ALERTA la Medias! Ţăranii împotriva gazelor de şist”: Willy - TopicsExpress



          

ALERTA la Medias! Ţăranii împotriva gazelor de şist”: Willy Schuster, țăran din Moşna, vs compania Prospecţiuni S.A. În Podişul Hârtibaciului, compania Prospecţiuni S.A. continuă lucrările pe terenurile oamenilor şi ale comunelor din regiune, iar localnicii, aflaţi în aşteptarea unei decizii a instanţei (decizie pe care ar urma să o primească zilele acestea şi care ar putea opri lucrările), sunt nevoiţi să ia atitudine singuri, dat fiind că autorităţile nu le vin în ajutor. Astfel, Willy Schuster, deţinător al unei ferme bio în comuna Moşna, a blocat, ieri dimineaţă, un drum de acces (foto jos), cu autoturismul său, ba chiar a luat cheile uneia dintre maşinile companiei şi a solicitat muncitorilor aflaţi acolo să îi prezine autorizaţia de lucru pentru zona respectivă. de Camelia Jula și Ionuț Dulămiță Willy Schuster i-a acuzat, anterior, pe angajaţii firmei Prospecţiuni S.A că i-au violat domiciliul, i-au tulburat posesiunile şi i-au distrus bunuri. Primăvara trecută, în mai-iunie, producătorul de lactate din Moșna (al cărui profil îl găsiți aici), unul din liderii mișcării țărănești alternative din România, a adunat zeci de metri de cabluri de pe terenurile pe care le deține, toate montate de muncitorii firmei care face prospecţiuni în regiune. Iată ce spune pentru TOTB țăranul sibian despre ce se întâmplă de mai multă vreme în regiune: Povestea a început mai demult. Acum câțiva ani au fost numai un jeep sau două. Atunci am întrebat domnule, ce prospectați aicea la noi în sat? Gaze. Bun, am și uitat de ei. În primăvara asta au împânzit pentru prima dată cu tractorașe, cu sfredele, cu utilaje imense și cu jeepuri, sute. Atunci am adunat cablurile pe care le-au întins pe terenul meu fără să mă întrebe. [Se întâmpla în mai-iunie], în plină perioadă de vegetație a culturilor agricole. Mi-au făcut pagubă mare în culturi, nu numai mie, tuturor gospodarilor, dar nu aia e problema. Problema e trespassing, încălcarea posesiei. Asta este o infracțiune. Nu știu, într-o țară ca România, infractorii nu se urmăresc, nu se bagă în pușcărie? În ce țară trăim? Acum au apărut de vreo 4-5 zile, dar eu i-am mai urmărit între timp. Fiind implicat cu ei în războiul din primăvară, am fost ca un fel de lider al rezistenței. Am postat poze, lumea le-a văzut, au devenit virale, au fosr repostate, au fost date la televizor și m-a sunat lumea. M-au sunat din Copșa Mare, din Sighișoara, din Mălâncrav, domnu’ Willy, au venit și la mine, ce să fac? Preotul ține cu ei și ne-o vândut satu’. Toți au venit la mine. Și atunci i-am urmărit. Ei merg ca niște cicloane din alea. Au măturat zona, bine-bine, și acum văd că s-au întors. Am lansat o ipoteză, deși poate e prostia mea ca țăran. Eu mă gândesc că și faptul că eu, din primăvară, am tot postat și am tot încurajat la telefoane, scoateți-le bețele alea ce le lasă, scoateți-le markerele, panglicile, tot, Doamne dă să fie faptul că am reușit să le încurcăm noi ițele în așa măsură încât trebuie să vină să facă aceeași poveste iarăși. N-au reușit să înainteze la următorul pas, la prospectări. Dar are Chevronul bani destui să-i subvenționeze cu sutele și miile de jeepuri care patrulează. Au revenit iar în forță, iarăși n-au nici un scrupul. Când le-am sechestrat jeep-ul, [ieri], a venit o doamnă, numai că n-a plâns, vă rog frumos să mă iertați, că le-am zis clar la muncitori că asta e zonă exclusă. Adică zona mea e exclusă că au ei de furcă cu mine. Nu-i adevărat, că n-a exclus-o, numai așa zice. Erau pe terenul meu și pe islazul comunal. Copiii [mei] au fost cu mine pe deal. Și copilul cel mic, de nouă ani, îi zice la doamna aia ingineră, geoloagă, ce o fi: Doamnă, apa de sub pământ nu vede granițe. Tot așa va trece dacă dumneavoastră băgați chimicale. Era deschisă ușa la jeep, am luat cheia din contact și atunci ei: „da’ șefu, nu puteți, șefu’, șefu’.” Le-am zis nu vă dau jeep-ul până nu vine Tender în persoană. Păi că ăla nu vine, că pe ăla nu-l doare de noi, noi suntem angajați, ne pierdem locul de muncă. Mie îmi pare rău de voi, dar asta e politica firmei și a acestui criminal că vă tot bagă pe voi la înaintare. De dimineață au trecut trei jeep-uri, iar unul avea în spate o cisternă, ori cu dinamită, ori cu ceva chimicale, că erau toate semnele alea cu acid, cu pericol. Au trecut cu foarte mare viteză pe strada mea la vale. Ieri, după o discuţie cu reprezentanţii poliţiei din Moşna, Willy Schuster a înapoiat muncitorilor cheile maşinii – şi, cel puţin pentru moment, el a reuşit să oprească lucrările executate de firmă. Tot în comuna Moşna din judeţul Sibiu deţine terenuri şi realizatorul TV Florin Călinescu, iar angajaţii companiei Prospecţiuni S.A au intrat abuziv şi pe proprietatea acestuia, în urmă cu câteva luni. Angajaţii lui Florin Călinescu i-au sechestrat pe muncitorii Prospecţiuni, cu tot cu maşinile aflate pe terenuri; ulterior, realizatorul TV a declarat că s-a semnat un proces verbal între părţi şi că el a acceptat despăgubiri din partea companiei pentru daunele produse. (sursa) Asociaţia Neuer Weg, din care face parte şi Willy Schuster, a înaintat o acţiune în instanţă împotriva companiei Prospecţiuni S.A. şi împotriva Agenţiei de Mediu Sibiu, prin care solicită retragerea avizului de mediu pe baza căruia firma face prospecţiunile din Podişul Hârtibaciului. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Braşov, în 2 septembrie 2013; ieri a avut loc o nouă înfăţişare, după ce, în urmă cu două săptămâni, cauza a fost amânată din motive procedurale. Reprezentanţii asociaţiei spun că aşteaptă o decizie din partea instanţei astăzi sau mâine şi speră să le fie favorabilă. În vreme ce, în judeţul Sibiu, localnicii s-au coalizat, au acţionat în instanţă pentru a-şi apăra proprietăţile ori iau atitudine pe loc, precum Willy Schuster, în Costineşti se conturează primele proteste faţă de exploatarea gazelor de şist. Duminică, pe 27 octombrie, mai exact, a fost prima dată când locuitorii de aici au ieşit în stradă, într-un marş de protest (foto mai jos); un al doilea marş de acest fel va fi organizat duminică, 3 noiembrie, paşnic şi civilizat, „pentru a arăta că ne este încălcată demnitatea”, spun organizatorii şi că oamenii din Costineşti „nu rămân indiferenţi faţă de acest lucru”. Mai multe imagini de la protestul de duminică din Costineşti puteţi găsi aici. În înregistrările video de mai jos, preluate de pe canalul YouTube, îl puteţi vedea pe Willy Schuster explicându-şi acţiunile şi povestind ce anume se întâmplă la Moşna de câteva luni bune încoace. youtube/watch?v=2tw-Sj94S1Y youtube/watch?v=wimsUfzBfNk
Posted on: Thu, 31 Oct 2013 19:48:32 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015