ARTICOL... GH.TACHE Presedinte ATR. O SANSA LA VIATA! sau - TopicsExpress



          

ARTICOL... GH.TACHE Presedinte ATR. O SANSA LA VIATA! sau Simbioza nevoii pacientului de a trăi şi a medicului de a se afirma! Noi, pacienţii cu transplant, cosiderăm că prin această ramură de varf a medicinii ne-am născut adoua oară, iar la acest lucru au contribuit trei factori esenţiali şi anume: 1. existenţa unor echipe de medici pe diferite tipuri de specialităţi în chirurgia de transplant; 2. generozitatea donatorilor în viaţă şi a familiilor donatorilor aflaţi în moarte cerebrală; 3. şansa oferită de Dumnezeu într-un moment de cumpănă al vieţi noastre. Îmbinarea acestor 3 elemente pe fondul existenţei unui cadru legislativ coerent ancorat într-un mecanism instituţional funcţional (şi totul generat de faptul că „la început” a fost pacientul în insuficienţă funcţională de organ vital, fază terminală, şi nevoia acestuia de tratament) oferă garanţia îndeplinirii unui drept fundamental şi constituţional al persoanei şi anume dreptul la viaţă. Prin transplant viaţa unui pacient se schimbă foarte mult în bine. El poate, cu anumite restricţii şi fiind atent la limite ce nu trebuie depăşite, să-şi continuie anii de studii, să se integreze în viaţa socială ... să-şi continuie drumul în viaţă. De aceea fiecare pacient cu insuficienta functională cronica în fază terminală a unui organ vital trebuie să spere şi să lupte cu privaţiunile impuse de boală pentru indeplinirea visului său, acela de a beneficia de operaţia de transplant. Trebuie cu tenacitate, rabdare şi încredere în şansa sa, să parcurgă etapele premergătoare operaţiei, sub stricta monitorizare a medicului specialist, iar prin adoptarea unei conduite adecvate să-şi faciliteze accesul la o noua viaţă. În etapa actuală, pe fondul măsurilor instituţionale de dezvoltare a activităţii de transplant, a crescut semnificativ şansa la o nouă viaţă a pacienţilor care sunt înscrişi pe listele de aşteptare. Relevant, în acest sens, este faptul că pârghiile şi mecanismele de organizare şi funcţionare a activităţii de transplant s-au diversificat şi s-au îmbinat într-un cadru armonios, fiind mai bine raportate la nevoile pacienţilor.Această evidenţiere este reliefată de: o existenţa unei legi speciale cu privire la efectuarea prelevări şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic, care încadreză şi asigură legalitatea activităţii de transplant din ţara noastră, prin raportare la cea desfaşurată la nivel european sau mondial; o rolul Agenţiei Naţionale de Transplant ca organism instituţional cu atribuţii şi competenţe bine delimitate în planul repartiţiei şi prelevării de organe, acreditării şi coordanării activităţii de transplant. Prin creşterea numărului de coordonatori şi de secţii ATI acreditate pentru declararea potenţialilor donatori aflaţi în moarte cerebrală, din acest an, corelat cu efortul total depus de echipele de medicii profesionoişti din centrele de transplant, a făcut posibil ca ţara noastra să se situeze pentru prima dată pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte prelevarea de organe de la pacienţi donatori aflati în moarte cerebrală; o contribuţia asociaşiei profesionale ROMTRANSPLANT în dezvoltarea activităţii ştiintifice în mod special şi a activităţii de transplant în plan general. Este bine cunoscut aportul şi probitatea profesională a specialiştilor pe segmentul transplantului, susţinut şi de obţinerea a numeroaselor premii, ordine, medalii etc. de recunoaştere a rezultatelor, primite atât la nivel naţional cât şi internaţional, fapt care nouă pacienţilor ne dă mai multă încredere şi siguranţă în accesarea serviciilor medicale de profil; o existenţa PNS , care asigură resursele financiare necesare, axat pe accesul neîngrădit al tuturor pacienţilor, la tratamentul ptin transplant, monitorizarea stării post transplant şi tratamentul stării post transplant în ambulatoriu. În prezent prin măsurile acţiunile de lobby înteprinse de conducerea asciatiei Asociaţia Transplantaţilor din România s-a reuşit ca medicaţia imunosupresoare necesară tratării în ambulator a stării de care benificiează pacienţii în stare post transplant să fie compesată 100% la nivelul preţurilor din farmacii, indiferent că medicamentul este brend/original sau un generic al acestuia. o implicarea Asociaţiei Transplantaţilor din România, ca reprezentant şi apărător al drepturilor pacienţilor în stare post transplant (indiferent de tipul organului transplantat) şi al pacientilor aflaţi pe listele de aşteptare. Printre activităţile pe care Asociaţia Transplantaţilor din România le initiază pentru îmbunătăţirea vieţii pacientului în stare post transplant sau aflat pe listele de aşteptare, se numără şi activităţile pro donare, care în ultimi 5 ani prin derularea sistematică a campaniei "Spune DA!Susţine donarea de organe", a contribuit la sensibilizarea membrilor societăţii şi ai comunităţilor vizitate asupra actului donarii de organe. Astfel de acţiuni, de informare şi conştientizare a populaţiei, contribuie la facilitarea demersurilor din competenţa coordonatorilor de transplant şi implicit la creşterea şansei la transplant a pacienţilor alflaţi pe listele de aşteptare. o de implicarea şi unitatea noastră colegială, dar şi de fundamentarea pragmatică a relaţiei pacient-medic-decident depinde în mare măsură garantarea şansei la o nouă viaţă a pacienţilor, precum şi la mentinerea calităţii vieţii pacientului post transplant. În acest sens, avem o datorie morală atat faţă de generozitatea donatorilor, cît şi faţă de dăruirea, respectiv profesionalismul echipelor medicale din centrele de trasplant. Stă în puterea şi responsabilitatea noastra să le apărăm.
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 08:05:43 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015