Salon literar cu Tompa Andrea joi, 5 decembrie 2013, - TopicsExpress



          

Salon literar cu Tompa Andrea joi, 5 decembrie 2013, 19:00 Salon literar cu Tompa Andrea Cartea Andreei Tompa De la cap şi de la picioare (2013) este considerată de critica literară un roman foarte profund despre Trainon. Romanul evocă cu exactitatea unui studiu de istorie a civilizaţiei lumea Transilvaniei anilor 1910 până la sfârşitul anilor 20, cu un ton narativ autentic şi exotic. Povestea, viaţa de zi cu zi a Clujului de început de secol 20, istoria şi psihologia Transilvaniei se creionează paralel, cu o actualitate surprinzătoare prin intermediul jurnalelor a doi medici tineri. Fac naveta între Cluj şi Budapesta, sunt şi acolo, şi aici. Nu-i uşor ca omul să fie şi afară, şi înăuntru, dar în felul ăsta percep mai bine acest spaţiu în care graniţele pot fi uşor anulate la nivel raţional. (Observator Cultural, 25.10.2013) Tompa Andrea este critic de teatru, scriitoare, lector universitar. S-a născut la Cluj şi trăieşte la Budapesta. Este doctor în literatura rusă, editor la revista budapestană Színház, preşedinta Breslei Criticilor Literari din Ungaria, cadru universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Primul ei roman A hóhér háza (Casa călăului) a apărut în 2010 la editura Kalligram din Ungaria, în care viaţa cotidiană a anilor dictaturii este invocată prin vocea unei adolescente. Al doilea roman, Fejtől s lábtól (De la cap şi de la piciore) a apărut în 2013 la editura Kalligram. Tompa Andrea este prima deţinătoare a premiului Békés Pál. Despre cele două volume menţionate mai sus şi despre concepţia română, respectiv maghiară asupra începutului de secol 20, precum şi despre era comunistă autoarea va discuta cu Iulia Popovici, critic de teatru, jurnalist cultural la săptămânalul „Observatorul Cultural”, editor de antologii de teatru. Mai multe detalii aici: bukarest.balassiintezet.hu/ro/salon-literar-cu-tompa-andrea/
Posted on: Mon, 02 Dec 2013 16:24:32 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015