A fost odată ca-n povesti, A fost, de-ar mai fi iară , Din neamuri tracice, regeşti, O prea frumoasă ţară. Şi era una pe pământ Şi mândră-n toate cele, Cum e icoana unui sfânt Şi Luna între stele. Mă doare-n suflet, când privesc La tot ce se întamplă, Şi in mormant mă răsucesc Şi cuie-mi intră-n tâmplă . Eu nu mai simt miros de tei În viata mea postumă, Nu văd nici vajnici pui de lei, Doar mucegai şi humă. Luceferi nu mai strălucesc, Cand ţara e o rană , Copiii mamele-şi bocesc , Ca n-au în blide hrană. Cântat-am graiul românesc, Această dulce limbă. Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc, Prin alte ţări o schimbă . Degeaba le-am lăsat cu dor O “Doină”, să tresară ! Trecutul nu e viitor Şi viaţa li-i amară. Nici harta nu-i ca-n alte dăţi, Din Nistru până-n Tisa. Moldova-i astăzi jumătăţi. Cât rău făcutu-ni-s-a! Degeaba scris-am eu scrisori Din vremuri de urgie, Şi m-am rugat de-atâtea ori, Mai bine să vă fie. Avut-am piatră la hotar Şi-n ţara noastră singuri Cules-am holde din brăzdar. Acum n-aveţi nici linguri … O, biet popor român sărac, Cu-o ţară prea bogată! Tu vino-i răului de hac Să nu ţi-o vândă toată! Şi dă-i afară pe străini Cu toţi îmburgheziţii, Să nu-ţi mai fie-n alte mâini Guverne şi poliţii! Cu trupe de comedianţi, Numindu-le partide , Sunteţi românii emigranţi Din Rai în ţări aride. Pierdut-aţi banii ţării-n vânt Şi-i goală visteria. Mai daţi şi ape şi pământ Şi vindeţi România. Mihai Viteazu v-a lăsat O ţară mai rotundă. Voi azi aţi scos-o la mezat, Străinii vă inundă. Aveţi întinsul Bărăgan, Şi nu aveţi o pâine. Aveţi şi turme şi ciobani, Dar duceţi vieţi de câine. Aveţi bogaţii munţi Carpaţi Şi dulcea Mioriţă, Păduri de brazi, Ce vă sunt fraţi, Şi flori în poieniţă. Aveţi o deltă ca-n poveşti, Vedeţi să nu v-o fure, Atâtea ape, atâţia peşti Şi nu mâncaţi nici mure… Nici vii pe deal nu mai zăresti, Livezile se-uscară, Când mărul Ţarii Româneşti Se-aduce de afară. Nu vine Mircea cel Batrân, Nici Ştefan de la Putna, Să vi-l alunge pe păgân, Cand voi lăsat-aţi lupta! Albastrul cerului senin Se-ntunecă mai tare De-atâţia nouri de venin, De-atâta delăsare. Nu voi a vă-nvăţa de rău, Ci-ncerc a vă-nţelege. De ani şi ani cădeţi în hău, Nimic nu vă mai merge. Ruşine să vă fie-n veac, Că v-aţi trădat străbunii, De parcă n-aţi fi pui de dac, Ci rude-aţi fi cu hunii! Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi Să vă înece-n smoală, Să fiţi doar simpli figuranţi În ţara voastră goală…
Posted on: Tue, 08 Oct 2013 10:42:00 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015