SETEA DE AUR „Carol al II-lea transforma totul în aur.” May 26, 2011 by valentinmano SETEA DE AUR „Carol al II-lea transforma totul în aur.” „Jurnalul naţional” din 8 august 2008 Timp de un deceniu, cât a fost rege al României, Carol al II-lea a pus la cale numeroase afaceri, „transformând” totul în aur sau, în termeni economici, în acţiuni, proprietăţi şi valută. Unii analişti afirmă că în cei zece ani de domnie, Carol şi-a sporit averea cu 1 miliard de lei, ceea ce reprezintă de cinci ori mai mult decât moştenise de la tatăl său, regele Ferdinand. Un alt miliard ar fi fost transferat în străinătate, înainte de abdicare. Una din sursele principale de îmbogăţire a constituit-o „lista civilă”, o sumă de bani acordată anual, prin constituţie sau prin legi ordinare, Casei Regale de către statul român. La începutul domniei lui Carol I, totalul ei se ridica la 2 milioane lei aur anual. În 1923 însă, numai pentru rege se prevăzuseră în buget 10 milioane lei aur, iar în 1928, 40 milioane lei aur. Spre sfârşitul deceniului trei, lista civilă a familiei regale echivala valoric cu salariile a 20.000 muncitori. După instalarea lui Carol al II-lea , lista civilă a fost majorată, pentru a satisface fondul de cheltuieli al unei camarile din ce în ce mai vorace. În fruntea camarilei se afla Elena Lupescu, această „eminentă cenusie roşcovană”, supranumită „Cucoana”, „Duduia”, „Madame de Barry a României” . Superior înzestrată cu instinctul de pradă, ea dispunea de un grup de consultanţi, format din specialişti în afaceri, agenţi de bursă, oameni calificaţi în lovituri de amploare, ce puteau să realizeze câştiguri zilnice de sute de mii sau milioane de lei. Ernest Urdăreanu, ministrul Casei Regale, a avut şi el un rol important în sporirea averii din ţară şi din străinătate a monarhului. Bineînţeles că s-a înfruptat şi el din plin, aranjându-şi mari afaceri, ca membru în consiliile de administraţie ale unor mari întreprinderi. Pe lângă cei doi, generalul Ernest Baliff, mareşalul Curţii Regale, C. Flondor, Al. Scanavi, administratorul averii reginei Maria, completau fauna coruptă şi venală, menţinută făţiş sau ocult în spatele unor guverne „parlamentare”, sau prin regimul dictaturii regale. Alături de ei, şi o armată de slugi nesăţioase ca şi stăpânii lor: maeştrii de ceremonie, administratori de domenii, maeştrii de vânătoare, secretari particulari, doamne de onoare etc. În completarea listei civile, statul se implica într-o serie de probleme ce vizau familia domnitoare, şi care au solicitat mari sume de bani din buget. Astfel, la 26 iulie 1931, cu ocazia căsătoriei principesei Ileana cu Anton de Habsburg, guvernul a donat miresei, la cererea expresă e regelui, un colan cu briliante în valoare de 2.800.000 lei. Toate aceste cheltuieli din bugetul statului, alături de multe altele, tot ocazionale, se făceau în timp ce erau aplicate noi taxe pe pâine, pe acte juridice, pe produse petroliere. În decembrie 1931 a fost aplicată „curba de sacrificiu”, prin care se fixa un impozit de 15% pe salarii. Nivelul de trai era în cădere liberă. În rezoluţia votată de Federaţia Corpului Didactic din 29 mai 1932, se arăta: „Cei 40.000 de învăţători sunt muritori de foame. Din bugetul prădat şi sărăcit nu s-a găsit nici un ban pentru aceia care sunt creatorii de conştiinţă românească. De şase luni învăţătorii nu au mai primit salarii, lucru care se intampla si in 2011. Şi, totuşi, lista civilă, ca şi cheltuielile făcute din bugetul statului au rămas un izvor major de îmbogăţire. După înscăunarea lui Carol al II-lea ca rege al României, acumularea de averi a devenit o preocupare predilectă, prin practicarea unui jaf organizat din economia naţională. După marea criză economică din 1929-1933, identica cu cea din 2011, unii cu banii, alti cu saracia, foametea si moartea, centrul de greutate din economia românească s-a deplasat în sfera de acţiune a unor clici de industriaşi, legate de comenzile de stat, între care N. Malaxa, Bujoiu, Auschnitt, Gigurtu. Principalul lor domeniu cuprindea industria extractivă, metalurgică şi cea a construcţiei de maşini, care aduceau profituri exorbitante, adica firmele particulare cu banii si este criza si romanii cu salarii si pensii reduse. Despre modul de operare a ajuns să noteze până şi ziaristul Pamfil Şeicaru: „Operaţiunile se efectuau cu toate măsurile de siguranţă, pentru ca dedesubturile să nu fie cunoscute. Statul făcea, asupra furniturilor, plăţi anticipate, care acopereau investiţiile magnaţilor industriei, astfel ca riscurile să fie înlăturate. Trebuia ca cineva să fie cunoscător al tehnicii industriale, la curent cu piaţa mondială, ca să fi putut verifica aceste operaţii, toate aranjate în Aleea Vulpache, în casa Elenei Lupescu.” Nici un mare industriaş nu şi-a putut permite să nu-l cointereseze pe Carol al II-lea. De pildă, la Uzinele Malaxa, regele deţinea între 30 şi 34% din totalul acţiunilor şi cam la acelaşi nivel şi la alţi magnaţi. Malaxa şi-a construit o serie de fabrici şi uzine, utilizând aproape numai capital de stat, „secretul” constând în daruri în acţiuni şi proprietăţi către rege, Elena Lupescu şi alţi membri ai camarilei. De altfel, prin acumularea şi traficarea de acţiuni, adică pachete de acţiuni „diferite” sau cumpărate la preţuri derizorii, regele realiza câştiguri fabuloase. În total, el deţinea acţiuni la 41 de societăţi din ţară în valoare totală de 600 milioane lei şi zeci de mii de acţiuni, titluri şi obligaţiuni în străinătate, în valoare necunoscută, „devenind cel mai bogat acţionar.” Cu ajutorul unor oameni de încredere ca Puiu şi Costică Dumitrescu, Ernest Urdăreanu, Felix Wieder, Gabriel Marinescu, Richard Franasovici, Carol al II-lea deţinea titluri şi acţiuni la Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Românească, Steaua Română, Reşiţa şi Creditul Minier. În acelaşi timp, deţinea, în 1939, circa 150.000 ha. pământ, Casa regală ajungând cel mai mare moşier. În fondul funciar regal intra şi moşia Mănăstirea de lângă Olteniţa, din administrarea căreia lui Carol al II-lea îi reveneau lunar câte 20.000 franci francezi. În cele 150.000 ha. figurau şi 100 de pogoane de pădure, despre care Dem I. Dobrescu, primar general al Capitalei între 1929-1934 şi în 1941, vorbind despre dorinţa de îmbogăţire a lui Carol, îşi amintea: „Fostul suveran mi-a cerut să-i dau la Snagov 500 pogoane de pădure […] I-am răspuns că 100 de pogoane pot să-i dau. Fostul suveran m-a întrebat dacă îi fac act; i-am răspuns că nu e bine să fac act, căci s-ar afla imediat. Am dat cele 100 de pogoane.” Pentru a face rost de bani, Carol al II-lea se preta la tot felul de afaceri dubioase. A rămas proverbială, de pildă, prin lipsa de scrupule şi ingeniozitate financiară, afacerea din 1931, când armata română a fost nevoită să cumpere, la ordin, batiste imprimate cu chipul lui Carol, aşa-numitele „batiste patriotice”. În buzunarele lui Carol şi-au făcut loc şi fonduri, a căror destinaţie iniţială era socotită inalienabilă. Aşa a fost, de pildă, înzestrarea aviaţiei, pentru care s-a înfiinţat „Fondul aviaţiei”, în care s-au strâns zeci de milioane. Întrucât administrarea acestui fond a fost încredinţată personal regelui, nimeni nu a îndrăznit să controleze modul cum sunt cheltuite sumele respective. Lucrurile au rămas necunoscute până la Consiliul de Coroană, convocat în zilele Dictatului de la Viena, când conducerea armatei a informat că nu există blindate şi avioane. Bănuind că ceva nu este în regulă, N. Iorga a întrebat: „Dar unde sunt banii de pe taxa timbrului, Sire?” Deturnarea „Fondului aviaţiei” fusese pentru Carol doar un început, pe lângă sumele stoarse din comenzile de avioane de la I.A.R. Braşov, la care tot el deţinea o treime din totalul acţiunilor. Carol a părăsit pentru totdeauna România în noaptea de 6/7 septembrie 1940. Despre condiţiile în care acesta a părăsit ţara au relatat doi apropiaţi ai săi: M. Manoilescu, ministrul de externe şi Eugeniu Bahman, şeful secretariatului personal. Una din condiţiile pentru care a fost de acord să abdice a fost plata unei rente anuale de 20.000.000 lei în valută şi garantarea averii personale. Generalul Antonescu a fost de acord, însărcinându-l pe Manoilescu cu redactarea a două scrisori oficiale. Acesta a întocmit un act prin care se garanta doar bunurile imobiliare ale fostului suveran. Despre o parte din bunurile cu care fostul rege a plecat din ţară, a relatat în jurnalul său şi Eugeniu Bahman: „Regele Carol pleacă la noapte cu un tren special din gara Mogoşoaia. Doamna Lupescu se află de câteva zile la Palat, unde au fost aduse lucrurile ei mai de preţ. S-au pus în lăzi frumoase, şi bogata colecţie de timbre a Regelui, ceea ce pentru mine constituie dovada că Regele priveşte plecarea sa ca definitivă.” La plecarea din ţară, Carol a primit din partea lui Antonescu, în afară de asigurarea că va putea pleca din România fără riscuri, împreună cu anturajul său, şi permisiunea de a lua „din bunurile sale tot ce dorea, cu excepţia colecţiei de tablouri ce purta numele lui Carol I.” Carol nu a respectat această ultimă condiţie, încărcând în cele 12 vagoane ale trenului special, cu care a plecat din ţară, în afară de obiecte de valoare şi bani, şi cele 41 de tablouri de Tizian, Caravaggio,El Greco, Rubens şi Rembrandt, ce aparţineau statului român. Mai târziu, „Antonescu a regretat că acceptase plecarea lui cu cine şi ce a vrut să ia cu el în garnitura completă a trenului regal, nestingheriţi de nici un control, chiar nici din partea legionarilor până la graniţa iugoslavă, contra condiţiei – nerespectate de Carol – de a nu se atinge de colecţia de tablouri Carol I, care valora mai mult decât tot ce exportase.” De asemenea, în tren se mai afla un număr impresionant de valize, din care una, în graba plecării, a fost uitată. Cei ce au deschis-o, au găsit în ea 120 milioane lei, în devize străine. Şi era vorba doar de o singură valiză…„Nimeni nu a putut evalua, nici măcar aproximativ, valoarea aurului, bijuteriilor, hârtiilor de preţ, tablourilor etc. scoase din ţară.” Trenul cu bogăţii a traversat Europa, ajungând în Portugalia, iar de la Lisabona, perechea Carol – Elena Lupescu a ajuns în Cuba, Mexic, Brazilia. Când au ajuns în Brazilia (1944), „bagajele lor constau din 40 de cufere şi 64 de geamantane, două automobile luxoase, şase câini şi o superbă colecţie de bijuterii, covoare regele şi pietre preţioase.” Se pare că cel mai complex şi complet inventar al averii acumulate de Carol al II-lea, în cei zece ani de domnie, a fost făcut din ordinul lui Ion Antonescu. Acesta, din motive de tactică politică, a iniţiat, imediat după preluarea puterii, clarificarea unora din lovituri financiare ale lui Carol al II-lea, scop pentru care a instituit o comisie specială cu misiunea de a ancheta gestiunea secretarului general al Casei Regale şi condiţiile în care Carol obţinuse daruri, bunuri, bani şi proprietăţi. De la început, însă, comisia nu şi-a propus să ajungă prea departe; monarhia continua să existe cu noul rege Mihai I, iar girul său era necesar regimului antonescian. Totuşi, în cele două luni de anchetă, au fost audiaţi Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Ion Rădulescu, administratorul bunurilor private ale fostului monarh, Radu Lobey, fost director de cabinet al lui Armand Călinescu, Dem Dobrescu, fost primar general al Capitalei, foşti miniştri, deputaţi, industriaşi, înalţi funcţionari de stat. După coroborarea depoziţiilor şi verificarea documentelor s-a întocmit un amplu raport, care a fost predat instanţei speciale de judecată, creată pe lângă Curtea de Casaţie. ……………………………………….. Primul motiv pentru arestarea si impuscarea lui Antonescu, cel mai mare patriot roman. Dupa ce Carol a părăsit pentru totdeauna România în noaptea de 6-7 septembrie 1940, ANTONESCU a dat ordin sa se excute un complex si complet inventar al averii acumulate de Carol al II lea, scop pentru care a instituit o comisie speciala cu misiunea de a ancheta gestiunea secretarului general al Casei regale si conditiile in care Carol obtinuse daruri, bunuri, bani si proprietati, iar instanţa specială de judecată de pe lângă Curtea de Casaţie, prin Decizia nr.1 din 26 noiembrie 1941, a obligat pe Carol să restituie statului proprietăţile dobândite pe căi ilicite si să plătească statului român despăgubiri în valoare de 1.161.762.359 lei În sinteză, Raportul ordonat de Antonescu cuprindea următoarele date: Cap. I Daruri, avantaje şi subvenţii primite de la particulari Fostul suveran a primit de la particulari o serie de daruri şi avantaje prin care şi-a mărit, în mod considerabil, averea. Prin valoarea lor, toate aceste daruri au depăşit semnificaţia unor manifestări protocolare sau a unor mărturii de devotament şi afecţiune deosebită, devenind mijloace ilicite de îmbogăţire în dauna particularilor. Astfel: - de la Nicolae Malaxa a primit întregul său grajd pentru cai de curse în valoare de 2.000.000 lei; o colecţie de mărci de valoare de 5.000.000 lei; un tablou de N. Grigorescu; un tablou de Ştefan Luchian etc.; -Max Auschnitt a plătit 6.000de lire sterline în vederea cumpărării unui armăsar de prăsilă pentru herghelia lui Carol al II-lea ; -de la Societatea Reşiţa, în decurs de 3 ani, a primit suma de 150.000.000 lei; - de la Armand Călinescu – o stemă a Frontului Renaşterii Naţionale, înconjurată cu pietre de valoare, costând 200.000 lei; – de la C.F.R. – o plachetă de platină cu briliante şi rubine în valoare de 900.000 lei; - de la Banca Naţională a României – suma de 81.000.000 lei pentru Federaţia Regală; 225 colecţii mari de monede jubiliare din aur, bătute cu prilejul împlinirii a 10 ani de domnie; 22 monede mari, 22 mijlocii şi 22 mici, emise cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Carol I; - de la B.N.R. şi Ministerul Apărării Naţionale – 225.345 lei şi, respectiv, 689.684 lei pentru confecţionarea unui buzdugan; 24,575 kg. aur, în valoare de 5.652.963 lei pentru confecţionarea unui pahar, a unei farfurii şi a unei hărţi a României în relief. Cap. II Comisia cerea fostului rege să restituie suma de 7.444.992 lei, reprezentând contravaloarea aurului sustras din stocul destinat acoperirii monedei. - de la Societatea „Techirghiol” anexă a Băncii Marmorosch Blank et comp., a primit vila „Cetatea de nisip”, construită pe terenul statului 4,5 ha; - de la Societatea „Lujani” – 435.000 de acţiuni, în valoare nominală de 217.500.000 lei; - de la Banca Marmorosch Blank et comp. – 10.000 de acţiuni în valoare de 5.756.000 lei; - de la „Societé Financiere Textile pour le France et l’ Etranger – 9.000 de acţiuni în valoare de 13.565.000 lei; - de la Societatea „Astra-Vagoane” – 30.000 de acţiuni în valoare de 46.227.252 lei.În total, averea lui Carol al II-lea a fost sporită prin acţiuni fără plată cu 204.113.231 lei. Ce a oferit Guvernul: - pentru Castelul de la Scroviştea, Carol a obţinut de la guvern 69.000.000 lei pentru construirea de străzi, asanarea lacului din preajmă; - 127.899.000 lei din fondul „Ordinea publică” pentru cumpărarea a două automobile de vânătoare; pentru plata pensiei unei foste metrese a tatălui Elenei Lupescu; pentru plata poliţiei personale a lui Ernest Urdăreanu; pentru plata unei rente în beneficiul actriţei Tatiana Grossu, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, care, pentru probleme de ordin sentimental, a trebuit să se stabilească la Paris, la insistenţele Elenei Lupescu; - din proprietate a lui Carol al II-lea, iahtul „Luceafărul” a fost înscris în lista vaselor Marinei române, cheltuielile de întreţinere şi plata personalului, în valoare de 37.132.034 lei, fiind suportate de către stat. Direcţia generală a P.T.T.: a oferit timbre româneşti şi străine şi a angajat un specialist, detaşat la Palat, pentru a aranja colecţia regelui, pentru care a cheltuit suma de 3.759.901 lei; Carol a folosit plata abonamentelor în valoare de 6.784.838 lei, precum şi cea a convorbirilor telefonice în ţară şi în străinătate, de 17.963.648 lei, toate de la Societatea de telefoane. Şi-a însuşit circa 6.000.000 lei, proveniţi din fondul „soldaţi” -depunerile soldaţilor în termen, detaşaţi la Palat, pentru ca la încheierea stagiului să plece cu o sumă de bani. Tot pe cheltuiala statului s-au făcut amenajări la proprietatea regelui de la Băneasa, în valoare de 1.500.000 lei. La categoria „Diverse”Regia autonomă a C.F.R. a executat, pentru Casa Regală, un automotor regal pentru vânătoare, cu două remorci-platformă, în valoare de 2.000.000.lei, precum şi două vagoane frigorifice speciale pentru vânătoare de 9.900.000lei. Prefectura Poliţiei Capitalei a oferit o echipă de gardieni, compusă din 18 membri şi un şef de secţie, cu misiune specială pe lângă casa Elenei Lupescu, începând din anul 1934; nu a perceput taxa de timbru, înregistrare şi impozit pentru maşinile Casei Regale; a executat la tipografia proprie diverse lucrări, registre şi imprimate, pentru care n-a perceput nici o sumă, în afară de costul hârtiei; în mai 1932 a furnizat Palatului o instalaţie completă de cinema, în valoare de 298.000 lei. Direcţia Comercială a Pescăriilor nu a aplicat Casei Regale taxa de lux de 16,5% pentru livrările de icre negre, în sumă de 30.197 lei; în perioada 1936-1940 a oferit cantitatea de 328,236 kg. icre negre, pentru care nu s-au reţinut impozitele datorate statului în valoare de 76.017 lei; a predat gratuit Casei Regale icre negre în valoare de 6.482.000 lei. Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranţei Statului a plătit lunar 10.000 lei, sub formă de diurnă, soţiei unui maior, mort la Jilava; a plătit 300.000 lei lunar lui Eugen Bianu pentru urmărirea lui B. Ştirbey. Direcţia Generală a Pădurilor Statului a acordat lui Carol lemne, în valoare de 288.572 lei; în 1937 a efectuat, la Castelul de Vânătoare de la Lăpuşna, lucrări de 997.420 lei şi lucrări de înfrumuseţare la acelaşi castel în valoare de 1.097.914 lei. Ministerul Sănătăţii şi Asigurărilor Sociale a dat Casei regale două aparate pentru efectuarea de radiografii în valoare de 1.130.000 lei. Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, a dat pentru castelul de vânătoare din Poiana Iţcani două vagoane de lemne de foc; a cheltuit 420.000 lei pentru reparaţii şi ameliorări la acelaşi castel. Primăria municipiului Bucureşti a cumpărat colecţii de inele vechi şi diferite tablouri, cheltuind 925.000 lei, pe care le-a dăruit lui Carol al II-lea. Primăria municipiului Ploieşti a oferit regelui produse petroliere de 425.961 lei.Carol a obţinut subvenţii din partea Statului în valoare totală de 125.337.805 lei pentru întreţinerea palatelor regale, transport de persoane şi materiale pe C.F.R., asigurarea tablourilor; numai pentru vânătorile regale, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a acordat subvenţii de 10.020.000 lei, iar pentru construirea grajdurilor din strada Virgiliu din Bucureşti, suma de 4.900.792 lei. ///////////////////// Cap. III Sume a căror provenienţă nu s-a stabilit- două lăzi cu bani lichizi, în sumă de 110.850.000 lei, predată de E. Urdăreanu administratorului bunurilor private a lui Carol al II-lea; suma de 32.950.000 lei, transformată în dolari prin Banca naţională a României şi depusă la THE CHASE BANK din New York. Deturnarea, din ordinul lui Carol al II-lea, a unor sume însemnate de bani din fondurile destinate de Guvern pentru construirea Palatului regal: 250.000.000 lei, destinaţi construirii de locuinţe pentru personalul Palatului; 44.851.810 lei, destinaţi construirii grajdurilor de la staţia de montă de la Mogoşoaia; 11.363.938 lei, destinaţi pentru diverse cheltuieli de întreţinere şi deplasări. După intense corecţii, instanţa specială de judecată de pe lângă Curtea de Casaţie, prin Decizia nr.1 din 26 noiembrie 1941, a obligat pe Carol să restituie statului proprietăţile dobândite pe căi ilicite. De asemenea, el trebuia să plătească statului român despăgubiri în valoare de 1.161.762.359 lei. În această sumă nu intra contravaloarea celor 41 de tablouri din colecţia lăsată prin testament de Carol I , ca aceasta să rămână în ţară ca proprietate a Coroanei României, dar care au fost sustrase de Carol şi trecute peste graniţă. Suma de mai sus n-a fost achitată niciodată statului român, deoarece acesta părăsise România cu un an înainte. Concluziile raportului întocmit de Comisie lasă să se vadă scopul cercetării întreprinse. „Fără îndoială, nu se poate afirma că statul a obţinut o reparaţie integrală a pagubelor suferite […] Ceea cea s-a cerut şi ceea ce s-a dat constituie numai drepturile pe care statul le-a putut reclama în temeiul unor probe indubitabile.” Chiar şi incomplete, concluziile comisiei de anchetă aveau menirea de a arăta cât de mult „valorau” declaraţiile lui Carol al II-lea privind spiritul de economie, de ordine şi legalitate care trebuia să anime pe toţi cetăţenii României. Moartea lui Carol al II-lea, în 1953, a declanşat cearta între urmaşii săi, privind moştenirea averii acestuia. În ciuda medierii Caselor Regale europene, Mihai şi Carol Mircea Grigore (Lambrino) au evitat orice întâlnire, singurul dialog fiind cel purtat prin tribunale, intermediat prin avocaţi. Paul (Lambrino) de România, nepotul lui Carol al II-lea, în cartea sa „Carol al II-lea”, dezminte toate informaţiile referitoare la aşa-zisa avere a bunicului său. „Ani de zile – spune el – au circulat tot felul de poveşti în legătură cu milioanele depuse în bănci străine, cu tablouri de El Greco şi cu bani lichizi striviţi în valize. Principele Nicolae cita, în «Jurnalul» său, 30 milioane de dolari, confundându-le cu cele 50 milioane de dolari din fondurile româneşti, îngheţate în octombrie 1940 în Statele Unite, pentru a le împiedica să cadă în mâinile nemţilor. Este adevărat că, mai târziu, Carol şi-a revendicat drepturile asupra anumitor capitaluri depuse la Chase Manhattan Bank, dar n-a intrat în posesia lor decât cu mare greutate. Posted in Uncategorized | Tagged NEWS POLITICA "REGE MIHAI" "CASA REGALA" UDMR PDL BASESCU UDREA BOC ZIARE SOROS PRESA "MASS MEDIA" JURNALISM TV "ANTENA 3" OTV GENOCID REVOLUTIE | Leave a Comment »
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 20:27:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015