Relansarea sportului de masă în ,, raionul ,, Reghin și - TopicsExpress



          

Relansarea sportului de masă în ,, raionul ,, Reghin și reînsuflețirea spiritului ,, Daciadei ,, ! Într-o dezbatere publică ce a avut loc vineri 2 august 2013 ,la Reghin în cadrul Bibliotecii municipale, începând cu orele 17 , în prezența a câțiva zeci de iubitori ai sportului s-a supus audienței o temă veche și totuși nouă ..mișcarea sportivă. Aceasta a început prin acordarea unui minut de reculegere în memoria celui ce a fost Sorin Țerbea ,,Omul ce ardea pentru sport și mișcarea sportivă ,, ! Dl. Vian Bonț , unul din inițiatorii reconstrucției și reorganizarea sportului de masă din Reghin, a expus intenția a 15 iubitori ai sportului în a înființa ,, Asociația Județeană Sportul Pentru Toți Reghin ,,.S-a dat citire unui documentar privind activitatea sportivă de masă în Reghin în perioada 1920-1960 întocmit de o ,, veterană ,, a sportului din Reghin stabilită de mulți ani în Germania , distinsa d-nă Gref. După 4 luni de documentare și colectare de informații privind ,, radiografia ,, la zi a bazelor sportive , terenuri și săli de sport private sau publice s-a elaborat și expus public un ,, Plan pe termen scurt (2013-2015) precum și pe termen mediu (2016-2020 )privind reorganizarea și dezvoltarea mișcării sportive de masă din Reghin și împrejurimi cuprinzând un număr de peste 30 de proiecte foarte ambițioase angrenând un număr foarte mare de persoane de la cei de vârstă timpurie , din grădinițe, până la cei de categoria ,, old boys ,, sau veterani . Activități sportive pentru cei cu dizabilități , pentru cei din comunitatea rromă precum și celor iubitori de sporturi de tradiție a zonei reghinene ,, Ciobăneasca ,, și ,,Trânta ,, . Înființarea unui cabinet de medicină sportivă în Reghin pentru cei peste 1000 de sportivi din zona Reghin ce azi sunt nevoiți să parcurgă drumul la Tg. Mureș , a unui Liceu cu Program Sportiv , pentru a fideliza și a oferi în viitor un loc de muncă în și pentru sport , Achiziționarea unui autocar de către Primăria mun. Reghin pentru deplasarea sportivilor la competițiile din țară și în localitățile înfrățite cu mun. Reghin sunt câteva din proiectele pe termen mediu. ,,Viața este mișcare , mișcarea este viață ,,! este sloganul și motto-ul Asociației . Alin Romulus Păcurar , Vian Bonț , Gyorfi Ștefan ,Dorel Pascu , Vasile Costan, Szabo Antal , Adrian Cif , Horațiu Ciucă , Călin Săplăcan, Kantor Imre , Mihai Gherghel , Claudia Popa și Marcel Crăciun sunt membrii fondatori . Prima ședință a membrilor fondatori a avut loc Luni 05.august a.c orele 17 ,la sediul Asociației , din Reghin str. Pandurilor 23 pus la dispoziție de dl. Alin Romulus Păcurar . Ordinea de zi a fost constituirea ,, Asociației județene Sportul pentru Toți Reghin ,, prin semnarea Actului de Constituire , adoptarea Statutului Asociației , alegerea Președintelui și a Colegiului Director pentru primii 4 ani. Prin vot deschis și în unanimitate cei prezenți au fost de acord cu înființarea a două funcții în cadrul Asociației respectiv cea de Președinte de Onoare și de Secretar General . În urma alegerilor liber exprimate de către membrii fondatori, a fost înființată și aleasă în unanimitate următoarea structură de conducere și reprezentare al Asociației : Președinte de Onoare -Vian Bonț , Consiliul Director : Președinte Executiv -Alin Romulus Păcurar , Prim-Vicepreședinte Kantor Imre , Vicepreședinte Dorel Pascu , Vicepreședinte Vasile Costan , Secretar General Adrian Aurel Cif , Secretar Executiv Szabo Antal Lorand , Marcel Crăciun membru . Viitoarele ședințe a membrilor fondatori vor avea loc în prima zi de Luni a lunii următoare începând cu orele 17 (în principiu ) și ori de căte ori situațiile presante o cer. La ședințele Asociației vor fi invitați personalități publice și politice ale municipiului Reghin și județului Mureș , astfel încât ,, Agenda ,, acestora să fie făcută de cetățenii iubitori de sport și de mișcare din Reghin și împrejurimi să fie făcută prin intermediul Asociației . Un parteneriat puternic public-privat-societate civilă va face ca valorile sportive de excepție să reînvie ca ,, Pasărea Phonix ,, în acest areal încărcat și galonat ,prin istoricul său , în domeniul sportului. Succes la maxim în demersurile acestor inimoși Oameni de Sport !
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 21:42:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015