"Reflectii pe marginea Săptămânii Transatlantice" (13) Un leit motiv care a străbătut întreaga "Săptămână Transatlantică 2013" a fost acela al protecției datelor personale. Dramatismul dezbaterii pe această temă a fost sporit de izbucnirea - oare, total întâmplătoare? - a scandalului supravegherii electronice a europenilor de către spionajul american, în chiar zilele premergătoare debutului negocierilor preliminare pentru TTIP. Unii europeni au propus ca negocierea TTIP să fie suspendată până când americanii își vor cere scuze și vor oferi garanții că nu își vor mai spiona aliații. Evident, o solicitare pe cât de excesivă pe atât de populistă și de lipsită de șanse de succes. Bună, deci, doar spre a arunca în aer întreg exercițiul. Alții au insistat ca problema protecției datelor personale și a reglementării activității de culegere a informațiilor între aliații euro-americani, să fie inclusă în TTIP. Ținând seama de emoțiile stârnite în jurul subiectului prin discursul demagogic, ipocrit și populist al unor lideri europeni, combinarea celor două teme risca să deplaseze discuțiile pe un teren irațional, foarte probabil blocând în cele din urmă negocierile. S-a optat pentru o negociere paralelă menită a conduce spre două tratate distincte dar complementare. Deși nu s-a afirmat tranșant, s-a lăsat a se înțelege că și dacă textul TTIP va fi convenit, el nu va fi semnat și ratificat decât în condițiile în care și convenția transatlantică privind culegerea, păstrarea și utilizarea de date personale va fi finalizată. Este o formulă șireată care lasă toate posibilitățile deschise, în condițiile în care, spre a salva parteneriatul transatlantic, americanii au înțeles că recuperarea sprijinului opiniei publice europene necesită unele sacrificii (deși, nu spectaculoase) iar europenii știu că vor trebui să calmeze cumva spiritele agitate chiar de ei (din rațiuni electoraliste). În linii generale, reprezentanții SUA au încercat să dea asigurări că vor căuta formule de natură a-i mulțumi pe europeni. În mod informal, însă, ei au ținut să sublinieze că din abandonarea parteneriatului strategic preconizat prin TTIP va avea mai mult de pierdut UE decât SUA, întrucât cea dintâi se adâncește tot mai mult în diversele crize de care suferă, în timp ce cele din urmă au dovedit capacitatea de a ieși din criză prin forțe proprii. În ceea ce îi privește pe europeni (este vorba în special de germani și francezi dar în nici un caz de britanici), aceștia au arătat că preferă să piardă TTIP decât să piardă alegerile (sic!). De aceea unii membri ai PE și-au și contramandat în mod ostentativ participarea la "Săptămâna Transatlantica 2013". În tot acest scandal drapat în declarații de principii și în referiri la drepturile omului, se ascund, în realitate, câteva probleme politice circumscrise de interese mai mult decât de valori morale. În primul rând, este vorba de inegalitatea dintre europeni și americani în ceea ce privește mijloacele de a se spiona unii pe alții. Confruntați cu eficiența americană în materie și incapabili a o concura, europenii scot în față principiul potrivit căruia "aliații nu se spionează între ei". Aceasta în timp ce este clar că alianțele se bazează pe încredere, încrederea este consolidată de transparență iar accesul cât mai complet la informație, obținut inclusiv prin spionaj, sporește transparența. Oricum, în condamnarea spionajului europenii nu sunt cei îndreptățiți să arunce primii piatra. În al doilea rând, este vorba nu atât de culegerea informațiilor ci de utilizarea lor. În acest context se pun întrebări legate de cel care culege informația, de scopul în care informația este culeasă și folosită, de garanțiile privind protecția drepturilor celor care fac obiectul informației și de aplicarea principiului reciprocității în schimbul de informații. În lumea tehnologiilor care pot da vremilor actuale denumirea de "eră digitală", este tot mai mult acceptat faptul că fiecare persoană trăiește sub o supraveghere cvasi totală impunand o nouă definiție a intimității. Pentru ca supravegherea să nu fie abuzivă ea trebuie operată într-un scop social, adică în interes public. În acest sens, teza oficială este că renunțarea la viața privată ar fi prețul securității. O securitate pusă în pericol de amenințări neconvenționale precum terorismul sau crima organizată. Cum amenințările neconvenționale presupun un război total pentru toate părțile în conflict, culegerea informațiilor necesare apărării permite atât apelul la instituții publice - în principiu aflate sub control democratic - cât și la agenți privați - oricând tentați să folosească informațiile culese și în interes propriu. În atare context ceea ce se dorește este: a) să fie permisă numai culegerea informațiilor necesare pentru întărirea securității publice (din păcate, o chestiune foarte relativă și de aceea greu de definit); b) informațiile culese să fie stocate în siguranță numai de către cei care au dreptul să le utilizeze iar utilizarea să aibă loc numai pentru întărirea securității publice (din păcate, o chestiune greu de controlat); c) persoanele abilitate cu culegerea de informații să fie ori instituții publice ori entități supuse controlului public (din păcate, caracterul total al confruntării exclude acceptarea primei condiții și o face practic inaplicabilă pe cea de a doua). Așa stând lucrurile, se constată că în afara spionajului anti-terorist, odată cu el și prin el, se practică spionajul tehnologic și cel economic. Aflarea secretelor de producție se pare că deranjează mai mult decât penetrarea celor politice, întrucât puterea politică a ajuns să se bazeze în prezent mai mult pe puterea economică (care include și puterea tehnologică) decât pe cea militară. În prezent, în condițiile rivalității dintre stat și piață, de spionajul economic se ocupă mai puțin statele cât agenții privați implicați în culegerea de informații. Ei nu pot fi, însă, disciplinați prin acorduri inter-guvernamentale ( cu atât mai mult atunci când este vorba despre societăți transnaționale) decât dacă statele semnatare ale respectivelor acorduri nu convin să coopereze spre a-i controla și aduce la ordine. Ce te faci, însă, atunci când printre transnaționalele în discuție se află și sponsori importanți ai campaniilor electorale sau ai unor partide politice?! În acest contex se observă că acumularea și procesarea unui volum uriaș de date personale de către instituțiile statale îi afectează mai puțin pe cetățenii obișnuiți în exercitarea concretă a drepturilor lor individuale. Mai exact nu îi afectează în mod direct și nemijlocit. Informația de masă este prea bogată spre a permite anticiparea și stoparea atitudinii indivizilor concreți, respectiv prevenirea comploturilor teroriste, ea făcând posibilă mai degrabă descoperirea vinovaților după ce un act terorist a avut loc. Astfel terorismul este descurajat doar indirect, prin creerea convingerii că făptuitorii nu pot rămâne anonimi, iar acțiunile lor nu rămân nepedepsite. Ceea ce se dovedește a fi prea puțin, în condițiile paranoii mesianic-suicidare a majorității teroriștilor. Instituțiile statale pot abuza, în schimb, de respectivele informații spre a-i șantaja sau manipula pe liderii politici, influențând ilegitim, prin orientarea deciziilor acestora, și viața omului de rând. Mai mult încă, statele care dispun de sisteme perfecționate de colectare și procesare a datelor referitoare la cetățenii altor state, pot recurge la modalități subtile de „orientare” a votului popular în favoarea unor lideri naționali convenabili, înfrângând astfel principiul potrivit căruia „alegerile se câștigă în țara în care au loc”. (Așa se explică, printre altele, de ce românii - și nu numai ei – și-au ales adesea conducători care, când nu i-au trădat de-a dreptul, i-au dezamăgit profund, ori i-au devorat cu voluptate pe conducătorii patrioți.) Informația masivă aflată la discreția agenților economici privați poate fi folosită, însă, de o manieră aproape directă pentru manipularea membrilor societății la nivel de masă. Marketingul comercial clasic a fost creat și utilizat pentru ca prin identificarea nevoilor consumatorilor, precum și a reacțiilor lor față de oferta producătorilor, să orienteze producția. El viza calibrarea ofertei iar nu controlul cererii. Marketingul comercial contemporan, bazându-se pe tehnologiile superperformante actuale, folosește abuziv datele personale ale consumatorilor pentru a le induce sentimentul unor nevoi artificiale corespunzând cu structura ofertei existente pe piață. Adus în sfera politicii, acest tip de marketing permite manipularea electoratului și canalizarea voinței lui reale în susținerea unor personalități virtuale sau a unor programe având doar aparența coincidenței cu interesul public. (Românii - și nu numai ei – au simțit pe pielea lor asemenea fenomene. Din nefericire, trezirea post-electorală nu a condus decât la cinism social și la pierderea încrederii în democrație iar nu la mobilizarea populară necesară reinventării democrației ca sistem de organizare socială eficient și echitabil în epoca comunicării virtuale și a proceselor digitale.) Două probleme aparte care s-au adăugat aspectelor preocupante menționate anterior și a căror rezolvare ar putea reduce impactul negativ al acelora, sunt problema reciprocității și cea a discriminării. Este vorba despre lipsa de reciprocitate în comunicarea informațiilor între UE și SUA, și despre discriminarea care intervine între cetățenii americani și europeni cu privire la garantarea exercitării drepturilor lor legate de protecția datelor personale. Printr-o serie de acorduri UE s-a obligat să comunice SUA date personale referitoare la cetățenii europeni. La acestea se adaugă datele obținute pe canale informale specifice de către serviciile de informații americane. Ceea ce se constată, însă, este că informațiile privindu-i pe cetățenii europeni, transmise autorităților americane de către UE, depășesc în cantitate și calitate informațiile asupra cetățenilor americani, transmise UE de către SUA. Această situație se impune a fi corectată prin restabilirea respectului pentru principiul reciprocității. În același timp se poate observa că SUA oferă cetățenilor americani garanții superioare privind culegerea, stocarea și utilizarea corectă, respectiv conformă cu obiectivul sporirii securității publice, a datelor lor personale, decât oferă cetățenilor europeni ale căror date personale le dețin. Pe de altă parte, UE oferă cetățenilor americani același nivel de garanții cu cel asigurat cetățenilor europeni. O asemenea asimetrie cu caracter discriminatoriu este inadmisibilă și se cere, de asemenea, corijată.
Posted on: Sun, 18 Aug 2013 16:44:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015