AGRESIUNE FĂȚIȘĂ ÎMPOTRIVA ȚĂRII, DISTRUGERE, AUTODISTRUGERE, DEZASTRU Tot mai mulți intelectuali români – care știu ce scriu și ce spun – își exprimă, prin singurul mijloc de comunicare pe care îl mai au la îndemână – Internetul –, îngrijorarea cu privire la soarta României, în timp ce serviciile secrete, create tocmai pentru a apăra, prin mijloace informaționale, România, tac sau fac numai ele știu ce fac și ce nu fac, iar populația se ceartă pe sloganuri, emigrează în căutarea unui loc de muncă, înjură toate instituțiile și rabdă umilințele generate fără rezerve de un Președinte reimpus de unii dintre mai-marii Europei și ai Americii, ale unui guvern complet neputincios și ale unui Parlament care se comportă exact ca o adunătură de rătăciți sau de unși onorați să fie primiți la curtea regelui, cu căciula în mână și cu genunchii tremurând de umilință. Evident, nu toți parlamentarii sunt așa. Unii sunt mult mai cu moț, alții sunt acolo ca reprezentanți ai unor rețele, iar cei mai mulți chiar cred că sunt reprezentanți ai colegiilor care i-au votat. Un guvern, care deși se deosebește radical de guvernele Boc, cele mai prăpăstioase și mai dezastruoase guverne din istoria României, tot umil și neputincios rămâne. Pentru că a preluat nu numai dezastrul creat de guvernările precedente, ci și incapacitatea de a spune NU inepțiilor care i se impun și de a genera mijloacele necesare pentru apărarea țării în cel mai cumplit și mai parșiv război pe care l-a cunoscut vreodată România – războiul de nimicire a națiunii, a economiei, a țării, a istoriei, a culturii și a idealului românesc. Vom încerca să identificăm, în câteva din liniile sale esențiale, dimensiunea acestui război care nu se poartă de azi, de ieri împotriva acestei țări, ci dintotdeauna. Niciodată acest spațiu românesc (fost geto-dac) nu a fost lăsat în pace, iar populația de aici – geto-dacii și urmașii lor, românii – a fost tot timpul contestată, agresată, ignorată, umilită, alungată, divizată și stăpânită. Totul i s-a negat: origine, limbă, cultură, capacitate, drept la un teritoriu pe care s-a născut și care-i aparține potrivit oricărui drept natural, viață, demnitate. Înșiși unii dintre românii cosmopolitizați peste măsură spun că România ar fi o țară minunată dacă n-ar fi locuită de români. Agresorii – în primul rând, imperiile vecine de odinioară și, apoi, o parte dintre marile puteri europene, dar și vecinii cei mai apropiați, dar mai ales Ungaria – și-au creat, în interiorul populației din teritoriul României, agenți, spioni, informatori, cozi de topor, vârfuri de lance, o adevărată coloană a cincea și alte elemente de uriașă și continuă presiune, pe care le-au folosit și le folosesc fără nicio îngrădire și fără nicio reținere. Tot așa este și acum. Așa cum am mai scris-o de sute de ori până acum, o mai subliniem și de ceastă dată, spre analiză și reflecție: Teritoriul românesc, din păcate, se află în zona de origine a trei din cele patru mari coridoare sau culoare strategice europene (culoarul strategic Central-european, care începe de undeva din Galiția Occidentală, se situează la nord de lanțul muntos european și ajunge până în Normandia, un fel de bulevard strategic al Europei; culoarul strategic al Dunării; culoarul strategic maritim, care începe din Marea Neagră, trece prin Bosfor și Dardanele, prin Marea Mediterană și ajunge în Atlantic, prin Gibraltar). Cel de al patrulea culoar strategic (de fapt, primul, în ordinea Nord-Sud) este cel Baltic. Teritoriul Românesc al Principatelor (care este teritoriul vechii Dacii, pentru că Românii sunt urmașii incontestabili ai Geto-Dacilor) a fost, în vremea celor trei mari imperii (Țarist, Otoman și Habsburgic), în mare parte, fie inclus, fie sub suzeranitate, fie spațiu de siguranță strategică pentru aceste imperii, astfel: - Moldova dintre Prut și Carpați a fost spațiu de siguranță strategică (zonă-tampon) pentru imperiul Țarist; - Țara Românească a fost spațiu de siguranță strategică pentru Imperiul Otoman; - teritoriul care corespunde județelor Harghita, Covasna și o parte din Mureș a fost zonă de siguranță strategică interioară pentru Imperiul Habsburgic, ulterior, și pentru cel Austro-Ungar. În această zonă, Imperiul Habsburgic a colonizat, prin secolul XII-XIII, teutonii, apoi, întrucât aceștia erau prea aroganți și nu s-au adaptat cerințelor, au colonizat secuii, populație cu un fel de organizare semi-militară, cu misiunea de a asigura granițele imperiului în această porțiune extrem de importantă a Carpaților de Curbură. Imperiile din toate timpurile s-au străduit, pe cât a fost posibil, să nu aibă frontiere comune între ele, ci să-și creeze zone de siguranță strategică sau zone-tampon. Aceste zone trebuiau să fie suficient de mari pentru a permite manevra strategice pe linii exterioare, dar nu prea mari, pentru a nu ridica probleme de suveranitate, independență sau revendicări teritoriale. În această regiune europeană cu totul deosebită, din motive pe care toată lumea le știe, Imperiul Austro-Ungar nu a mai avut unde să-și creeze o zonă de siguranță strategică exterioară, deși a încercat cumva în Oltenia (i-o luaseră însă înainte celelalte două mari imperii), și, de aceea, și-a creat una interioară în zona interioară a Carpaților de Curbură, cam pe unde sunt astăzi județele Harghita, Covasna și o parte din Mureș. Această zonă de siguranță strategică interioară avea următoarele roluri: să permită manevra strategică pe linii interioare spre cele trei mari culoare strategice (central-european, prin Bucovina, al Dunării, prin Poarta Focșanilor și maritim, prin aceeași poartă); să asigure flexibilitatea strategică în cazul unor atacuri din partea celor două mari imperii (Rus și Otoman); și, de asemenea, să permită atacul fulgerător al Imperiul Austro-Ungar pentru a cuceri și menține Gurile Dunării, asigurând, în felul acesta, realizarea unui vis mai vechi al Imperiului Habsburgic, acela de a avea ieșire directă la Marea Neagră. Prima rocadă strategică între aceste trei mari culoare strategice este zona dintre Prut și Nistru, prelungită, prin Belarus, până la culoarul strategic Baltic. Este și motivul (unul dintre motive) pentru care Imperiul Rus a inclus, în 1812, în teritoriul său, Basarabia și nordul Bucovinei. Mai mult, în nordul Bucovinei și în raioanele Cahul și Ismail de la Gurile Dunării, Imperiul Rus și, ulterior, cel sovietic, au încurajat înlocuirea populației românești cu alte populații. Pentru că, efectiv, acest imperiu urmărea controlul și chiar stăpânirea prin veacuri a intrărilor în marile culoare strategice. A doua rocadă strategică o constituie aliniamentul Udine, Drina, Câmpia Panoniei. Abia după dispariția celor trei mari imperii, în 1918, a fost posibilă unirea spațiului românesc în o parte din vechiul teritoriu al Daciei. Dar, după nici 22 de ani, Rusia, prin forța colosală a Rusiei Sovietice, sprijinită de Germania hitleristă, Ungaria, sprijinită de asemenea de Germania hitleristă și Bulgaria, sprijinită de aceeași Germania hitleristă, au generat și au beneficiat de rapturile teritoriale dictate de la Viena, care ne sunt foarte bine cunoscute. După război, Transilvania s-a întors la patria mamă, la patria românilor. Astfel, România de azi este ce a rămas din ce a mai rămas din teritoriul ei milenar. Dar agresiunea împotriva României nu s-a încheiat. Nicio clipă nu a încetat acest război complex împotriva României și a teritoriului său. În plin comunism, Ungaria scrie o carte de 2000 de pagini – Istoria Transilvaniei –, prin care încearcă să demonstreze că Transilvania nu este pământ românesc, și continuă, prin toate mijloacele posibile și imposibile, diversiunea împotriva României și acțiunea de atragere a Vestului de partea sa. Ungaria intră în NATO și în Uniunea Europeană înaintea României, deși nu are nici pe departe importanța strategică a teritoriului românesc, nu-și desființează trupele de grăniceri, nu-și distruge economia, inițiază legitimația de maghiar, cumpără masiv porțiuni din teritoriul românesc, profitând de lipsa de patriotism și de impotența și nepatriotismul guvernelor de pămpălăi sau de inculți politici și strategici de la București, se amestecă în treburile interne ale României, creează fel de fel de diversiuni, atrage populația românească, finanțează învățământul exclusiv în limba maghiară de pe teritoriul românesc, cultivă disprețul și aroganța față de populația românească din Transilvania, încurajează politicile de epurare etnică împotriva populației de etnie română din Covasna, Harghita și Mureș, oferă cetățenie maghiară românilor, creează grupuri de presiune antiromânească în unele țări din Occident sau în structurile Uniunii Europene etc. etc. Agresiunea împotriva României are dimensiuni foarte precise, sesizabile, cognoscibile și imbatabile și a realizat deja următoarele: 1. Distrugerea completă a sistemului financiar românesc (Bancorex era, la vremea ei, una dintre cele mai puternice bănci din Europa, dar, în câteva săptămâni a fost rasă de suprafața pământului, întrucât putea încă să finanțeze o economie românească reorganizată în noile condiții); 2. Distrugerea rapidă a formelor de organizare a agriculturii, prin înapoierea brutală și preferențială a pământului unora dintre țărani, dar nu și a mijloacelor necesare lucrării acestuia, încurajarea jafului și a hoției în toate structurile agricole, distrugerea industriei de mașini agricole; distrugerea sistemelor de irigații, tăierea masivă a pădurilor și înstrăinarea fondului funciar (deși, după Franța, România are cea mai mare și mai bogată suprafață de pământ cultivabil – un pământ să-l pui pe pâine –, țara importă 70 la sută din produsele alimentare, toate nocive și contrafăcute prin inginerii genetice catastrofale); 3. Distrugerea rapidă (mai rapidă decât într-un război) a flotei comerciale a României și a tuturor mijloacelor de transport maritim, fluvial și pe calea ferată și eliminarea completă a României de pe piețele externe importante; 4. Distrugerea, prin privatizare sau nu, a industriei petroliere și a tuturor obiectivelor industriale importante ale României și împovărarea statului român cu lichidarea efectelor acestor distrugeri și ecologizarea zonelor de dezastru; 5. Distrugerea completă a industriei de apărare; 6. Înstrăinarea absolut nejustificată a resurselor naturale strategice ale țării și incapacitatea de a contracara agresiunea economică și financiară împotriva României; crearea unor contracte absolut defavorabile României; 7. Distrugerea unuia dintre cele mai performante sisteme de învățământ din Europa și introducerea unor bâjbâieli care au dus la creșterea analfabetismului și la îndobitocirea populației; 8. Distrugerea sistemului de sănătate publică și transformarea României în țara cu cea mai înaltă rată din Europa în ceea ce privește bolile cardiovasculare, depresiile, cancerul și bolile cauzate de stres și de malnutriție; 9. Încurajarea evaziunii fiscale, a criminalității organizate, a injustiției, a birocratismului deșănțat, a agresiunilor instituțiilor statului împotriva populației și, mai ales, a intelectualității, a cadrelor didactice și a ofițerilor din Armata României; 10. AGRESIUNEA ÎNGROZITOARE A STATULUI ROMÂN ÎMPOTRIVA ARMATEI ROMÂNIEI și a unora dintre instituțiile din sistemul apărării naționale. Și lista ar putea fi continuată, pentru că nu există domeniu de activitate din România care să nu fie ținta unor agresiuni, a unor atacuri deșănțate – unele de o vulgaritate fără precedent, altele deosebit de perverse și de subtile –, prin care să se distrugă tot, dar absolut tot ce ține de identitatea și de calitatea acestui popor, ajuns să fie considerat, prin cancelariile occidentale, barbarul Europei. Milioane de români sunt, azi, sclavii Europei occidentale, slugi umile prin Italia, prin Spania, prin Germania, prin Marea Britanie și pe unde au mai putut ajunge acești alungați de acasă, în căutarea unui loc de muncă și a unei bucăți de pâine, fiind plătiți cu mai puțin de jumătate din cât câștigă populațiile acelor țări, dar, oricum, de două sau de trei ori mai mult decât sunt plătiți profesorii și medicii în România guvernărilor slugarnice față de birocratismul unioeropean și dezastruoase pentru țară. Totuși – o spun și o susțin încă odată – acestor țări care le-au oferit românilor alungați de acasă de o conducere politică românească neputincioasă și chiar ticăloasă – un loc de muncă și un salariu trebuie să le mulțumim că nu ne-au întors spatele la greu și că efectiv ne-au întins o mână de ajutor. Azi, noi, toții cei care mai simțim românește, ne întrecem în a descrie, în disprețul profund al aleșilor și impușilor nației față de noi, față de poporul român, față de România, fiind de fapt, niște umili și revoltați cronicari ai momentului, dezastrul României. Nu mai vreau să continui, pentru că toți știm ce se întâmplă azi cu țara noastră, condusă de niște marionete și de niște structuri penetrate masiv și fără rușine de numeroși dușmani ai României. Acest adevăr este clar ca lumina zilei. Acești oameni din fruntea României nu au făcut și nu fac nimic pentru România, în afară de afundarea ei în datorii înrobitoare și într-un regim de sclavie pe termen lung. România este sclava de la periferia jegoasă a Uniunii Europene, o piață de desfacere și, probabil, un teritoriu care trebuie golit rapid de populația română care mai există pe aici și transformat într-o zonă-tampon între Est și Vest sau într-o margine de imperiu. Mai mult, prin numeroase scenarii, se prevede desființarea României. Moldova Mare, prin unirea cu Republica Moldova, Ardealul la Ungaria sau formarea Republicii Transilvania, Oltenia să aparțină Țării Țiganilor etc. , lucruri groaznice, la care numai o minte bolnavă se poate gândi, dar aceste scenarii există, iar unora dintre noi se pare că ne le pasă. Ei, și?! Acesta pare a fi orizontul spre care ne îndreptăm orbește. Nu există nici cea mai mică idee de redresare, de refacere, de reconstrucție politică, economică și socială favorabilă românilor și României. Totul este aservit, jecmănit, distrus, înstrăinat. Nu există nici măcar un singur proiect de redresare a României. Nu există nici măcar un singur ideal național. Însăși stema țării nu are un logo unitar, ci unul care se compune din fractali, adică din logo-urile unor provincii istorice care nu mai există, întrucât România, potrivit Constituției sale și sufletului nostru românesc, limbii și culturii poporului român, este sau ar trebui să fie un stat unitar, mama noastră, iubirea noastră cea mai de preț. Pentru că, fără ea, fără această țară a noastră, a Românilor, nu existăm și nu putem exista ca popor, ca națiune, ca Români. Imaginea pe care ne-o impun dușmanii noștri este una potrivit căreia România nu este și nu poate fi un stat unitar. Românii nu mai au un ideal, nu mai au o idee de țară, de unitate și, cu atât mai puțin, de libertate și de prosperitate. Singura idee care li se bagă românilor pe gât este cea de supraviețuire prin fugă, prin vânzare și distrugere a spațiului românesc. Românii sunt învățați, prin toate mijloacele, să-și urască țara, nu s-o iubească, nu să performeze sau, la nevoie, să moară pentru ea, să-și urască limba și cultura, să-și nege valorile. Idealul românilor a fost ucis de dușmanii din afară și din interior ai României, de cozile lor de topor, de lăcomia unor politicieni analfabeți sau ticăloși. Aproape toate instituțiile care slujesc această unitate a poporului român - cel mai unitar popor din Europa, prin limbă, culturpă și sistem de valori ! - au fost distruse sau penetrate de dușmani ai României și ai poporului român. Nimeni – nici din interior, nici din exterior – nu a făcut și nu face absolut nimic pentru unitatea României, ci doar împotriva acestei unități, de la negarea ei până la promovarea cu obstinație a unor idei și proiecte antiromânești de regionalizare și federalizare, concepte absolut criminale pentru poporul român. Nu vreau, deci, să mai pun sare pe o rană și așa extrem de dureroasă și nevindecabilă: pierderea sau uciderea ideii de patrie. Vreau doar să subliniez și eu, alături de foarte mulți ofițeri ai Armatei României, câteva dintre dimensiunile agresiunii statului român și a dușmanilor României împotriva Armatei României. Printre motivele probabile pentru care se exercită această agresiune cumplită împotriva Armatei României se află, considerăm noi, și următoarele: 1. Armata României este singura instituție din această țară care poate exercita apărarea armată a României: este nucleul dur, indestructibil, al acestei apărări și, de când există ea în spațiul românesc, totdeauna și-a îndeplinit cu orice sacrificiu acest rol; 2. În pofida a ceea ce se spune și a ceea ce se scrie, în decembrie 1989 și în anii următori, Armata României a apărat România și a prevenit, prin comportamentul ei categoric, orice tentativă a dușmanilor țării de a genera acțiuni violente, sprijinite din afară, de dezmembrare a României (lovitura de stat din decembrie 1989, diversiunea informațională și radioelectronică din acea perioadă, diversiunea maghiară de la Târgu Mureș și forțarea unei intervenții internaționale din 1990, acțiunile continue ale diversioniștilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, agresiunea culturală maghiară asupra Transilvaniei cu scopul de a genera un suport pentru pregătirea unor detașamente care să producă, la momentul oportun, un fait accompli etc.); 3. Prin tradiția ei, Armata României este o armată eroică, performantă, de foarte bună calitate, care nu acceptă acțiuni antiromânești și care acționează prompt în cazul în care integritatea teritorială a țării este pusă în primejdie; 4. Odată cu intrarea țării în NATO, dușmanii României (din interior și din afară) au ajuns la concluzia că pot forța o nouă strategie de distrugere a armatei țării susținând, sus și tare, că, întrucât țara nu mai are bani, securitatea și apărarea sunt asigurate de NATO, așa că pregătirea militară și conceptul de apărare națională trebuie să treacă pe ultimul plan, prioritățile fiind altele: serviciile de informații, forțele de ordine, structurile de protecție și pază a demnitarilor și nu armata care, oricum, este foarte costisitoare și nu este bună de nimic, întrucât nu mai sunt războaie. Nu puțini sunt cei care susțin și azi că apărarea națională este subordonată apărării colective, iar apărarea colectivă este exercitată de NATO, care, oricum, are suficiente forțe și nu se bazează pe cele câteva batalionașe ale României. Acești indivizi sunt ori proști, ori naivi, ori dușmani ai României. Ei nu înțeleg (sau, dimpotrivă, înțeleg foarte bine!) că, în epoca statelor, apărarea națională este prioritară. Apărarea colectivă este suplinitoare a apărării naționale, este în serviciul apărării naționale și nu invers, este o apărare de coeziune, de solidaritate, o apărare a tuturor, dar o astfel de apărare nu substituie apărarea națională, ci doar o consolidează, o susține. Desigur, NATO nu se bazează, în principal, pe Armata României, ci pe Armata SUA. Această armată americană este capabilă să se războiască, chiar și de una singură, cu toate armatele lumii la un loc, cu șanse de reușită, și, pentru a face război (dacă vrea să-l facă), SUA nu are nevoie nici de armata țării noastre, nici de celelalte armate din NATO,ci doar de o susținere politică. Dar Franța, Germania, Marea Britanie, Italia și celelalte țări membre NATO au toată grija ca armatele lor naționale să se situeze la un anumit nivel care să le asigure o capacitate de apărare națională suficientă și o funcție disuasivă credibilă. 5. O armată națională – fie ea și profesionistă – nu poate fi înlocuită prin nimic. Uneori este nevoie să o pregătești o sută de ani, pentru a o folosi o zi, un an sau zece minute. Dar dacă, în acel moment de cumpănă pentru destinele națiunii, nu o ai, dispari de pe suprafața pământului. Nimeni nu te va apăra în locul ei. Acești dușmani ticăloșii ai Armatei României au declanșat și continuă să întrețină o agresiune cumplită împotriva armatei noastre, prin toate mijloacele posibile – de la cele politice la cele informaționale, de la cele mediatice la cele psihologice, de la cele economice la cele de imagine, de la cele neimplicante la o totală indiferență etc. –, fără să le pese de reacții, de demonstrații, de adevăr sau de valoarea incomensurabilă a acestei instituții, ai cărei ostași de ieri și află osemintele în temelia de rezistență de azi a acestei țări. Nimic nu s-a realizat vreodată pentru această țară, fără a fi plătit cu sângele vărsat de ostașii țări – generali, ofițeri, subofițeri sau simpli soldați – pe câmpurile de luptă. Căile prin care toți acești dușmani ai țării noastre, susținuți de naivi, de oportuniști, de pungași, de corupți sau de netrebnici, atacă armata țării sunt numeroase și neîntrerupte. Subliniem doar câteva: 1. Distrugerea completă a industriei de apărare, sub pretextul că nu este eficientă, concomitent cu distrugerea potențialului industrial și tehnologic al țării și crearea unor dependențe tehnice militare de străinătate extrem de costisitoare și imposibil de acoperit; 2. Diminuarea continuă a bugetului apărării, astfel încât, în câțiva ani, instituția militară a fost aproape distrusă sau transformată într-o armată de nișă, fără un potențial real de apărare națională; 3. Sabotarea, prin nefinanțare, a tuturor programelor strategice de înzestrare a armatei cu mijloace moderne și favorizarea unor compromisuri care au dus efectiv la scăderea dramatică a potențialului de reacție strategică eficientă și disuasivă al armatei; 4. Dezafectarea arbitrară a tehnicii și cheltuirea unor sume imense pentru tăierea ei (și acum, în anumite zone, există uriașe mormane de tancuri ce nu pot fi dezafectate, întrucât costurile tăierii lor ar fi mai mari decât întregul buget al apărării naționale); 5. Acuzarea neîntreruptă a Armatei României, atât ca instituție, cât și pe părți, pentru comportamentul la evenimentele din decembrie 1989, prin presă, prin cărți, prin viu grai, prin intrigi, prin politici antimilitare, prin scenarii de tot felul; 6. Acuzarea generalilor pentru tot felul de lucruri, unele reale, altele inventate, astfel încât românii și străinii să vadă în acești oameni atât de importanți pentru orice armată – întrucât este vorba de nivelul ei strategic – niște corupți, niște incapabili, niște criminali și niște monștri; 7. Acordarea cu nemiluita a gradului de general unor rezerviști sau altor persoane – care nu sunt în activitate sau care nu au nicio legătură cu domeniul militar și cu atât mai puțin cu cel strategic –, tocmai pentru a-l compromite și pentru a-l umili, transformându-l într-un fel de alviță politică pentru loialitate față de un partid sau altul, față de o persoană sau alta etc.; 8. Crearea unor scenarii care să dovedească înaltul nivel de corupție și de incompetență a corpului generalilor, deși cei care fac acest lucru nu știu absolut nimic despre arta militară, despre strategie, despre nivelul operațional, despre tactică, despre instrucție, despre sistemele de pregătire a unei armate, despre munca și rolul unui general într-o armată; 9. Crearea unei imagini absolut idioate cu privire la pensiile (considerate nesimțite chiar de un prim-ministru de atunci, Emil Boc (personaj complexat, complet neinstruit din punct de vedere militar, dar cu un of împotriva armatei, numai el știe de ce!), ale generalilor și ofițerilor superiori și, în consecință, inventarea unui sistem inexistent în nicio țară din lume de recalculare a acestor pensii (a se citi diminuare) pe principiul unei contributivități care nu a existat în forma dorită de acești inși care habar n-au despre ce vorbesc. Acești inși, care au făcut atâta rău Armatei României, ar fi trebuit să știe că statul a pus de-o parte bani pentru aceste pensii (bani care făceau parte din retribuția fiecărui militar, această retribuție constând în: soldă, pe care militarii o primeau lunar; fond de pensii, pe care statul îl alimenta lunar; fond suplimentar de pensii (extras lunar din solda militarilor); medicamente gratuite, asistență militară gratuită, compensație pentru hrană, echipament); 10. Ridicarea pensionarului de rând și a omului de rând (care nu a avut și nu are nici un fel de cunoștințe și competențe militare, care nu știe ce înseamnă această profesie și cariera de militar, nici sistemul de retribuție din armată) împotriva pensionarului militar, pe care îl consideră un ticălos și un profitor, și, profitând de această stare de lucruri, continuarea jecmăniri economiei naționale, a furtului din banul public, nefinanțarea niciunuia dintre programele de înzestrare a armatei, diminuarea în continuare a bugetului armatei și, prin aceste mijloace, a distrugerii acestei instituții, repet, singura capabilă să mai apere cu arma în mână această țară. În acest timp, teme absolut lipsite de orice importanță pentru țară, cum ar fi lupta împotriva comuniștilor, a comunismului bla, bla, bla, nu reprezintă altceva decât o diversiune ordinară împotriva unor oameni care, la vremea respectivă, au respectat regulile sistemului (dar și-au apărat, prin toate mijloacele posibile țara). Lupta împotriva comunismului nu este un ideal care să-i anime pe români, ci o himeră, o diversiune care să-i abată pe oamenii nemulțumiți, trădați, alungați de la locurile lor de muncă de la marile probleme și să-i ridice împotriva unor oameni, cei mai mulți dintre ei neavând altă vină decât aceea că s-au născut atunci, că au învățat, că au muncit, că au realizat obiective și bogății pe care le-au furat hoții de azi, pe care le-au înstrăinat ajunșii, aducând țara în sapă de lemn și transformând-o dintr-o grădină a lui Dumnezeu, într-o zonă sclavagistă a unei Europe arogante și nedrepte. Atenție, România nu primește de le UE nici măcar 10 la sută din propria sa contribuție la bugetul Uniunii Europene. Șmecherii, hulpavii, șefii de clanuri, parșivii agenți ai unor rețele mafiote, inculții și arțăgoșii duc cu succes România spre cel mai mare dezastru din istoria ei. Ultima creastă – apărarea militară – a fost și aceea aproape distrusă. Spunem aproape și nu complet, pentru că, acolo, la Statul Major General, la statele majore ale categoriilor de forțe, la nivelul strategic al învățământului militar, mai există niște creiere care se gândesc la apărarea țării, mai sunt totuși, comandanți de ispravă, precum și aceste batalioane profesioniste și aceste structuri de militari care fac minuni pe unde se duc. Bravo lor! Dar, fără tanc, fără avion, fără C4I2SR, fără pușcă și fără rețea performantă nu poți face mare lucru azi, în afară de a muri pentru un steag disprețuit de unii dintre acei mari politicieni mărunți și chiar mizerabili care îl sărută atunci când țara îi înalță la rangul de demnitar și se șterg cu el la fund când au putere și se consideră geniali și stăpâni de țară. Ajunși acolo, sus, unii dintre acești indivizi, murdari, răzbunători și sadici, se cred stăpânii țării și nu slujbașii ei. Și, evident, fac, cu orice preț, ceea ce cred că știu să facă și ceea ce știu să facă efectiv: DISTRUG. General de brigadă (r) dr. Gheorghe Văduva
Posted on: Tue, 23 Jul 2013 14:08:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015