Remarci la final de lectură Dacă scoatem din cele patru cärti ale lui Moses (Exodul, Leviticul, Numerii ci Deuteronomul) partea de legi, rămânem cu o narațiune (îmi vine greu să îi spun poveste, legendă sau mit) care este una din cele mai profunde și mărețe istorii despre tragedia destinului uman din toate timpurile. Este fabula oamenilor care și-au câștigat libertatea în fața oamenilor pentru a deveni robii divinității. Dintr-o asuprire sub haina vremurilor intră într-una în care cătușele le pune veșnicia. Dacă ai răbdare să treci de toate lăcatele înțelegerii descoperi că poporul ales e în fapt unul care nu a avut de ales, căruia norul de deasupra cortului i-a dat legi cum a vrut El, care a trebuit să facă ce a spus El prin gura lui Moses, care a fost pedepsit, înfometat, încercat, exterminat, împrăștiat și adunat până când i s-a rupt îndărătnicia. Ar fi fost probabil distrus de mai multe ori în cursul acestei lungi călătorii prin măruntaiele istoriei dacă înțelepciunea unui om sau altul nu s-ar fi dovedit mai promptă decât furia divină. Moses însuși este o figură tragică. Ales fără să aibă el însuși de ales, e rupt de părinți, apoi de familie pentru a fi trimis într-o misiune pe care nu și-a dorit-o. Evreii nu și-au iubit proorocul gângav și nehotărât care a plătit ridicarea dincolo de istorie a neamului său, mai întâi cu anii vieții, mai apoi cu viața celor pe care i-a iubit, la final, cu sacrificiul speranței pentru care și-a dedicat viața. Nu a lăsat piatră de piatră în urma sa, a scos poporul evreu din robia faraonului pentru a-l aduce în stăpânirea unui zeu mai crud și mai puțin scrupulos pentru că știindu-se perfect nu avea de ce să se teamă de nimeni. Dumnezeul lui Abraham e unul gelos și irascibil. De aceea mă miră că este asimiliat cu Dumnezeul creștin, dar asta e o problemă care nu e de discutat aici. Moses stă între lumea vie, a oamenilor și voința unei forțe pe care nu o poate înțelege dar căreia se supune. Lumea, așa cum o vede Dumnezeul lui Abraham e una fără liber arbitru. Este o lume fără un dincolo de orizont. De aici și tragedia. Fără dincolo, fără Împărăția Cerurilor, soarta omului rămâne fără alegere, fără libertate, este împinsă, ca oaia la tăiere, către adorație oarbă, către supunere fără cârtire. Este îndumnezeirea la nivelul microscopic al prafului timpului care sunt clipele trecătoare. Lui Moses i se spune, după peste opt decenii de rătăcire prin deșert, de străpuns și ocolit blesteme, dușmănii, nerăbdări, sacrificii, răni și sfâșieri sufletești, trupești, după munți de speranțe risipite și lipsa de înțelegere, că poate vedea Țara promisă, dar de pus piciorul în ea nu-l va pune niciodată. Și este omorât. De evrei sau de Dumnezeu. În cazul ăsta, nu are nici o importanță cine ucide, ci destinul celui ucis. Probabil că cei care se visează „poporul ales” în locul evreilor, nu au citit Tora niciodată. Ar trebui predată în școli, că să li se mai risipească din fumul dorințelor nesăbuite. Și poate că abia atunci ar înțelege de ce evreii trebuie iubiți, așa cu toate defectele sau calitățile lor. Fără Tora, fața măreață a omului și istoriei lui va rămâne veșnic ascunsă. Dacă El nu a încetat să își iubească poporul ales, după ce s-au răsculat împotriva Lui de nenumărate ori, oare de ce nu i-am putut iubi și noi, după ce ne-au făcut de atâtea ori bine, chiar dacä în ascuns nu le pasă... ? Sau poate totuși... noi toți suntem evrei și nu știm... de când am recitit Tora cam așa mă bate gândul...
Posted on: Thu, 18 Jul 2013 05:59:00 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015