În ziua aia mă iubeai. Ştiam asta. O vedeam în ochii tăi căprui, o simţeam în îmbrăţişările tale strânse şi o auzeam în fiecare articulaţie a vocii tale. Stând ore întregi împreună, parcă vorbele nu-şi aveau rostul. Şi niciunul dintre noi nu putea să recunoască ceea ce era evident, că ne iubeam şi că poate sufletele noastre se iubiseră dintotdeauna, în timp ce noi eram prea ocupaţi cu banalităţile vieţii de zi cu zi ca să realizăm cum lanţul din jurul nostru se strângea. Până-n noaptea aia, când iubirea explodă. Când îmi mânji pereţii şi pielea cu iubire lichidă şi gelatinoasă. Era roşie ca sângele şi mirosea frumos, mirosea a durere şi eleganţă. Şi de dimineaţă, la ore întregi după plecarea ta, ne-am revăzut. Eu încă te iubeam, dar tu, tu erai rece şi indeferent, uitaseşi totul. Şi nu-nţelegeam de ce. Dar ai plecat, iar eu am rămas plângând soarta iubirii noastre ce s-a terminat înainte să-şi fi arătat începutul.
Posted on: Sat, 17 Aug 2013 20:53:53 +0000