Progresul tehnologic, dar și numărul extrem de mare al oamenilor - TopicsExpress



          

Progresul tehnologic, dar și numărul extrem de mare al oamenilor de pe Terra, au făcut ca industria alimentară să sufere transformări majore. Astfel, alimentele tradiționale, care își aduceau aportul pentru ca oamenii să aibă o viață echilibrată, au fost transformate și modificate în așa fel încât au devenit adevărate bombe pentru sănătate. Pentru că sănătatea este cel mai de preț dar, am alcătuit o listă cu cele mai cancerigene alimente pe care trebuie să le evitați a le consuma: 1. Toată mâncarea arsă (friptă sau prăjită prea mult) care poate crea agenţi cancerigeni. Chiar şi pâinea prăjită intra în această categorie. Intuiționiștii ne atenționează că mâncarea făcută pe grătar poate fi cancerigenă, cauză pentru care trebuie evitată. 2. Carnea roşie. Mănâncă cât mai puţin sau chiar deloc. Un argument contra consumului de carne roşie este acela că o serie de studii au arătat că aceasta este asociată cu un risc cu 13% mai mare de deces. Acesta este principalul argument pentru care se recomandă să nu consumi carne roşie în fiecare zi. Cel mai bine este să mănânci carne roşie o singură dată pe săptămână 3. Zahărul, alb și brun. În ultimii ani, diferite studii au demonstrat că zahărul este unul dintre cei mai mari dușmani ai omului. Germanii îl numeau pe buna dreptate „moartea alba”, pentru ca zaharul alb rafinat este un produs chimic procesat industrial, deci nenatural si nepotrivit consumului uman. De fapt datorita numeroaselor procesări industria zaharului si a uleiului se mai numeşte si „industria grea a industriei alimentare”. 4. Mâncarea grea, sărată, afumată care creşte riscul dezvoltării cancerului la stomac. Exact ca și în cazul consumului de carne, mâncarea sărată sau afumată crește substanțial riscul dezvoltării diverselor tipuri de cancer. 5. Sucurile acidulate sau neacidulate care prezintă riscuri pentru sănătate atât din cauza conţinutului – zahăr şi diferiţi aditivi – cât din pricină a ceea ce înlocuiesc în dieta – băuturi şi alimente care furnizează vitamine, minerale şi alţi nutrienţi. 6. Cartofi prăjiţi, chips-uri şi snack-uri care conţin grăsimi trans. Specialiștii ne spun că atunci când dorim să prăjim cartofi să ne aducem aminte că în contact cu uleiul încins, cartoful se transformă într-un aliment cancerigen. 7. Alimente şi băuturi cu aditivi, de genul aspartam. Un studiu recent efectuat de o echipă de cercetători readuce în faţa opiniei publice ideea vehiculată în ultima vreme, cum că aspartamul este cancerigen. Studiul demonstrează că substanţa folosită în peste 90 de ţări în produsele alimentare provoacă leziuni dramatice ale creierului şi lasă în sânge urme de metanol. 8. Excesul de băuturi alcoolice. Alcoolul consumat în exces se transformă în cel mai mare dușman al corpului uman. 9. Dulciuri coapte pentru că au în componenţa acrilamida. Se ştie că acrilamida (acrylamide) este o substanţă care poate induce cancer. Se mai ştie că ea apare în diverse produse alimentare, în special prin prepararea termică (reacţia Maillard). Temperaturile mari sunt responsabile de cele mai multe ori de formarea acrilamidei, în cartofii prăjiţi, ca exemplu des întâlnit. Alte produse alimentare în care găsim această otravă sunt nucile, migdalele şi seminţele prăjite, floricele de porumb, pizza, unt de arahide. Acrilamida se găseşte în cantităţi semnificative şi în fumul de ţigară. 10. Peştele de cultură, care poate conţine niveluri ridicate de toxine. Acest aliment este un altul care prezintă un mare risc al declanșării cancerului, cel puțin așa susține Dr. David Carpenter, directorul al Institutului pentru Sănătate şi Mediu de la Universitatea din Albany. Acest aliment este infestat cu diverse produse chimice (bifenili policlorurați, materiale ignifuge, pesticide și antibiotice) care nu fac deloc bine organismului uman.
Posted on: Tue, 19 Nov 2013 16:04:36 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015