Semestrul acesta voi preda două cursuri: unul de introducere în - TopicsExpress



          

Semestrul acesta voi preda două cursuri: unul de introducere în geometria diferențială, celălalt de calcul diferențial cu mai multe variabile. În fiecare marți voi merge la U C Irvine pentru seminarul lor de geometrie diferențială (probabil unul dintre cele mai interesante și mai active din câte sunt în SUA azi). Pentru departamentul meu, la CSUF, voi organiza colocviile, și sunt în particular încântat de seria pe care am pregătit-o anul acesta. Voi continua organizarea Cercului de Matematică de la Fullerton, a cărui activitate va fi axată pe materiale provenind din Gazeta matematică. Voi contribui la pregătirea echipei pentru competiția Putnam și speranța mea e că anul acesta mai mult de 20 dintre studenții noștri vor lua parte la competiție. Deloc în cele din urmă, coordonarea seminarului de geometrie îmi dă ocazia să explorez subiecte care mă interesează. Pe 2-3 noiembrie sunt unul dintre organizatorii unei Sesiuni Speciale de Analiză Geometrică, în cadrul uneia dintre conferințele AMS (American Mathematical Society). Lucrul cel mai important e că voi comunica direct cu 17 studenți pe diverse proiecte de cercetare, cele mai multe dintre ele în geometrie diferențială. Mi-aș dori ca efortul nostru de anul trecut, când alături de studenții mei am produs o lucrare publicată în Taiwanese Math. J., să nu rămână doar o reușită izolată în încercarea noastră de a oferi o experiență cât mai pozitivă studenților noștri. Nu voi călători la conferința națională de la Baltimore din ianuarie 2014. De fapt, nu am amintit aici proiectul care îmi va solicita foarte mult timp; multe dintre aspectele acelui proces vor fi confidențiale. Motivul pentru care am amintit aici toate aceste proiecte e pentru că am văzut în multe referințe din mass media diverse comentarii despre universitățile de stat din California, despre viața universitară în universitățile de stat din întreaga lume. Cred în sistemul public de educație, cred în toate proiectele în care mă implic și așa cred eu că viața universitară ar trebui să fie.
Posted on: Thu, 22 Aug 2013 05:18:59 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015