Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din - TopicsExpress



          

Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” din România apără interesele salariaților din sănătate! Discursul reprezentantului Regional al Federației Solidaritatea Sanitară în fața ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, la conferința de la Sighișoara. „Domnule ministru, Sunteți singurul ministru din ultimii 6-7 ani care a mărit salariile în sănătate cu cca. 20% (prima de stabilitate). Această decizie a dvs. a temperat într-o măsură considerabilă procesul migrației, salvându-ne de la o situație mult mai gravă decât este acum Apreciem acest lucru și vă rugăm să repetați un astfel de gest, însă la o scară mult mai mare! Deoarece reprezentăm salariații voi începe cu o expunerea câtorva din cele mai importante probleme ale acestora. În 5 ani unitățile sanitare publice au pierdut cca. 30.000 de salariați, din care 23.000 sunt asistenți medicali (cca. 20%, raportat la anul 2007). Acest deficit sever de personal medical creează în unele spitale iluzia că există prea mult personal nemedical. Nu personalul nemedical este excedentar, ci personalul medical este deficitar. Situația conduce la câteva efecte dramatice asupra salariaților, cum ar fi: desfășurarea de ore suplimentare în mod regulat fără ca acestea să fie măcar normate (graficele de activitate indică deseori peste 240 de ore/lună în timp ce pontajele înregistrează doar 168 de ore/lună), epuizarea la locul de muncă. Per ansamblu, este vorba de o continuă deteriorare a calității vieții profesionale, ce afectează semnificativ calitatea serviciilor medicale acordate pacienților. Solidaritatea Sanitară v-a transmis o serie de studii pe această temă, inclusiv cel pe tema timpului de lucru al medicilor, studii de ale căror concluzii vă rugăm să țineți cont! Am venit în sprijinul dvs. publicând un Studiu privind impactul Directivei nr. 24/2011. Având în vedere că l-ați primit deja de la colegii din alte regiuni mă limitez la a vă aminti doar câteva din probleme. Am observat că nu există o îngrijorare semnificativă din partea Casei (CNAS) pe această temă. Noi credem însă cu sunt foarte multe motive de îngrijorare. Este suficient să vedem că migrația pacienților a început deja pentru a anticipa unul din cele mai grave efecte. Considerăm, domnule ministru, că este necesară stabilirea de urgență a pachetului de bază și a standardelor de tratament la care au dreptul pacienții, stabilirea unui sistem funcțional de despăgubiri în caz de prejudiciu, ca prime măsuri de întâmpinare. Voi menționa cum trebuie să arate acestea în continuare. În ceea ce privește finanțarea sistemului de sănătate, apreciem, domnule ministru, faptul că solicitările noastre de peste 4 ani de zile în ceea ce privește introducerea asigurărilor complementare de sănătate, ca soluție suplimentară de finanțare a sistemului și în privința constituirii pachetului de bază. Dacă aceste principii vor fi dublate de plata serviciilor medicale din pachetul de bază la nivelul de cost al lor și de menținerea contribuțiilor angajatorilor, suntem siguri că aceasta va constitui o soluție de succes. Suplimentar, ne menținem atât solicitarea ca bugetul asigurărilor sociale din sănătate să funcționeze autonom, sub controlul partenerilor sociali, cei care plătesc peste 80% din valoarea lui actuală, și a Ministerului Sănătății. Voi menționa în continuare câteva probleme importante raportat la proiectele de lege aflate în dezbatere publică. 1. Proiectul legii salarizării în funcție de performanță. La ultima întâlnire pe care ați avut-o la minister cu reprezentanții Solidaritatea Sanitară și cu cei ai Sanitas ați acceptat, domnule ministru, ca salarizarea în funcție de performanță să se aplice nu numai medicilor, ci întregii echipe medicale. Vă mulțumim pentru asta și vă rugăm să analizați solicitarea noastră până la capăt, respectiv aplicarea acestei legi la toate categoriile de personal. O altă solicitare importantă a noastră pe care v-o adresăm este de a introduce în această lege metodologia de evaluare pe care noi am propus-o și care a fost acceptată de grupul de lucru pe tema acestei legi. Ea se adaugă celei de a constitui salariile minime din sănătate la nivelul actual existent pe categorii și trepte profesionale. Dacă veți putea asigura și finanțarea necesară pentru întregul sistem, prin aplicarea propunerilor noastre, putem considera că această lege va fi o reușită. 2. Proiectul legii malpraxisului. Vă rugăm, domnule ministru, să schimbați filosofia acestei legi mutând fundamentarea ei de pe principiul neglijenței pe cel al despăgubirii în caz de prejudiciu. Altfel spus, vă rugăm să nu promovați o lege a malpraxisului, ce are ca principală preocupare identificarea vinovăției salariaților, chiar și acolo unde este vina sistemului, ci o lege a despăgubirii pacienților în caz de prejudiciu. În felul acesta toate părțile vor avea de câștigat: pacienții, care vor fi despăgubiți în funcție de prejudiciu, salariații, care nu se vor vedea vânați de pacienți și împinși să adopte medicina defensivă, și sistemul sanitar în ansamblul său, care nu va transforma problema erorilor medicale într-o sursă de îmbogățire pentru societățile de asigurări și pentru avocați. În acest sens ați primit deja din partea Federației „Solidaritatea Sanitară” draftul unui studiu pe tema malpraxisului, ce conține principalele probleme și soluțiile alternative. 3. Modificarea statutului spitalelor, în sensul scoaterii lor din categoria unităților bugetare, constituie în mod sigur o soluție bună atât pentru salariați cât și pentru managementul unității, oferind posibilitatea unei mai mari flexibilități în domeniul alcătuirii bugetului și politicii de personal. Sperăm doar ca această libertate sporită să nu se întoarcă împotriva salariaților. Este motivul pentru care insistăm pe tema salariilor minime din sănătate și a introducerii unui sistem obiectiv de evaluare. Domnule ministru, Pentru a nu vă reține prea mult vă înaintez solicitările noastre punctuale, într-o formă sintetică. Ele au la bază nu doar dorințele îndreptățite ale salariaților, ci, mai ales, fundamentări științifice. Știți desigur că în cadrul Federației Solidaritatea Sanitară funcționează Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, din partea căruia ați primit până acum cel puțin 6 studii pe cele mai importate probleme ale sistemului sanitar, aceste conținând și câte un set de propuneri rezultate în urma cercetărilor. Aveți în Federația „Solidaritatea Sanitară” din România un sprijin consistent și competent în privința reformei sistemului sanitar. Considerăm că reforma este necesară și vă susținem, în măsura în care ea se desfășoară în direcția așteptată de noi. În acest sens, vă rugăm să țineți cont de toate propunerile, studiile și observațiile noastre într-o măsură și mai mare decât ați făcut-o până în prezent! În încheiere îmi exprim speranța că ceea ce cu toții încercăm astăzi să construim va conduce într-un final la atingerea a două obiective esențiale: 1. creșterea calității serviciilor medicale și 2. creșterea calității vieții profesionale a salariaților. Vă mulțumesc!”
Posted on: Fri, 13 Sep 2013 06:50:36 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015