Sfantul Ioan Iacob Hozevitul - Întreaga creaţie a lui Dumnezeu îi era soră, era mistuit de iubire şi dor dumnezeiesc. Citind şi contemplând cu ochii duhului viaţa şi faptele lui, te minunezi, te uimeşti şi te bucuri. Cu nimic nu se deosebeşte marii sfinţi din vechime, în naştere din părinţi curaţi şi sfinţi, are parte de o creştere exemplară, în evlavie, în curăţie şi bucurie sfântă, de către o bunică cu dor pustnicesc şi ceresc. Dar, mai mult, s-a învrednicit de un har dat la puţini chiar şi dintre sfinţi.Copilul acesta curat şi sfânt din pântece, a băut atâta suferinţă şi atâtea lacrimi în durerea lui, că nimeni dintre oameni nu la-r fi putut mângâia.Orfan de mamă de la un an şi de tată de la doi, n-eîmplinind nici zece(ani)cân plecacă cătree cer şi sfânta Lui bunică, care la crescut ca o mamă dulce,a rămas singur pe lume.Dar , L-a văzut pe Domnul înviat cu trup de Slavă, după ce a auzit „glasul maicii din mormânt” cum mărturiseşte în poezia Micul Orfan5 şi această vedere a Lui Dumnezeu(la nici 10 ani) la maturizat duhovniceşte cum alţii trăind o viaţă, nu ne putem nici măcar închipui. Tot Domnul, prin glasul Său,duă ce aterminat liceul, l-a chemat la viaţa cea monahicească, în Marea Lavră a Neamţului. Această vedere a Domnului Hristos, de copil l-a făcut să se încredinţeze, „milei sfinte”, Părintelui ceresc, gândind şi lucrând numai după voia lui Dumnezeu.Nici vorbă omenească nu la mângâiat vreodată, decât glasul clopotului ascultat în turlă şi galsul Domnului auzit în inimă. Chiar ca novice se comportă ca un desăvârşit. Ni se spune că în perioada de noviciat,la Mânăstirea Neamţ, era: „ Smerit, tăcut, ascultător, povăţuitor fraţilor şi tuturor de folos”6. Prin trăirea sa era călugăr înainte de a fi călugărit, duhovnic cu har de doctorie sufletească şi trupească înainte de a fi hirotonit şi hirotesit.. În dorul său după Cerescul Ierusalim, în dorul de a-L revedea pe Domnul, a plecat în Ţara Sfântă, în Palestina şi Israel. Şi aici a fost model de trăire tuturor celor care l-au cunoscut sau i-au ascultat poveţele vorbite sau scrise. Model de ascultare, model de curăţie, model de sărăcie, model de răbdare în necazuri şi boli, model în iubire de fraţi şi de străini, de milă şi iubire faţă de vrăjmaşi şi păgâni, încât ajunse iubit şi de beduinii arabi. Nu mult a peregrinat în drumul său spre cerescul Ierusalim. Zece ani în Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit, şapte ani în Schitul Românesc al Botezătorului de la Iordan şi alţi nouă în peştera Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu. În peşteră şi-a desăvârşit alergarea, aici a unit pământul cu cerul, a împăcat lumea cu Dumnezeu. Nu numai oamenii, ci şi animalele, păsările, i-au devenit fraţi. Întreaga creaţie a lui Dumnezeu îi era soră, era mistuit de iubire şi dor dumnezeiesc. În ajunul praznicului „Schimbarea la Faţă” a anului 1960, cunoscându-şi dinainte data plecării, pe care a şi însemnat-o pe peretele peşterii, cu iubirea lui Hristos în suflet şi trup, s-a mutat acolo unde-i era dorul. Sfântul Siluan ne spune că cel care are harul lui Dumnezeu şi iubirea Lui în suflet şi trup - treapta cea mai de sus a iubirii, acel trup nu va mai putrezi, ci se va preface în sfinte moaşte. Trupul Sfântului Ioan curăţit de orice patimă, nu a fost dat putrejunii. După douăzeci de ani, când a fost dezgropat, în anul 1980, parcă dormea de câteva ore. Dumnezeu l-a proslăvit şi S-a proslăvit în Sfântul Ioan. De atunci şi până astăzi , se proslăveşte mereu prin minunile ce se fac la moaştele Sfântului. El a fost canonizat de către Sfântul Sinod al B.O.R. în anul 1992. Cum am spus la începutul acestor rânduri, Sfântul Ioan este cea mai vie şi frumoasă icoană a monahismului românesc contemporan. Despărţindu-se de toţi, s-a unit cu noi toţi prin Harul lui Dumnezeu, unindu-ne şi pe noi cu Dumnezeu aşa cum a făcut Sfântul Antonie şi alţi mari părinţi ai pustiei pe care i-a urmat. Ne întrebăm cu ce ajută omenirea Sfântul Ioan sau oricare altul asemenea lui, sau ce realizează cel care se leapădă de toate pentru Dumnezeu retrăgându-se în pustie. Răspundem: în primul rând primeşte el însuşi prin curăţie, primeşte bucuria şi pacea cerească în suflet, iar apoi darul de a ajuta şi după moarte, pe cei care i se roagă. Sfântul Ioan este alături de sfnţii închisorilor cea mai puternică mărturie oertodoxă contemporană.Desigur prin scrierile lui, Sfântul Ioan ca şi alţi sfinţi îndeamnă şi ne ocroteşte pe calea sfinţeniei.Dar mărturia lui cea tare este viaţa lui . Această mărturie a sfinţeniei ortodoxiei, prin viaţa lui, neputerezirea trupului, a moaştelor lui, este mărturia care nu se poate măsura în cuvinte omeneşti, şi care vine de la însuşi Dumnezeu , Care nu poate avea pe pământ o prezenţă mai vizibilă şi mai palpabilă chiar, decât aceia arătată prin sfinţii Săi. Minunat este Dumnezeu în sfinţii Săi, minunat este Sfântul Ioan Iacob îndumnezeitul. Într-o lume care din neştiinţă şi din nepăsare alunecă cu bucurie demonică pe topoganul degradării şi al autodistugerii, ce mărturie a prezenţei lui Dumnezeu,proniatoare şi iubitoare , poate fi, decât moştele unui sfânt. Prezenţa sa îndumezeită şi înmiresmată, care să ne vindece şi să ne lumineze trupul ,sufletul şi mintea .
Posted on: Thu, 29 Aug 2013 21:51:32 +0000