În iunie 2011, arhitecţii Ionuţ Florea şi Ana Hogaş au - TopicsExpress



          

În iunie 2011, arhitecţii Ionuţ Florea şi Ana Hogaş au luat o pauză de la carieră, pentru a fi nomazi în Africa. Au călătorit singuri, cu o motocicletă şi un cort, timp de 420 de zile, în care au parcurs 55.000 de kilometri şi au străbătut peste 20 de ţări: Maroc, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Togo, Benin, Nigeria, Camerun, Gabon, Republica Congo (Brazzaville), Republica Democrată Congo (Kinshasa), Zambia, Namibia, Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Mozambique, Tanzania, Kenya, Ethiopia, Sudan, Egipt. Pe parcursul acestei călătorii ambiţioase, au captat în fotografii tot ceea ce au întâlnit – suntem încântaţi să găzduim în librăria noastră, timp de o lună, câteva dintre cele mai reuşite portrete realizate de cei doi aventurieri. „Suntem cuplul Ionuţ, la ghidonul motocicletei, şi Ana, cârcotind în spate. Inspiraţi de documentarele lui Sir David Attenborough, animaţi de o ruptură de tendon achilian şi de călătorii anterioare în Sri Lanka, Hong Kong şi Asia de sud-est, iată-ne trăind un vis. Plănuim călătoria asta de doi ani şi ne pregătim pentru ea de unul. Pe 11 iunie, cu 9 luni întârziere, datorită unui accident suferit de Ionuţ, am plecat în sfârşit în marea aventură”. (Revista ECHINOX)
Posted on: Wed, 04 Dec 2013 14:14:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015