A mai trecut o zi, o saptamina, o luna. Am ajuns la jumatatea - TopicsExpress



          

A mai trecut o zi, o saptamina, o luna. Am ajuns la jumatatea vietii si tot de jigodii ma lovesc. La fiecare pas. Oameni de prosta factura care parca abia s-au dat jos din copac. O societate infecta cu oameni rai, invidiosi, care exista doar pt a face rau celor din jur. Pentru propria placere. Dar asta se intimpla pt ca nu am stiut sa facem curatenie. A trecut aproape un sfert de secol si aceleasi mecle sinistre cu mai mult tupeu si mai bine infipti ne dau palme zilnic. Jegurile alea care turnau, care ne invatau cum e cu comunismul si ce rau e capitalismul, care ne spuneau ca trebuie sa facem sacrificii, sa induram frigul si foamea pt a trai mai bine intr-un viitor ce parca parea tot mai indepartat. Nicolae Ceausescu a fost debarcat dar sistemul a ramas. E acelasi. Aceiasi oameni. Ba chiar si-au adus si copiii, nevestele, nepotii, curvele si sclavii. Cum sa treaca atitia ani de la Revolutie si sa NU STIM care era structura STATULUI COMUNIST ? Ca doar n-a condus Ceausescu singur dintr-un birou si o tara intreaga orbeste asculta de un hobbit hodorogit ? A existat un sistem. Exista Partidul. Si era format din OAMENI. In fiecare oras, judet, intreprindere, scara de bloc, ulita de sat. Oameni ai partidului raspundeau PREZENT la fiecare chemare a partidului. Nu pot uita CONGRESELE PCR. Sala Palatului arhiplina. 5000 de oameni urlau la UNISON, Ceausescu si Poporul ! Ceausescu - PCR ! Acolo erau niste OAMENI, nu papusi. Niste oameni cu familii. Cu neveste si copii, cu parinti, matusi si nepoti. Oameni care aveau beneficii. I-am vazut toti pe acei slugoi ordinari care aplaudau fiecare basina a lui Nicolae Ceausescu. Unde au disparut cu totii ? Era securitatea. Oamenii care stiau tot. Ceausescu avea aceasta obsesie sa stie ce vorbeste lumea. Sa nu fie tradat. Iar securitatea nu insemna doar niste oameni tristi de rahat care isi dadeau in git vecinul pt 15 lei ca marele senator PNL Sorin Rosca Stanescu sau Ghise. Exista un sistem. Niste oameni stringeau aceste note informative. Luau chiar decizii privind LIBERTATEA unor semeni de-ai nostri. Sistemul a existat. Poate exista si azi. Iar el era format din OAMENI. Mii si mii de oameni care notau orice timpenie, orice lucru care i-ar fi ajutat la o promovare. Doar sintem o natie de lepre. Sau ati uitat ca majoritatea Conducatorilor acestei tari a fost tradat de apropiati ? Iar unii ajungeau in niste beciuri, erau znopiti in bataie. Unii erau inchisi in spitale cu forta. A existat un Guvern in tara asta. Ala condus de Constantin Dascalescu. Guvernul ala era format din Oameni, secretari de stat, functionari, etc. Toate acele ministere aveau in componenta Oameni. Oameni cu neveste si copii. Cu parinti nepoti... Aveam in ROmania un aparat incredibil de propaganda. Orice informatie era filtrata, modificata, alterata. Spectacole omagiale la care participau ZECI de MII de oameni. Unii erau adusi cu japca dar erau tinuti din scurt de niste OAMENI. Oameni din partid, securitate, militie, armata. O MARE de oameni l-a tinut in functie timp de 25 de ani pe Nicolae Ceausescu. Cineva ne-a tinut in frig , foame si frica parintii si bunicii. Acesti oameni erau PARTE a sistemului. OAMENII care au tinut si sustinut SISTEMUL COMUNIST in Romania. CINE AU FOST ACESTI OAMENI ? Inainte de a vorbi despre Principii, Democratie, Libertate ar trebui sa vorbim despre Jigodii. Sa ii scoatem in fata sa ii vada toata lumea, sa ii trimitem la bai la Techirghiol. Dar asta probabil nu se va intimpla niciodata. Pentru ca romanul e iertator. Iar jigodiile au tupeu. Conduc mai departe ca si cum nu s-a intimplat nimic. Ba nu ! Fratilor, Am invins ! Dictatorul a fugit !! VICTORIE !!!
Posted on: Sun, 30 Jun 2013 15:16:30 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015