vi acasa in Romania si primesti bani de somaj din danemarca?? Da - TopicsExpress



          

vi acasa in Romania si primesti bani de somaj din danemarca?? Da pentru 3 sau 6 luni! Transferul prestaţiilor de şomaj În general, puteţi beneficia de prestaţiile de şomaj atâta timp cât rămâneţi în ţara care vi le plăteşte. Puteţi, totuşi, să transferaţi aceste prestaţii în altă ţară din UE, cu condiţia să vă căutaţi un loc de muncă în ţara respectivă şi să îndepliniţi anumite formalităţi. Aveţi această posibilitate dacă: vă aflaţi în şomaj total (nu parţial sau intermitent) şi aveţi dreptul la indemnizaţie de şomaj în ţara în care aţi rămas şomer. Înainte de a pleca din ţară, trebuie: să fi fost luat în evidenţa oficiului de ocupare a forţei de muncă din ţara în care aţi rămas şomer, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, timp de cel puţin 4 săptămâni (se pot face excepţii în anumite cazuri) să solicitaţi un formular U2 (fostul formular E 303), adică autorizaţia de a vă exporta indemnizaţia de şomaj, emisă de oficiul de ocupare a forţei de muncă din ţara de origine. Această autorizaţie este valabilă pentru o singură ţară. Veţi avea nevoie de un nou formular U2 pentru fiecare ţară în care doriţi să vă transferaţi prestaţiile de şomaj. Contactaţi cel mai apropiat centru de ocupare a forţei de muncă pentru a afla dacă trebuie să vă deplasaţi în ţara de origine pentru a solicita noua autorizaţie sau dacă puteţi face acest lucru din străinătate. La sosirea în noua ţară, trebuie: să vă înscrieţi în evidenţa oficiului naţional de ocupare a forţei de muncă, în termen de 7 zile de la data la care aţi devenit indisponibil pentru oficiul din ţara pe care aţi părăsit-o să depuneţi formularul U2 (fostul formular E 303) în momentul înscrierii să vă supuneţi controalelor prevăzute pentru solicitanţii de indemnizaţii de şomaj din noua ţară, ca şi cum aţi primi indemnizaţia din ţara respectivă. Vă recomandăm să aflaţi care sunt drepturile şi îndatoririle care vă revin în noua ţară, în calitate de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Acestea ar putea fi foarte diferite faţă de cele valabile în ţara în care aţi rămas şomer. Odată îndeplinite formalităţile, veţi primi aceeaşi sumă în contul bancar din ţara în care aţi rămas şomer. În mod normal, şederea în altă ţară nu poate depăşi 3 luni, însă puteţi solicita autorităţilor care asigură plata indemnizaţiei o prelungire a termenului, până la 6 luni. Pentru a vă păstra dreptul la prestaţiile de şomaj, reveniţi în ţara care vi le plăteşte în termenul prevăzut. Atenţie! Anumite ţări din UE aplică restricţii temporare privind accesul liber pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari. Şedere în străinătate pe o durată mai mare de 3 luni Dacă doriţi să rămâneţi în străinătate mai mult de 3 luni, solicitaţi o prelungire a termenului, justificându-vă cererea faţă de oficiul de ocupare a forţei de muncă din ţara în care aţi rămas şomer. Este important să le dovediţi că aveţi o şansă reală de a obţine un loc de muncă în ţara gazdă. În caz contrar, oficiul vă poate refuza cererea. Vă recomandăm să solicitaţi prelungirea cât mai repede posibil, înainte de încheierea perioadei iniţiale de 3 luni. Egalitate de tratament Ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă în altă ţară din UE, trebuie să fiţi tratat la fel ca şi cetăţenii ţării respective în ceea ce priveşte: accesul la piaţa muncii sprijinul oferit de oficiile de ocupare a forţei de muncă sprijinul financiar oferit pentru a vă ajuta să găsiţi un loc de muncă. Totuşi, noua ţară ar putea să vă acorde sprijin financiar pentru a vă ajuta să găsiţi un loc de muncă (de exemplu, credite cu dobândă redusă pentru şomerii care doresc să demareze o afacere) doar după ce aţi stabilit o legătură reală cu piaţa naţională a muncii. Faptul că aţi petrecut o perioadă rezonabilă de timp în ţara respectivă, căutându-vă un loc de muncă, poate constitui o astfel de legătură.
Posted on: Sun, 08 Sep 2013 09:09:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015