ANONIMATUL BOGATIEI Evanghelia aleasa de Biserica Ortodoxa pentru aceasta Duminica o reprezinta pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Ceea ce surprinde la aceasta pilda este indiciul pe care Dumnezeu Insusi il da despre starea sufletelor dupa moarte, respectiv dupa trecerea dincolo. Zbuciumul bogatului si fericirea saracului Lazar sunt invers proportionale cu ce au trait pe pamant. Mai mult, bogatul nu are nici nume, este un anonim, in vreme ce saracul ramane acelasi Lazar, cunoscut, miluit sau ironizat ca atare pe pamant. Asa ii cunoastem si noi astazi pe saracii absoluti, pe amaratii pamantului cu nume simple, goale si sarace ele insele de aura pe care o tesem in jurul nostru si al functiilor pe care le indeplinim temporar pe acest pamant. Ei sunt fie Lazar, ca in pilda, fie Ferry, strigoiul strazii din cartierul Pantelimon imbracat mereu traznit si nepotrivit si care supravietuieste miraculos noptilor de iarna. Poate ca Ferry nu este nici macar numele sau real, cineva spunandu-mi ca a fost botezat dupa personajul din bancul romanesc Ase Feri de/da foc! Sau poate Nicu, ori Mihai, oamenii strazii stransi pe langa biserica noastra, bolnavi, betivi, nefericiti si prea mandri ca sa ceara cuiva ceva, asteptand doar in tacere pe treptele locasului mainile iubirii dumnezeiesti. Dar Evanghelia de astazi inaugureaza seria evangheliilor despre bogati si milostenie: samarineanul milostiv, bogatul caruia i-a rodit tarina sau dregatorul cel bogat. Exista ceva in bogatia neimpartasita care opreste lumea intreaga la portile sufletului, nimic sau nimeni nu mai intra, nimic sau nimeni nu mai iese in afara. Care este pacatul bogatiei? Daca ea reprezinta o atat de mare sansa atat pentru posesorul ei, cat si pentru ceilalti, de ce avem de-a face atat de des cu efectele ei reziduale care blocheaza calea catre celalalt? Un posibil raspuns l-am gasit in exemplul real pe care Mircea Platon il citeaza in cartea sa Masura vremii. Indemn la normalitate: În articolul „We’re running out of room in town,” publicat de Bill Briggs în Financial Times, 23 Februarie 2007, autorul vorbeşte despre situaţia unui micuţ orăşel american de munte de unde, spre nemulţumirea bogătaşilor care şi-au cumpărat case acolo (preţul unei case e de 2 milioane de dolari), a plecat toată populaţia. Bogătaşii îşi cumpăraseră case tocmai pentru că voiau să aibă în jur pitorescul „oamenilor simpli” împreună cu peisajul alpestru. Instalarea în orăşel a bogătaşilor a atras însă după sine creşterea preţurilor atât la proprietăţi, cât şi la bunuri de consum, astfel încât oamenii obişnuiţi au plecat şi bogătaşii au rămas singuri şi mofluzi, plângându-se că orăşelul e pustiu după căderea serii, când „poporul” închide magazinele şi pleacă acasă, în vale, unde totul prinde viaţă. (p. 41) Bogatia este folosita aici nu pentru vreun scop filantropic, social sau capitalist, ci pentru a-i cumpara eventual cu totul pe saraci, impreuna cu intreaga lor nisa ecologica. Saracul nu este cautat pentru relatie comunionala, dialogala, ci pentru consum cultural si confort psihologic. Nu intamplator indemnul radical al Mantuitorului este greu inghitit pentru cel care s-a unit patimas cu averea sa: Du-te, vinde toate cate ai, imparte-ti averea ta saracilor si vino si-Mi urmeaza Mie! Sau altfel spus, drumul pe care Zaheu, vamesul, a fost pregatit sa-l faca atunci cand I-a spus lui Hristos: Doamne, iata, jumatate din averea mea o dau saracilor si daca am nedreptatit pe cineva cu ceva intorc impatrit (Lc 19:8). De ce a ajuns bogatul nemilostiv in iad? Pentru ca plusul sau a reprezentat lipsa lui Lazar, asa cum talcuieste Sf. Ioan Gura de Aur. O idee care da fiori reci conforturilor noastre materiale, psihologice si politice.
Posted on: Sun, 03 Nov 2013 20:58:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015