poezia ca şi când (poezia este greu) poezia ca şi când - TopicsExpress



          

poezia ca şi când (poezia este greu) poezia ca şi când încerci să ştergi cu o pânză de păianjen faţa cuiva aflat în cealaltă încăpere a inimii poezia ca şi când încerci să impresionezi piatra aruncând-o în mare, imn inima şi piatra cu om legate-n dânsele poezia ca şi când tai dealurile cu foarfeci de oi păscând cât e nevoie ca să faci loc mirului din mirările noi. în văi - poezia ca şi cum la călugăreni unii se sfinţesc abitirului, prinţi alţii îşi pierd dinţi pe mlaştini fără părinţi în lemnul sictirului poezia ca şi cum rădăcina păpădiei în cer e mai mare decât a lui rimbaud în toată cerneala şi mai mare decât a lui keops în calcar – nu rimează rocinanta neatârnării de aer lui quijote al morii poezia: mereu fără mereu. ţesere de giulgiu coliliu şi azur depărtând idioţii fără cusur şi peţitorii de la socrul lui odiseu. poezia – grapa blândă cu care david ciopârţeşte moab pentru proteine puternicei zbateri. cu rost. celor care fac tânăr moşul le e importantă scrierea? nu. ci panaşul de roşu fluturând chiliile, cenuşiile, spusei regelui cel slab. suntem, de când a fost şi am fost poezia nu spune de dumnezeu, ci cum lui petru i-a cântat cocoşul poezia – lumina cea mai departe spunând apropierii nu este aici ci înăuntru. camera unde bunicii pun cruce peceţilor serii ceara unde albina se leapădă rostului fagurelui, pazei veninului, buzelor mierii
Posted on: Sun, 23 Jun 2013 12:24:12 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015