mi-am dat seama că ne despărţeau kilometrii întregi. Că va trebui să lupt pentru ea. Că o iubesc. Nu m-a oprit nici distanţa. Nici familia. Am luptat. Cu toată voinţa pe care o aveam. Dar ce ştiam eu? Eram doar un puştan. Şi totuşi am fost împreună câţiva ani,până într-o zi când totul a dispărut. O simplă ceartă şi totul s-a evaporat. Pierdusem tot. Am plecat şi nu am mai ţinut legătura cu ea. Credeam că aşa am să reuşesc să o uit. A trecut un an,doi,trei. Au trecut sapte ani înecaţi în alcool.Am trecut prin patul atâtor femei. Am simţit atâtea mangâieri. Dar niciuna nu era ca ea. Nimeni nu avea atingerea ei. Nu am mai reuşit să iubesc pe nimeni. Tot ce a fost după ea a fost doar aventură. Nu mai puteam trăi aşa. Deşi eram orbit de băutura,ceva mă luminase. Ştiam că nu voi fi fericit decât cu ea. Ştiam că va trebui să lupt. Pentru mine. Pentru ea. M-am hotărât să o caut. Să aflu unde e. Să o iau o dată pentru totdeauna alături de mine. Să o iubesc aşa cum merită. Să o iubesc ca un nebun. Reuşisem. Aflasem unde e. Aflasem că a fost căsătorită. Că trecuse printr-un divorţ şi că avea un fiu. Ceva din mine se rupse dar tot exista o speranţă. Am mers la ea. Când i-am văzut fiul,am ştiut că nu e fiul ei. Că de aici în colo va fi fiul nostru. Am uitat de ceartă. Am luat-o cu mine. I-am luat cu mine şi ne-am căsătorit. Familia a crescut. Mi-a dăruit o fiică. Poate dacă nu aş fi luptat,nu aş fi avut acum,după 15 ani alături de mine pe femeia vieţii mele. Şi nu aş mai fi cunoscut fericirea.. S- Gândurile unei anonime.
Posted on: Sat, 19 Oct 2013 10:06:50 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015