Senatorii au adoptat proiectul care vine cu modificări în - TopicsExpress



          

Senatorii au adoptat proiectul care vine cu modificări în privinţa persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individuale În activitatea desfăşurată de persoanele fizice autorizate şi de titularii întreprinderilor individuale vor fi acceptaţi/acceptate soţii/soţiile acestora, potrivit unui proiect de lege adoptat de senatori. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat (prima cameră sesizată) cu 104 voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi două abţineri, în şedinţa din 5 noiembrie. Proiectul introduce în lista de termeni şi expresii de la articolul 2 al OUG nr. 44/2008 un nou punct – soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate. Această persoană este definită drept cea care, fără a fi înregistrată în registrul comerţului şi autorizată să funcţioneze ea însăşi ca titular al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată, participă în mod obişnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare. Astfel, persoanele fizice autorizate şi titularii întreprinderilor individuale vor avea obligaţia de a menţiona în registrul comerţului participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată. Încetarea activităţii soţiei/soţului va trebui şi aceasta menţionată în registrul comerţului (în termen de 15 zile). Menţionarea participării se va face pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie, în timp ce menţionarea încetării activităţii se va face doar pe baza declaraţiei pe propria răspundere. De asemenea, proiectul prevede că soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se va putea asigura în sistemul public de pensii pe bază de contract de asigurare socială, precum şi în sistemul asigurărilor de sănătate şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj. Propunerea legislativă va fi transmisă Camerei Deputaţilor (Cameră decizională) pentru dezbatere şi adoptare. Fişa propunerii legislative poate fi consultată pe site-ul Senatului. Sursa: Senatul României
Posted on: Wed, 06 Nov 2013 16:35:36 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015