ANUNT PROGRAM INTERNSHIP IN EVALUARE DE PROIECT Fundatia - TopicsExpress



          

ANUNT PROGRAM INTERNSHIP IN EVALUARE DE PROIECT Fundatia CADI‐Eleutheria anunţă selecţia a 3 persoane pentru un program de internship în evaluare de proiect în Bucureşti. Profilul candidatului: • Persoană interesată de dezvoltare profesională în domeniul resurselor umane, al cercetării sociale, al managementului de proiect sau al evaluării de programe şi proiecte; • Studii superioare în curs (preferabil sociologie, economie, psihologie); • Cunoştinţe excelente de operare PC (Word, Power Point, Excel) şi în utilizarea Internetului; • Cunostintele de lucru cu SPSS constituie un avantaj; • Atentie distributivă, capacitatea de a gestiona mai multe sarcini simultan; • Persoană pro‐activă, cu iniţiativă, dinamică, orientată spre rezultate, cu abilităţi organizatorice; • Disponibilitatea către un program flexibil. Responsabilităţile postului: • Contribuţie la pretestarea chestionarului de evaluare privind participarea la programe integrate a beneficiarilor din proiectele Fundaţiei, formularea de recomandări pentru ajustarea chestionarului; • Aplicarea telefonică a chestionarelor de evaluare; • Realizarea bazei de date centralizând răspunsurile intervievaţilor; • Analiza răspunsurilor la anchetă. Fundaţia oferă: • Oportunitate de dezvoltare şi formare; • Lucru alături de o echipă de management experimentată; • Mediu de lucru atractiv într‐o echipă tânără şi dinamică; • Recomandări pentru viitoare aplicaţii şi oportunităţi de angajare; • Oportunitatea de a rămâne un colaborator al organizaţiei în proiecte viitoare. Internship‐ul va avea loc în perioada 29 iulie ‐ 30 august a.c. cu posibilitate de prelungire pana la 30 octombrie a.c. Activitatea se va desfăşura cu program flexibil, propunerea organizaţiei fiind de luni până vineri, 4 h/zi in intervalul orar 10.00‐19.00. Internship‐ul nu este platit. Persoanele interesate sunt rugate să trimită un CV însoţit de o scrisoare de intenţie până la data de 22 iulie 2013, la adresa de e‐mail: [email protected]. Vă rugăm menţionaţi în subiectul mesajului: Internship evaluare de proiect. Evaluarea cererilor primite se va face cu respectarea principiului confidenţialităţii şi al egalităţii de şanse. Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerinţele mentionate şi sunt selecţionate pentru interviu. Interviurile vor avea loc in perioada 22‐24 iulie, la sediul Fundaţiei din Bucureşti. Pe 26 iulie va fi anunţată decizia. Pentru detalii suplimentare ne puteţi contacta la aceeaşi adresă de email.
Posted on: Thu, 11 Jul 2013 17:27:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015