Un bou ce de la muncă venea cam obosit, Trecând pe lângă moară, aude-un glas şoptit; Cum Veta lu’ Spoitu’ îi zise lui Mihai: - Dacă tăceai, vecine, filozof rămâneai... Rămase cu-acest murmur în cap şi în urechi, În timp ce ochi de vaci, îl priveau perechi-perechi. El, important şi sobru, deh! bou cu greutate, Gândea, privind de sus cum le-ar fi mângâiat pe toate; Dar nu rosti o vorbă, decis fiind să facă O nemaipomenită impresie: să tacă! Lui îi plăcea Joiana, cu ochii lunguieţi, Şi coada, înfoiată, cu artă, pe scaieţi; Dar şi Rozina, vaca cea nouă şi roşcată, C-avea pe vino-ncoace: era vacă-ncălţată... Făcu o strategie, cu mintea lui de bou: - V-arăt eu cine mi’s, căci de-acum sunt „boul nou”! Veni Joiana, prima, şi îl privi mieroasă, Clipind din gene grele şi lungi, de vacă grasă; Apoi veni Rozina – glezne mici, crupa sus - (îl urmărea demult ea, visând, cu gândul dus) Cu ugerul bombat, la paradă, pe trotuare, Privea timid, în jos, de ziceai că-i vacă mare. Stăteau gură căscată şi aşteptau un semn, În timp ce dânsu’-n sine, îşi zise: - Voi fi demn! Privi la vaca unu, apoi la vaca doi, Apoi calcă în baltă, stropind în jur noroi... Morala, dragii mei, este foarte tristă: Of, Nu orice boulică, ce tace,-i filozof.
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 08:37:58 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015