ARTA DE A FI PĂRINTE Nu există cărţi care să-ţi răspundă la toate întrebările. Înveţi doar prin încercare şi greşeală. Secretul de a fi un bun părinte? Să nu faci în continuare lucrurile care s-a dovedit că nu merg. Mai bine experimentezi altă metodă. Ţine minte însă că greşelile sunt necesare tocmai pentru a ne înţelege că avem nevoie de transformări. Scopul tău este acela de a-ţi conduce copilul până la acea răscruce de drumuri unde va hotărî calea pe care va păşi independent. Nu trebuie să-l laşi singur până acolo, nu trebuie să-l ghidezi mai departe. Mulţi părinţi au tendinţa de a-şi exagera rolul: nu simt că a venit momentul să lase liber “copilul”. Sau nu vor să înţeleagă. Se implică în continuare în viaţa tânărului, se insinuează posesiv, trăiesc prin el, vor încă să-i fie părinţi, neînţelegând că acesta deja decide în ce priveşte propria lui viaţă. Copilul învaţă aşadar de timpuriu să profite de tendinţele supraprotectoare ale părintelui pentru a obţine mai uşor ceea ce vrea. Şi de vreme ce părintele prea protector se teme de respingerea odraslei, începe să fie prea concesiv şi îi oferă tot ce îi cere, chiar dacă sunt şi chestiuni nerezonabile. Psihologii subliniază că nu e bine să-i oferi copilului tot ce-şi doreşte: există o frustrare educativă necesară pentru a-l învăţa să se autodisciplineze. Da părinţii supraprotectori îşi ţin copiii sub un clopot de sticlă şi nu le creează reflexe sănătoase de reacţie la dificultăţile vieţii. Uneori este indicat să-ţi laşi copilul să găsească singur rezolvări, fără să-i uşurezi sarcina. FII DETAŞAT, DAR PERSEVERENT Deseori, părinţii au obiceiul de a-şi disciplina copiii în acelaţi fel cum ei înşişi au fost disciplinaţi de părinţii lor. De regulă, sunt implicate aici concepţii învechite care nu prea au relevanţă sau eficienţă în lumea de azi. Un model de parenting are întotdeauna tendinţa de a se perpetua, chiar dacă el a fost unul nefericit şi resimţit ca atare. Reacţia poate fi inversă, în cealaltă extremă: ne creştem copilul evitând să procedăm ca părinţii noştri. De fapt, fiecare părinte se confruntă cu partea din el în care a rămas copil. Împărtăşim cu puştii noştri bucuria de a ne juca, de a ne amuza. Dacă am avut o copilărie nefericită, ne vom strădui ca ei să nu trăiască aceeaşi experienţă. Dacă am moştenit un părintesc simţ critic exagerat, vom avea înclinaţia să cerem întotdeauna prea mult de la copiii. Un asemenea spirit critic înnăscut este preponderent moralizaor, exigent. E de dorit, în acest caz, să înveţi – ca părinte – să înveţi să fii mai înţelegător, mai tolerant. Nu foloseşte să vorbeşti numai cu „aşa trebuie”, „aşa se face”. Intransigenţa nu are efecte bune pe termen lung. Dacă ne încurajăm copilul şi ne adresăm vorbe calde, laudative îl stimulăm să se implice pozitiv. Să menţinem atenţia noastră şi a lui asupra consecinţelor fiecărei fapte pe care o face e mult mai eficient decât să-l pedepseşti şi să-l presezi să facă aşa cum vrei tu. Cere-i copilului să formuleze o judecată de valoare asupra alegerilor sale. Este infinit mai folositor decât să-i ţii predici despre ce e bine şi ce e rău, despre ce se cuvine sau nu se cuvine să facă. Dacă vine cu o notă proastă acasă abţine-te de la un discurs despre valoarea studiilor şi necesitatea lor. Întreabă-l pur şi simplu: «E suficient pentru tine ce ai făcut la materia asta? Ce simţi în legătură cu nota pe care ai primit-o?» Nu accepta ca scuză faptul că nu-l poate suferi pe profesor sau că a uitat uneori să-şi facă temele. Afirmă-ţi dezamăgirea pentru rezultatele pe care le-a obţinut şi întreabă-l ce plan de redresare a situaţiei vrea să pună în aplicare. Stabileşte cu el o înţelegere, în scris sau doar cu o strângere de mână. Orice este bun dacă înseamnă o asumare că-şi va schimba comportamentul. Nu te enerva, nu-ţi pierde cumpătul. Fii detaşat, dar perseverent. Ai însă grijă să se ţină de promisune. Poţi face asta fără nicio măsură drastică. Aminteşte-ţi permanent că parentingul ESTE O ARTĂ. Echipa Infospeed
Posted on: Sun, 14 Jul 2013 07:48:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015