Vasile LEFTER - TopicsExpress



          

Vasile LEFTER Nimic nu e mai atractiv pentru compatrioţii mei ca un lucru luat cu bani puţini sau de pleaşcă, de pomană. Mărturie stă declanşarea cu o săptămână mai devreme a Vinerei Negre (Black Friday). A început cursa dementă a reducerilor. Aglomeraţie, călcări în picioare, isterie! Marii comercianţi îşi freacă mâinile bucuroşi că vor face profit frumos, vânzând la grămadă, pe lângă produse bune, şi niscaiva ciurucuri. Ca de fiecare dată, vor exista păcăliţi şi păcălitori. Profitând, încerc şi eu să intru în caruselul concurenţei şi să inaugurez un minimarket cu discount fără precedent la obiecte aşteptate de mult pe piaţa românească. Stocurile sunt suficiente şi nu va fi nevoie de busculade. Totul este aproape moca! Marfa este sută la sută autohtonă! Am pus la bătaie salariul de bugetar pe ultima lună (Mare brânză!) pentru marketing, angajând „meseriaşi” care să prospecteze piaţa internă şi externă, organigramele, planul de afaceri, fluxul comercial şi altele. După primirea rapoartelor de la experţii mei, am optat pentru varianta unui magazin cu de toate, inclusiv cu o condică pentru aceia care consideră că pleaşca e prea mică. Sparg concurenţa! Varianta propusă a fost votată în unanimitate. Două voturi din două! Pentru început, am introdus carduri de fidelitate, acces avand numai oamenii politici, de la consilieri locali, până la Preşedinte. Sloganul ales este unul explicit: ”De toate, pentru unii!” Oferta noastră este o premieră în România şi are două atracţii: Avantaj minim, risc maxim ! Pentru a nu vă mai ţine în tensiune, vă ofer o listă promoţională pentru ziua de 29 noiembrie, adevărata “Black Friday”: dispozitiv de minciuni care îngheaţă apele, praf de aruncat în ochii proştilor, vaselină pentru uns relaţiile care scârţâie, pantofi pentru fuga de răspundere, prăjini de ajuns la nas, ciocane pentru spart protocoale, pălării pentru alte Mării, muscă pentru căciulă, lanţ de slăbiciuni, gumă pentru şters datoriile şi ruşinea, piloni pentru susţinerea economiei de piaţă, ochelari de cal, săpun pentru o mână care spală pe alta, instalaţie de răcorit protestatarii, ventuze pentru răceala gurii degeaba, îndulcitor dietetic pentru coabitare, praştie pentru aruncat chiftele în locuri bine păzite, cuie pentru capete pătrate, adeziv pentru lipire de scaune mănoase, set de două cizme plus una pentru funcţionarii intraţi prin concurs de împrejurări, lichid pentru sete de putere, fişete pentru închis fotoliile şefilor pe perioada concediului, clepsidre care anunţă ceasul schimbării, sacoşe personalizate pentru ulei, zahăr, orez, pâine neinscripţionate, iaurt pentru suflat pentru cei care s-au fript cu ciorbă etc. Nu vrem să vă lipsim de plăcerea de a descoperi la raft şi alte produse la un preţ de pleaşcă.Totul este aşa de frumos ambalat, încât s-ar putea să deveniţi dependenţi. Cardul de fidelitate e valabil doar pe perioada mandatului politic. Trebuie să beneficieze şi cei care aşteaptă şi flămânzesc în Opoziţie. Se poate păstra într-o singură situţie: La vremuri noi, tot noi! Deschis 25 din 24!
Posted on: Tue, 26 Nov 2013 08:57:58 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015