Roşia Montană... "lung prilej de vorbe şi de ipoteze" Aurul României este în noi. Nimeni nu vrea să-l exploateze. Suntem oameni cu diferite valenţe, cu creativitatea braţelor şi a minţii. De ce ne exilează ţara pe care o iubim, sau ne reduce la tăcere şi la simpli indivizi cu un CNP pe cei ce încă mai îndrăznim să o locuim? De ce contează banul mai mult ca omul, şi omul doar ca plătitor de taxe şi accize? "Munţii nostril aur poartă / noi cerşim din poartă-n poartă." - cred că vă mai aduceţi aminte versurile din şcoală (cine-a mai făcut şcoală serioasă-n ultima vreme ... că şcoala s-a redus doar la procese verbale în care se menţionează că am parcurs arii curiculare, la diplome şi certificate peste certificate însoţite de foi şi foiţe matricole despre care te întreabă toţi... de ce te-ar întreba de ce ştii sau ce poţi când nu e nevoie de tine decât ca "omul care ocupă postul şi plăteşte în vreun fel la bugetul de stat"). Şi dacă poartă aur munţii nostril şi noi încă mai "cerşim" trebuie neapărat să ne vindem "salba" de la gât ca să trăim? De ce mentalitatea tranzacţiilor şi-a vânzărilor? De ce creativitatea şi lucrul cu spor şi folos în binele semenilor e aruncată în desuetudine? Oare cum ne-ar zice Barbu Ştefănescu Delavrancea prin Ştefan cel Mare, parafrazând puţin?: "Aurul acesta nu este al meu, nu este al vostru, ci al urmaşilor urmaşilor voştrii..." Vorbă de perspectivă... în câteva decenii urmaşii urmaşilor nostri vor umple occidentul în căutarea aurului vândut şi-a paradisului pierdut. Românii vor cuceri occidentul. Măreaţă profeţie care începe chiar de la Roşia Montană. Căci, oare, strămoşii noştri nu făceau lafel în calea invadatorilor otrăvind fântânile? Noi trebuie să ne cianurăm ţara că ne invadează criza. Ca ţara să nu fie transformată-n paşalâc, voievozii plăteau tribut greu în aur şi oameni otomanilor. Acum, dar, ca ţara să fie transformată-n crailâc (al lor, nu al nostru) voievozii şi boierii nostri dau tribut greu în forţă de muncă şi bogăţii naturale. M-am prins de multă vreme de şmecheriile tranziţiei. Marele meu of, marea tragedie a vieţii mele este că nu pot fi şmecher în nici o direcţie să tranzacţionez şi eu "aurul" la bursa marilor amăgiri. Pepitele care le scot din mina sufletului şia capacităţilor mele personale le vând pe bani de nimic... C-aşa e bursa valorilor... ce-i ce-şi vând nisipul cu certificate de nisip aurifer (chiar şi fără nici o grăunţă aurie) au fost mai şmechieri ca mine... bravo lor, nu-i invidiez, mă compătimesc pe mine că nu mi-am exploatat aurul din suflet cu "cianuri". Acum la bătrâneţe e târziu să mai încerc a fi Rasputin. Deci, Roşia Montană... semnaţi băieţi vânjoşi ai ţării şi voi fete frumoase ale plaiurilor sute de petiţii, daţi milioane de semnături, votaţi cu miliardele de strămoşi şi rubedenii cauze drepte sau nobile... Crailâcul e hotărât cu mult înainte să ne dezmeticim şi va fi aşa orice-am face. Un sfat prietenesc: Cel ce sapă după aur piere. Cel ce tranzacţionează iluzii aurifere câştigă.
Posted on: Thu, 29 Aug 2013 22:16:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015