Sindromul Stockholm definește unul dintre cele mai interesante comportamente umane într-o perioadă de criză. Nu se cunoaște pe deplin modalitatea sa de funcționare și nici cauza pentru care se declanșează, dar cu toate acestea sindromul Stockholm este din ce în ce mai des întâlnit Cazul celebru care a ridicat pentru prima dată problema acestui sindrom s-a petrecut în Stockholm, unde un bărbat înarmat, Jan-Erik Olsson, a pătruns înarmat într-o bancă. Incidentul s-a petrecut pe 23 august 1973 și atacatorul a luat mai mulți ostatici. După cinci zile de criză, sindromul Stockholm a început să-și facă simțită prezența. În momentul în care Olsson și-a lăsat ostaticii să meargă la baie, poliția a vrut să-i salveze, dar aceștia au refuzat și s-au întors în sala în care se afla călăul. Mai mult de atât, una dintre femeile captive, a declarat ulterior că nu îi era deloc frică de Olsson, ci de poliția care încerca s-o salveze. Jan-Erik Olsson a fost arestat într-un final, dar surprinzător persoanele pe care le-a avut ostatice l-au vizitat de nenumărate ori în pușcărie. Atunci când a fost eliberat, a fost așteptat la poarta închisorii de foștii săi ostatici. Culmea, unul dintre ostatici, o tânără casieră, s-a căsătorit cu unul dintre agresori, Jan Erik Olsson, aflat în închisoare! Criminalistul şi psihiatrul suedez Nils Bejerot, care a colaborat cu poliţia în timpul incidentului va formula ulterior şi o teorie legată de această şocantă metamorfoză, el propunând prima dată titulatura „sindromul Stockholm”. Victima înţelege postura agresorului şi se regăseşte parţial în identitatea acestuia, manifestând îngăduinţa şi chiar empatie pentru comportamentul agresorului.Cel care face rău devine cel care face bine. Bestia devine frumosul, agresorul devine potenţialul salvator, duşmanul este perceput prieten.Este de fapt modul tragic al psihicului de a reacţiona în faţa unei potenţiale suferinţe. Simptomele "sindromului Stockholm" le regăsim şi în relaţiile noastre cu familia, cu prietenii sau chiar în relaţia cu partenerul de viaţă.Persoana care abuzează poate fi mama sau tată, prietenul sau prietena, soţul sau soţia etc.De care ori nu am auzit în jurul nostru:"M-am săturat de suferinţă..., am încercat să mă despart de el, dar nu pot." "Ştiu că-mi face rău relaţia asta, dar dacă mă despart şi rămân singură, va fi şi mai rău." "Poate mi se pare mie că totul este negru... Cred că el, în felul lui agresiv..., mă iubeşte la rându-i." Proverbul:"Rău cu rău, dar mai rău e fără rău",spune cam totul. Sunt femei care nu vor să renunţe la relaţiile în care joacă rolul principal al victimei, la acele relaţii în care sunt folosite, manipulate şi agresate la nivel psihic-emoţional.Oricât de inacceptabil, oribil sau desprins din epoca de piatră ni s-ar părea, există şi în ziua de azi femei care permit să fie abuzate fizic. Sunt femei care acceptă să fie umilite, jignite, ameninţate, bătute. La mijloc se infiltrează diverse motive: există un copil/copii, situaţia materială precară te forţează să rămâi alături de el etc. Mai mult sau mai puţin,toate acestea sunt forme de dependenţă, cea mai rea, cea mai grea şi cea mai dureroasă fiind dependenţa emoţională -"Obişnuinţa este a doua dragoste şi creează dependenţă mai mare decât prima".Sfârşeşti ca o "stafie între două lumi":să nu poţi sta alături de cel iubit, dar să nu ai suficientă putere de a te distanţa şi a-ţi oferi şansa ca, la un moment dat, să te poţi îndrăgosti de altcineva. Nu ai nici cea mai mică intenţie să stârpeşti cauza răului pentru că răul, aşa cum este el, este al tău.Devine propriul rău necesar, percepi abuzatorul ca pe o persoană răspunzătoare de acum încolo de viaţa şi fericirea ta. Ura şi resentimentele pe care le simţi la început pentru cel care te face să suferi se transformă treptat în simpatie şi chiar înţelegere faţă de atitudinea acestuia.Poate chiar meriţi să te afli în această situaţie? Poate chiar tu ai fost cea care i-a provocat reacţiile şi comportamentul? Şi pentru gesturile de afecţiune, cuvintele frumoase adresate, atingerile sau săruturile tandre primite mult mai rar decât certurile, reproşurile, jignirile sau sentimentul că nu meriţi mai mult, nu eşti ulterior... şi mai recunoscătoare celui care îţi face rău? Nu îl iubeşti şi mai mult pentru toate astea? Sindromul Stockholm este unul dintre cele mai interesante deviații de comportament pe care îl poate avea omul și din această cauză este intens studiat. Legătura dintre victimă și atacator se pare că rămâne una puternică pe viață și nimeni nu o poate rupe. Surse : efemeride.ro; Luminita Iliescu
Posted on: Mon, 09 Sep 2013 08:50:14 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015