Scrisa pe 12 octombrie 2010 - Ride the zeppelin: Gara era aproape pustie. Astepta sa fie trezita la viata pentru doua minute de trenul ce urma sa vina, sa spulbere linistea. In jurul meu putini oameni, fiecare mai suspect decat celalalt. Ma jucam cu aparatul foto, imi imaginam plecarea ca fiind mult mai mult decat o simpla deplasare, ascultam spusele celor din jur. “Sa ii spui lu’ mamaia sa iti dea o tuica fiarta cum ajungi sa vezi ce bine-ti e” spuse o femeie plinuta unui alt personaj ce parea a fi fratele ei din cate am inteles. Ei erau cei mai veseli indivizi. Altii se plangeau, altii erau confuzi probabil gandindu-se daca mai vine sau nu. Ii vad pe toti cum se muta, asteptand pe “bancutele de ciment” dupa cum spuse un individ. Un personaj ca din schitele lui Caragiale se plimba pe langa noi cu o bancnota de 50 ron intreband daca are cineva sa ii schimbe ca “doamna de la casa, cica nu mai da bilet ca n-are sa dea rest; pe dracu n-are”. Din micul grup de oameni de acolo un singur raspuns diferit de nu i se da: ” Lasa bre’, mergi cu nasu! Da era bine sa ai ceva mai mic de atat, ca te vede ala ca ii dai atata si zice ca s-a scos cu tine!” La cateva minute mai apoi, se aude un suierat scurt urmat de scartaitul dureros al trenului pana la oprire. A ajuns. Ma asez strategic, calculat si in acelas timp mai aleatoriu decat se putea; in punctul din care puteai sa auzi graiul oricui. M-am asezat comfortabil, mi-am scos caietelul si m-am pierdut cu gandul. Ascultand la vorbele celor din jurul meu, aud fel de fel de povesti. Ha! Aveam impresia ca i-as cunoaste chiar! Din simplele lor vorbe, gesturi si priviri. Mereu mi-a placut sa fiu atent la ce se vorbeste in jurul meu. Nici de data asta nu am vrut sa ratez nimic. Tovarasii mei de calatorie au fost fascinanti la acel moment. Mi-a facut mare placere sa ascult un individ la vreo 58-60 de ani, grasut si cu niste ochelari grosi, cum isi amintea de vremurile lui frumoase din perioada comunismului. Ceea ce m-a facut sa ma simt si mai bine a fost felul in care critica tineretul defect din ziua de azi. Adevarati pui de monstrii! “Tot felul de maimute care mai de care mai ciudat imbracat, cu cercei atarnand de sprancene si de cine mai stie de unde! I-am spus unuia intr-o zi domne, da de ce nu iti legi si niste sarma ghimpata de gat?” Toate acestea erau ascultate de catre mine, o doamna la vreo 45-50 de ani cu un zambet care m-a bine dispus tot drumul si un domn mustacios, care dupa cum a spus si grasutul simpatic, “parea ca a venit de la pescuit”. Dupa ce isi sfarsi graiul, grasutul in cauza scoase din traista o sticla de 2l de tuica “proaspata” dupa cum a precizat el de mai multe ori. El soarbe cu multa pofta o gura din tuica, schimonoseste din nas si inchide sticla. Face o invitatie indirecta celor din jur la o gura, insa atunci cand mustaciosul se intinse cerand si el o gura, grasutul puse sticla deoparte cu dopul pus si spuse cu un ton de superioritate: “Ma costa scump o astfel de gluma. ” Controlorul trece suspicios cateva secunde dupa ascunderea sticlei cu pricina. Povestile melancolice ale grasutului continua, atat de suav ca m-am bagat si eu in discutie chiar daca as fi fost la fel de fericit sa stau sa il ascult toata ziua. Nu s-ar fi oprit nici de i-ai mai fi dat o sticla de..tuicomicina “proaspata”! Ultimul lucru pe care mi l-am notat a fost scena unei batrane cu o basma pe cap si cu o infatisare asemanatoare unui anume personaj fabulos de la Notre Dame, care cauta nedumerita un cos de gunoi si se uita foarte atent care compartiment este cel pentru plastic. Imaginea m-a induiosat desi nu imi pot explica nici mie motivul. Pe fundalul intregii calatorii nu puteam sa aud in mintea mea decat Led Zeppelin, imi imaginam ca mergeam cu un dirijabil si ca mi-e frica de inaltimi. Ca rasplata pentru zambetul fermecator al femeii din tren, nu am putut sa ii ofer decat ajutor la coborare cu bagajul. Ne-am urat o seara buna si am luat-o fiecare pe calea lui. Pe peron, ma astepta un prieten aflat la facultate in Bucuresti, dar avand acelas oras de bastina ca si mine. De atunci drumul lung si incalcit printre strazile dubioase ale orasului si prin metrourile atat de incurcate mie la prima vedere a devenit ceva obisnuit. Trecuse ceva vreme, de cand nu mai fusesem aici. Seara ce a urmat a fost speciala, poate si pentru ca am schimbat acelas peisaj zilnic. Seara oarecum plina. Fum, sticle, oameni, muzica. Stanga, dreapta, sus, jos, haida! Nu m-as fi gandit ca a doua zi, aveam sa pierd trenul din cauza unei cafele blestemate. Cu toate astea, inca vedeam zeppelinul pe cer cum se indeparteaza. Drumul continua..
Posted on: Tue, 02 Jul 2013 12:55:22 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015