5 motive pentru care ar trebui să semnezi un contract de - TopicsExpress



          

5 motive pentru care ar trebui să semnezi un contract de închiriere Un document legal te protejează de abuzurile ce pot veni din partea proprietarilor. Atunci când vine vorba de închirierea unei locuințe, mulți proprietari exclud din start varianta încheierii unui contract pe care să-l înregistreze la Administrația Financiară. Principalul motiv constă în evitarea impozitului la stat, ce ajunge la o pondere de 12% din valoarea totală a chiriei (sau 16% din venitul net, ce reprezintă 75% din cel brut). Cu toate acestea, încheierea unui contract reprezintă un punct important, asupra căruia tu, ca potențial chiriaș, ar trebui să insiști. 1. Confortul de a ocupa în mod legal o locuință Un contract de închiriere arată, mai presus de orice, că ai dreptul de a locui acolo unde plătești chirie. Pe baza acestui document poți primi o viză de flotant, pe care să o atașezi actului de identitate, iar în felul acesta nu vei mai avea de ce să te temi de controalele autorităților sau de reclamațiile vecinilor. 2. Te asiguri că tratezi direct cu proprietarul Poate că pare o situație desprinsă dintr-un film, dar, atunci când închiriezi o locuință „la negru”, te expui riscului de a plăti niște bani unui intermediar care subînchiriază de fapt respectiva unitate locativă, fără știrea proprietarului, obținând astfel un profit de pe urma ta. Semnând însă un contract de închiriere, vei avea siguranța unei relații directe cu proprietarul locuinței (sau cu un împuternicit legal al acestuia). 3. Nu poți fi dat afară pe nepusă-masă Atunci când stai în chirie fără o bază legală, proprietarul poate veni oricând să-ți ceară, mai mult sau mai puțin justificat, să părăsești locuința – chiar și într-un termen absurd, cum ar fi o zi sau două. Exact de o astfel de situație te protejează un contract. Acesta ar trebui să includă o clauză specifică de reziliere, care să stipuleze în ce condiții acordul de închiriere poate fi reziliat de fiecare parte, cu anunțarea în prealabil a celeilalte părți. 4. Proprietarul nu-ți poate crește chiria oricând și oricum Dacă semnezi un contract legal de închiriere, cu o sumă prestabilită ca plată lunară, proprietarul nu are dreptul să impună o majorare. Dacă acesta solicită o mărire a chiriei, iar tu ești de acord, singura modalitate prin care această modificare intră în vigoare constă în semnarea unui act adițional la contract, care va trebui înregistrat, la rândul său, la Administrația Financiară. 5. Stabilește clar ce cheltuieli îți revin în calitate de chiriaș Un alt avantaj al semnării unui contract de închiriere este că acesta poate stipula ce cheltuieli revin celor două părți semnatare – atât ție, cât și proprietarului. Astfel, pe lângă suma fixă lunară, în responsabilitatea chiriașului intră, de regulă, și plata utilităților (întreținere, energie electrică, cablu, internet etc.). Există însă anumite cheltuieli pe care nu tu ar trebui să le suporți, iar acest lucru trebuie specificat în contract: este vorba despre cheltuielile de reparație a blocului (care sunt de regulă incluse în întreținere) sau cele de reparație a casei (precum defecțiunile instalațiilor sanitare sau electrice – nu intră aici în calcul stricăciunile provocate de chiriaș).
Posted on: Thu, 25 Jul 2013 08:31:39 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015